Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrein au semnat marţi acorduri de normalizare a relaţiilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe peluza Casei Albe, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Premierul israelian a semnat la Casa Albă acorduri bilaterale cu ministrul de externe al EAU, şeicul Abdallah bin Zayed Al-Nahyan, şi cel al Bahrein, Abdel Latif al-Zayani. Acordurile au fost semnate în triplu exemplar, în arabă, engleză şi ebraică, notează Agerpres.

Cei trei responsabili şi preşedintele americani au semnat, de asemenea, o declaraţie comună.

Ceremonia de la Casa Albă reprezintă prima astfel de normalizare a relaţiilor între state arabe majore şi Israel în peste un sfert de secol.

Zidurile Oraşului vechi din Ierusalim au fost luminate în culorile drapelelor statelor implicate în semnarea acordurilor de normalizare a relaţiilor între Israel şi două monarhii din Golf.

Acest lucru s-a întâmplat la puţin timp după ceremonia de pe peluza Casei Albe, desfăşurate sub egida preşedintelui american Donald Trump.

Tot marţi seară, clădirea primăriei din Tel Aviv a fost iluminată cu cuvântul „pace”, în ebraică, rabă şi engleză.

„În această seară sărbătorim Pacea în Orientul Mijlociu! Sunt sigur că acordurile cu EAU şi Bahrein vor avea un impact asupra regiunii noastre pentru regiunile care vor veni”, a postat pe Twitter primarul din Tel Aviv, Ron Huldai. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here