Iohannis: România are o democrație solidă. Va rămâne un partener serios!

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi, că parteneriatul României cu SUA a devenit ”mai robust” în urma întrevederilor avute cu Donald Trump, subliniind că vizita în SUA a fost un succes.

„Parteneriatul cu SUA a devenit mai robust. Anvergura relaţiilor noastre politice a ajuns la un punct maxim, după întrevederile la Casa Albă, din iunie 2017 şi cea de săptămâna trecută. Vizita din iunie 2017 a fost prima în mandat. Pe 20 august anul acesta am avut din nou o discuţie excelentă şi foarte consistentă cu preşedintele Trump. Declaraţia comună pe care am adoptat-o marchează aprofundarea parteneriatului strategic în domenii esenţiale. Am discutat cu acest prilej despre prezenţa militară a SUA consistentă în România. Am evidenţiat că dincolo de componenta politico-militară e esenţială dezvoltarea pe alte dimensiuni, cea economică şi investiţională şi am încurajat investiţiile în proiecte strategice pentru România. Mai ales în sectorul energetic pentru creşterea schimburilor comerciale”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul discursului susţinut la evenimentul de primire al ambasadorilor români la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a adăugat că „este necesar să acordăm în continuare o atenţie deosebită consolidării şi altor parteneriate şi relaţii strategice bilateriale”, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis a criticat marți pozițiile despre mutarea ambasadei României din Israel exprimate de premierul Viorica Dăncilă și fostul șef al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, fără a-i nominaliza însă pe cei doi.

”În mod regretabil, nu putem marca azi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației, faptul că România a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, chiar dacă dumneavoastră ați făcut eforturi susținute și ați obținut un număr considerabil de susțineri. România a fost boicotată de declarații politice iresponsabile ale unor înalți demnitari români, formulate fără mandat și contrare unor poziții tradiționale ale României. Aceste grave derapaje au dus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate față de dosare de politică externă sensibile și complexe”, a spus Iohannis.

Președintele s-a referit la faptul că România a pierdut la vot în Adunarea generală a ONU cursa pentru postul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

În același discurs, președintele Klaus Iohannis a spus că ”orice se va întîmpla în România, se va întâmpla în limitele Constituției. Constitia e respectată și, indiferent de soluția găsită, România va rămâne un partener serios, credibil, angajat în demersurile comune”.

”România are o democrație solidă, România are o democrație consolidată prin referendumul din 26 mai care a adus un răspuns foarte clar al românilor pentru democrație, o cale pro-europeană, o abordare solidă transatlantică, stat de drept, justiție dreaptă, consolidarea și continuarea luptei anticorupție”, a adăugat șeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here