Iohannis, întrebat de clanurile interlope: „Să ne amintim cu tristeţe de cei trei ani de guvernare în care PSD a încercat cu toată forţa să pună cizma pe gâtul justiţiei”

Sursa: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat despre clanurile interlope din România şi despre scandalurile recente, că nu se poate repara de pe o săptămână pe alta ce s-a stricat în 30 de ani, amintind de „cei trei ani de guvernare PSD în care PSD a încercat cu toată forţa să pună cizma pe gâtul justiţiei”.

„Există o preocupare intensă şi la Interne, şi la marile Parchete, şi la MJ. Nu se poate repara de pe o săptămână pe alta ce s-a stricat în 30 de ani. Sau, dacă vreţi să fiu mai concret şi acid politic, să ne amintim cu tristeţe de cei trei ani de guvernare PSD în care PSD a încercat cu toată forţa să pună cizma pe gâtul justiţiei, să schimbe legile justiţiei. Asta se vede acum pe străzi”, a afirmat Iohannis, întrebat despre faptul că în urmă cu un an CSAT discuta despre clanurile interlope şi chiar în urmă cu o zi s-a ajuns la crimă şi cum poate fi stopat fenomenul.

Preşedintele a afăugat că actualul guvern vine cu măsuri, dar când ajung în Parlament, „este aceeaşi majoritate pesedistă care se opune reformei justiţiei”.

O persoană a murit şi o alta se află în spital în stare gravă, în urma unei bătăi între clanuri care a avut loc marţi noaptea în Capitală, incidentul redeschizând discuţia referitoare la clanurile interlope şi la conflictele dintre ele.

Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berchet, a anunţat, marţi, că situaţia este sub control, iar instituţia are capacitatea de a gestiona situaţii ca cea apărută după bătaia dintre clanuri din Sectorul 6. În sectoarele 2 şi 5 au fost instituite dispozitive speciale de siguranţă publică, atât fixe, cât şi mobile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here