Pentru a marca paisprezece ani de la asasinarea Annei Politkovskaia, publicația Novaia Gazeta, de numele căreia s-a legat cariera reputatei jurnaliste de investigații, a publicat recent o lectură audio a întâlnirii sale cu morbidul Ramzan Kadîrov, liderul actual al Republicii Cecene.
Neobosita activitate detectivistică a Annei Politkovskaia este cea care a scos la lumină fresca întunecată, rețeaua încâlcită de epurări interne și crimă organizată a celor două războaie din Cecenia, paginile sângeroase de istorie rusească ce au contribuit la ceea ce avea să devină epoca Vladimir Putin.
În 2004, Anna Politkoskaia a publicat un reportaj excepțional despre Ramzan Kadîrov, în care surprinde din tușe fine combinația letală de prostie și sadism a acestui personaj sinistru din panoplia conflictelor regionale ce au marcat era post-URSS.
La acea dată, Vladimir Putin își terminase primul mandat la Kremlin, iar Cecenia era un vulcan de terorism pe teritoriul Federației Ruse.
Asasinarea lui Ahmat Kadîrov
Ramzan Kadîrov avea atunci 27 de ani și luase de puțină vreme locul tatălui său la șefia republicii, însă nu în funcția de președinte, care era una decorativă, ci de prim-vicepremier, însărcinat cu conducerea Departamentului Special de Securitate.
Ahmat Kadîrov fusese muftiu-șef la începutul anilor 1990 și după Primul Război Cecen și tocmai pierise într-un „atac terorist”. Însă din investigațiile ulterioare ale presei avea să reiasă că acesta ar fi fost, de fapt, ucis de agenți ai unităților de Operațiuni Speciale Federale, controlați de serviciul de informații al Armatei Ruse, GRU.
După cum descrie episodul Anna Politkovskaia în al său „Jurnal rusesc” (Ed. Meteor Press, 2010), înainte de-a fi asasinat Ahmat Kadîrov se întorsese furios la Groznîi după ce, la ceremonia de reînvestire a lui Putin, descoperise că-și pierduse sprijinul președintelui rus. Cum dedusese asta? Prin limbajul subtil al anturajului: îi fusese rezervat un loc nu în rândul oaspeților de onoare, ci în a doua sală de recepții. Un gest echivalent cu mazilirea.
Pe 9 mai 2004, Ramzan, fiul cel mic – „psihopat și de o prostie crasă” (Anna Politkovskaia) -, care se ocupase cu aparatul de securitate al bătrânului Ahmat, se prezenta relaxat în biroul lui Putin, îmbrăcat într-un trening de fâș, ca să-i fie înmânat „sceptrul” Ceceniei. Primea pe mână forțele OMON și urma să declanșeze un val uriaș de teroare.
Întâlnirea cu Ramzan
În vara lui 2004, Anna Politkovskaia reușește să obțină o discuție față în față cu Ramzan Kadîrov, în „vizuina” sa paranoică din Țentoroi, satul lui de baștină, de unde cecenul trăgea toate sforile. Era văzut foarte rar în capitala Groznîi, deoarece îi era frică să nu fie asasinat. Simptom clasic.
Țentoroi, aflat la o oră și jumătate distanță de Groznîi, era în 2004 o „adunătură de străzi înguste, șerpuite, prăfuite, mărginite de garduri enorme, în spatele celor mai multe dintre acestea trăind oamenii familiei Kadîrov și familiile celor mai de încredere gărzi de corp”, scria Politkovskaia în reportaj. În rest, printre gorilele înarmate cu Kalașnikovuri, foarte puțini săteni puteau fi văzuți pe ulițe, Kadîrov îi alungase din sat pe cei în care nu avea încredere, adică pe majoritatea.
Odată ajunsă în fortăreața din Țentoroi, jurnalista este lăsată să-l aștepte de Kadîrov aproape șapte ore. Timp în care unul dintre oamenii cecenului, lingușitorul Vaha Visaiev, director al rafinăriei Iugoilprodukt, îi oferă un tur al casei de oaspeți, unde Politkovskaia descoperă niște mici detalii plasate strategic, care spun multe despre bruta pe care Putin o dezlănțuise în Cecenia.
După ce trece printr-o terasă cu pilaștri de bambus, made in Hong Kong, Politkovskaia este introdusă în camera de oaspeți:
„Vizavi de intrarea principală este un șemineu de marmură de o culoare gri-verde. La dreapta sunt o saună, un jacuzzi, și o piscină. În centrul atenției stau însă două dormitoare întunecate, dotate cu paturi de dimensiunea unui stadion. Unul este albastru, celălalt este roz. Peste tot există mobilier masiv, întunecat, greoi, totul cu etichetele de preț la vedere, preț exprimat în mii de «unități convenționale» (dolari, de fapt). Există o etichetă de preț și pe oglinda din baie, pe vasul de toaletă, pe suportul pentru prosop. Acest lucru reprezintă, evident, o modă în Țentoroi.”
Când seara se lasă peste sat, apare și Kadîrov, încadrat de-o garnitură de bodyguarzi, ca și când ar fi avut de-a face cu un hashashin, și nu cu o simplă jurnalistă. Aruncându-i un zâmbet ironic, Ramzan se trântește într-un fotoliu, încrucișându-și picioarele, „cu tălpile în șosete aproape atingându-mi fața”. „Nu pare să observe. Consideră că-i firesc”.
Apoi urmează un lung dialog în care Kadîrov își prezintă „proiectele politice” pentru viitorul glorios al Republicii Cecene. În mare parte: epurări, băi de sânge. Ramzan pronunță obsesiv două nume de familie: Mașadov și Iamadaev. Celebrul rebel cecen Aslan Mașadov, dușmanul său numărul 2, ale cărui batalioane fuseseră aproape nimicite, și Frații Iamadaev, principalii săi inamici.
La acea vreme, Halid Iamadaev era deputat al Rusiei Unite, partidul lui Putin, în Duma de Stat, în timp ce Salim Iamadaev era comandantul militar adjunct al Republicii Cecene. „Se pare că Ramzan lucrează pentru FSB, în timp ce frații Iamadaev pentru Direcția Serviciilor de Informații GRU din cadrul armatei”, nota în reportaj Anna Politkovskaia.
Cu alte cuvinte, Cecenia era folosită ca ring în reglările de conturi din aparatul puterii de la Kremlin.
„Profetul a spus că wahhabiștii trebuie să fie distruși”
Pe măsură ce dialogul avansează și Anna Politkoskaia reușește să prindă niște fire sensibile ale orgoliului său, personalitatea lui Kadîrov începe să se reverse ca spuma de șampanie:
„ – Nu este o idee bună să fii unul dintre rivalii mei. Nu e sănătos.
– Care crezi că este cel mai puternic aspect al personalității tale?
– Ce vrei să spui? Nu înțeleg întrebarea.
– Care sunt punctele tale forte? Și care sunt punctele slabe?
– Consider că nu am puncte slabe. Sunt puternic. Alu Alhanov a fost făcut președinte pentru că eu cred că este puternic și am încredere în el sută la sută. Crezi că de la Kremlin se decide asta? Oamenii aleg. Este pentru prima dată când cineva îmi spune că Kremlinul are un cuvânt de spus într-o problemă sau alta.
Ciudat, dar asta e ceea ce a spus el.
O oră mai târziu, Ramzan spune că absolut totul a fost decis de către Kremlin, că oamenii au fost mânați ca niște vite și că i se oferise președinția Ceceniei de la Kremlin imediat după asasinarea tatălui său, dar că a refuzat-o pentru că a vrut să lupte.
– Dacă ne-ați fi lăsat în pace, noi, cecenii, ne-am fi unit cu mult timp în urmă.
– La cine te referi prin acest «voi»?
– La jurnaliști, la oameni ca tine. La politicienii ruși. Nu ne lăsați să facem noi ordine în lucruri. Ne divizați. V-ați băgat între ceceni. Tu, personal, ești inamicul. Ești mai rea decât Basaev.
– Cine altcineva îți este dușman?
– Nu am dușmani. Doar bandiți cu care lupt.
– Intenționezi să devii președinte al Ceceniei?
– Nu.
– Ce-ți place cel mai mult să faci?
– Să mă lupt. Sunt un războinic.
– Ai ucis pe cineva cu mâna ta?
– Nu. Întotdeauna am fost la comanda trupelor.
– Dar ești prea tânăr să fi fost întotdeauna la comandă. Cineva trebuie să-ți fi dat ordine.
– Numai tatăl meu. Nimeni altcineva nu mi-a mai dat ordine și nici nu-mi va da vreodată.
– Ai dat ordin să fie uciși oameni?
– Da.
– Nu e groaznic să faci asta?
– Nu eu fac asta, ci Allah. Profetul a spus că wahhabiștii trebuie să fie distruși.
– Chiar a spus asta? Atunci când nu vor mai exista wahhabiști, cu cine te vei mai lupta?
– Mă voi apuca de apicultură. Deja am albine, și boi, și câini de luptă.
– Nu-ți pare rău atunci când câinii se omoară între ei?
– Nu, deloc. Îmi place. Îl respect pe câinele meu, Tarzan, la fel de mult ca pe-o ființă umană. E un ciobănesc de rasă caucaziană. Ăștia sunt cei mai inteligenți câini care există.
– Ce hobby-uri mai ai? Câini, albine, luptă… și?
– Îmi plac foarte mult femeile…
– Soția ta nu se supără?
– Nu-i spun.
– Ce școli ai urmat?
– Învățământul superior, dreptul. Tocmai termin facultatea. Îmi dau examenele de absolvire.
– Ce examene?
– Cum adică «ce examene»? Examenele.
– Cum se numește facultatea pe care o urmezi?
– Este o ramură a Institutului de Afaceri de la Moscova. În Gudermes. Este un colegiu de drept.
– Ce specializare urmezi?
– Dreptul.
– Dar care drept? Penal? Civil?
– Nu-mi amintesc. Cineva mi-a scris asta pe o bucată de hârtie, dar am uitat. Există o mulțime de lucruri care se întâmplă acum.”
Pe măsură ce orele trec și întâlnirea pare a curge într-o noapte eternă, acoliții lui Kadîrov, apărând pe rând în salon ca într-o piesă absurdă de teatru, încep s-o înjure și s-o acuze pe jurnalistă că este „un dușman al poporului cecen”, spre satisfacția lui Ramzan, în ochii căruia licărește o bucurie de copil, extazul de-a vedea practica umilirii.
Fostul luptător din Zakan-Iurt
După câteva situații de tensiune maximă, Politkovskaia decide că este vremea să plece.
„Temperatura este în creștere aici și a sosit timpul să plec. Ramzan dă ordin să fiu dusă înapoi la Groznîi. Musa, un fost luptător din Zakan-Iurt, se așază la volan, și mai sunt și două gărzi de corp. Urc în mașină și mă gândesc că undeva, de-a lungul traseului, în întuneric, cu punctele de trecere amplasate peste tot, urmează în mod evident să fiu ucisă. Dar fostul luptător din Zakan-Iurt așteaptă doar ca Ramzan să plece. Vrea să-și descarce sufletul, și când începe să-mi spună povestea vieții lui, cum a fost luptător, cum i s-a alăturat lui Ramzan, știu că nu o să mă omoare. Vrea ca lumea să-i audă povestea.
Am înțeles asta, dar stăteam acolo plângând, cuprinsă de frică și ură.
– Nu plânge, mi-a spus, în cele din urmă, fostul luptător din Zakan-Iurt. Ești puternică.”
Au trecut șaisprezece ani de la acea noapte fatidică. Moartea amânată în 2004 n-a mai cruțat-o, însă, pe jurnalistă peste doi ani. Pe 7 octombrie 2006, chiar de ziua de naștere a lui Vladimir Putin, Anna Politkovskaia era ucisă în liftul blocului în care închiriase un apartament. Mâna ucigașă lăsase la locul crimei un pistol Makarov.
Deşi autorităţile ruse susţin că au condamnat cinci persoane în cazul asasinării sale, familia şi colegii jurnalistei de la Novaia Gazeta au denunţat un simulacru de proces destinat mai degrabă să calmeze opinia publică internaţională decât să-i identifice pe adevăraţii asasini şi pe cei care au comandat crima.
În ceea ce-l privește pe Kadîrov, liderul cecen este bine-mersi. Adoră încă luptele de câini, femeile și albinele. Iar în timp ce-și întreține liniștit contul de Instagram, prin diverse capitale europene tot mai mulți dintre criticii săi – azilanți, bloggeri, foști combatanți – mor în asasinate cusute cu ață albă.
