„Războaiele care sunt provocate de oameni pot fi cauzate și de procese istorice profunde. Pentru dovadă, uitați-vă la luptele din Ucraina. Acest conflict este opera președintelui rus Vladimir Putin, un conducător hotărât să reafirme măreția Rusiei prin distrugerea unei Ucraine independente. Cu toate acestea, face parte și dintr-o poveste mai mare despre ce se întâmplă atunci când imperiile se sparg”, scrie istoricul american Hal Brands într-un editorial Bloomberg.
<< Luptele din Ucraina sunt cel mai recent și cel mai grav dintre războaiele purtate pentru rămășițele Uniunii Sovietice, un imperiu ale cărui chinuri continuă la aproximativ treizeci de ani după ce uniunea în sine a încetat să mai existe. Nu va fi, din păcate, ultimul război.
Secolul al XX-lea a văzut ruperea marilor imperii eurasiatice care au dominat cândva afacerile globale. Primul Război Mondial a distrus Imperiile Rus, Austro-Ungar, Otoman și German. Al Doilea Război Mondial a doborât imperiile conduse de Tokyo, Roma și (din nou) Berlin. Ulterior, decolonizarea a pus capăt imperiilor britanic, francez și portughez. Iar sfârșitul Războiului Rece a ucis Uniunea Sovietică, care și-a pierdut mai întâi satrapiile în Europa de Est și apoi s-a dezintegrat în 15 state independente.
Cu toate acestea, imperiile nu mor repede: prăbușirea lor, a scris istoricul Serhii Plokhy, este un „proces mai degrabă decât un eveniment”. Când o entitate vastă ținută odată unită de disciplina de fier a metropolei cedează, nu vă așteptați peste noapte la un status quo nou, stabil.
Tensiunile continue din Balcani și Orientul Mijlociu ne amintesc că moștenirile imperiilor austro-ungar și otoman încă se desfășoară de la sine. Relația dintre Marea Britanie și fostele sale colonii continuă să evolueze.
Deoarece Uniunea Sovietică a fost guvernată atât de brutal, destrămarea sa a fost deosebit de dezordonată. Sfârșitul statului sovietic a eliminat structurile care au suprimat tensiunile etnice și rivalitățile naționale dintre părțile constitutive ale imperiului. A dat naștere unor state noi, volatile din punct de vedere politic. A precipitat o luptă continuă între țara care dominase imperiul, Rusia, și statele și popoarele care acum căutau să scape de strânsoarea Moscovei.
Rezultatul a fost ceea ce oamenii de știință au numit „războaiele succesiunii sovietice” – o serie de conflicte sângeroase asupra zonelor contestate din Europa de Est până în Asia Centrală. În anii 1990, războaiele au convulsionat Nagorno-Karabah, Transnistria, Cecenia, Abhazia, Osetia de Sud și Tadjikistan, atragând adesea statele vecine și forțele internaționale de menținere a păcii. Unele dintre aceste conflicte au clocotit; altele, cum ar fi disputa privind Nagorno-Karabah dintre Armenia și Azerbaidjan sau lupta dintre Georgia și provinciile separatiste susținute de Moscova Osetia de Sud și Abhazia, s-au reaprins în conflicte internaționale majore. Sfârșitul Uniunii Sovietice a fost un cutremur geopolitic ale cărui replici destabilizează sistemul internațional și astăzi.
Ucraina a suferit cel mai zguduitor dintre aceste efecte: războiul actual se distinge prin ferocitatea luptei și totalitatea efortului lui Putin de a șterge o țară de pe hartă. Originile sale cele mai imediate pot fi găsite în natura din ce în ce mai totalitară a regimului Putin, care îi permite să fie mai agresiv, cerându-i totodată să găsească dușmani externi.
Cu toate acestea, este și o piesă dintr-un tumult post-sovietic mai mare. Declarația de independență a Ucrainei la sfârșitul anului 1991 a ajutat la distrugerea statului sovietic și la accelerarea dizolvării imperiale. Prin urmare, nu este surprinzător și, din păcate, simbolic, că Ucraina se află în centrul efortului lui Putin de a reconsolida dominația pe care o deținea cândva Moscova.
Războiul nu a decurs așa cum și-a plănuit Putin: Ucraina s-a apărat admirabil și va rezista mult timp. Misiunea lui Putin de reînviere imperială a provocat, în acest caz, formarea naționalismului ucrainean. Totuși, dacă Rusia a plătit un preț mare pentru nenorocirea sa, asta nu înseamnă că războaiele de succesiune sovietică s-au încheiat.
Indiferent când se va finaliza conflictul Rusia-Ucraina, linia de demarcație dintre cele două armate poate deveni pur și simplu o altă frontieră post-sovietică contestată, unde tensiunile frecvente provoacă violențe periodice. Indiferent dacă Rusia va câștiga sau va pierde, rezultatul va schimba echilibrul de putere în cadrul fostei Uniuni Sovietice, provocând probabil o reintensificare a vechilor dispute cu Moldova, Georgia sau alte state.
Potențialul de violență în Asia Centrală rămâne ridicat, așa cum ne-a arătat o revoltă antiguvernamentală din Kazahstan, care a precipitat intervenția Rusiei la începutul acestui an. O schimbare de guvern sau o revoltă militară în Belarus – niciuna dintre acestea nu poate fi exclusă din cauza nemulțumirii severe față de regimul autocratic al lui Aleksandr Lukașenko – ar putea declanșa o luptă pentru locul acestei țări între Rusia și Occident.
La începutul anului 1992, un ziar american a avertizat că necazurile cauzate de „cioburile încă fragmentate, cu arme nucleare ale ultimului mare imperiu al lumii” erau abia la început. Chiar și atunci când războiul actual se va termina, viața de apoi lungă și violentă a acelui imperiu va persista.>>
