Ministerul Educației recomandă cursuri online pentru elevii din București care nu pot ajunge la școală din cauza grevei de la STB

Foto: INQUAM/George Călin
Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti recomandă motivarea absenţelor elevilor care nu au putut ajunge la cursuri joi şi vineri din cauza grevei STB. De asemenea, le recomandă școlilor organizarea online a cursurilor pentru elevii care nu pot ajunge la școală din cauza grevei de la STB.
Într-un comunicat de presă transmis luni, Ministerul Educaţiei „apelează la autoritatea Primăriei Generale pentru a găsi resurse astfel încât să asigure rezolvarea problemelor de transport în comun, în mod responsabil, pentru a nu afecta dreptul la educaţie al elevilor, având în vedere pierderile educaţionale suferite deja în contextul crizei sanitare”.
Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti recomandă conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar motivarea absenţelor elevilor care, în urma grevei angajaţilor STB, nu au putut participa la cursuri.
”De asemenea, se recomandă conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti identificarea de soluţii astfel încât, în cazul prelungirii grevei angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti, elevii care nu pot ajunge în unităţile de învăţământ să desfăşoare activitatea didactică online”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Greva STB a continuat și luni, pentru a cincea zi la rând, când doar aproximativ o cincime dintre mijloacele de transport public au ieșit pe trasee, dimineață, ceilalți șoferi și vatmani continuând protestul. Liderul sindical Vasile Petrariu a amenințat că marți, în zi lucrătoare, vor fi și mai puțini șoferi și vatmani pe traseu dacă directorul STB nu demisionează. Adrian Criț, directorul STB, a spus că situația financiară a societății este grav afectată în urma celor cinci zile de grevă, în condițiile în care zi de zi s-au pierdut 4,8 milioane de lei prin neefectuarea prestațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here