Iohannis, după participarea la exerciţiul militar multinaţional „Justice Sword 21”: „Noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare!”

Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, după ce a participat marţi alături de preşedintele Poloniei Andrzej Duda, la exerciţiul militar multinaţional „Justice Sword 21”, în comuna Smârdan, judeţul Galaţi, că pregătirile militarilor sunt pentru apărare, în special apărarea pe Flancul Estic. Şeful statului a adăugat că a fost impresionat, iar exerciţiul a decurs foarte bine.

„Tocmai s-a încheiat un exerciţiu la care am asistat împreună cu preşedintele polonez, domnul Andrzej Duda. Este foarte important pentru noi să participăm la astfel de exerciţii, ca să încurajăm forţele noastre care lucrează împreună. Am asistat împreună şi cu dumneavoastră la acest exerciţiu, aţi observat, cu siguranţă, că astăzi, în exerciţiu, au fost forţe din România şi forţe din Polonia. Soldaţii polonezi sunt cei care au venit să facă parte din Brigada Multinaţională. Este extrem de important să aibă loc astfel de exerciţii, pentru a verifica şi pentru a creşte gradul de interoperabilitate, adică să lucreze bine împreună, să se cunoască reciproc, să înveţe cum să se conecteze unii cu ceilalţi şi să fie capabili să execute împreună misiuni de luptă. Când vorbim despre misiuni de luptă, trebuie să fiu foarte clar aici: noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare! Este, pentru noi, pe Flancul Estic al NATO, extrem de important să avem forţe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe Flancul Estic. Ieri am condus împreună un Summit al Formatului Bucureşti 9, am discutat în pregătirea Summitului NATO care va avea loc peste o lună de zile şi, împreună cu domnul Preşedinte, am dorit astăzi să venim şi să vedem cum se pregătesc în teren oamenii noştri. Sunt impresionat, exerciţiul a funcţionat foarte bine şi îi felicit pe toţi!”, a declarat Klaus Iohannis.

La rândul său, Andrezej Duda a precizat că este foarte importantă această colaborare a soldaţilor români şi polonezi, iar astăzi vedem că devenim tot mai compatibili cu aliaţii noştri şi chiar cu SUA.

„Astăzi pe poligonul de la Smârdan am avut ocazia să vedem exerciţii practice la care au participat polonezi din cadrul misiunii aliate. Mă bucur foarte mult că există această ocazie de exerciţii comune, de demonstraţii comune. E important pentru soldaţii români şi polonezi că pot lucra împreună. E important de văzut că suntem în curs de modernizare cu tehnica militară. Vedem că devenim astăzi tot mai compatibili cu alianţii noştri şi chiar şi cu Statele Unite. Aşadar mă bucur că putem realiza aceste exerciţii împreună. Încă o dată vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru invitaţie şi am speranţa că vom putea urmări astfel de exerciţii în ţara mea, tot ale soldaţilor noştri împreună”, a afirmat preşedintele Poloniei.

Preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat american Antony Blinken au discutat luni participanţii la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit luni de Klaus Iohannis, alături de preşedintele Poloniei. Evenimentul, organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis, s-a desfăşurat cu prezenţa în Capitală a preşedintelui polonez şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here