Iohannis: Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia

Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia, a precizat, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis, anunță Agerpres.ro.

„Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia. Sunt permanent informat despre dezvoltări. Suntem în contact constant cu aliaţii”, a transmis şeful statului român, într-o postare pe Twitter, preluată pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale a României.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este „gata să moară” împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a „elibera poporul rus”.

Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „răzvrătire armată” împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii.

Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a apărut sâmbătă dimineaţă la televiziunea rusă şi a acuzat grupul Wagner de trădare, declarând că toţi cei care participă la această revoltă militară vor fi pedepsiţi.

Revolta mercenarilor Wagner | Franța, Germania și Polonia monitorizează situaţia din Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here