ÎPS Teodosie, amendat pentru a treia oară într-o zi pentru nerespectarea carantinei

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a primit cea de-a treia amendă pentru nerespectarea carantinei într-o singură zi, el fiind găsit de poliţişti la conferinţa ”România, vechea vatră a Europei”, informează News.ro.

Valoarea totală a sancţiunilor primite este de 3.000 de lei. Arhiepiscopia Tomisului susţine că amenzile date Înalt Prea Sfinţitului (ÎPS) Teodosie pentru nerespectarea deciziei de carantinare sunt ilegale şi vor fi contestate în instanţă, deoarece Înaltul Prelat ar fi aflat despre această hotărâre luni după-amiază. Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie va petrece perioada de carantină la Palatul Arhiepiscopal, el aflându-se în această situaţie după ce a revenit săptămâna trecută din Iordania, ţară aflată în zona roşie.

“Astăzi, în jurul orei 14.25, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanţa, participând la un eveniment, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat, luni, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.
Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.  A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului. Ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa ”România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu.
Arhiepiscopul Tomisului se află în carantină începând din data de 21 ianuarie deoarece intrase în contact cu persoană infectată cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here