În săptămâna 5-11 iulie, au fost raportate către INSP 30 de cazuri de infectare cu varianta Delta (indiană) a coronavirusului, 34 cu cea Alpha (britanică) și unul cu cea Gamma (braziliană). În acest interval, au fost realizate 66 de operații de secvențiere a probelor prelevate de la persoane infectate cu coronavirus, dintre care 65 au fost confirmate cu variante care determină îngrijorarea (VOC).
49 de persoane infectate cu tulpina indiană (56% din total) constituie 18 focare răspândite în județele Argeș, Ilfov (câte trei focare), Bacău, Iași, Brașov, Teleorman (cu câte unul), Dolj și capitala București (cu câte patru focare).
În total, pe teritoriul României au fost identificate până acum un număr de 1.655 de cazuri de infectare cu tulpina Alpha, 11 cu Beta (sud-africană), 23 cu Gamma și 87 cu Delta, dintr-un total de 2.3773 de secvențieri. Rata de confirmare cu VOC, pentru toate probele secvenționate, a fost de 75%.