Italia: Cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani, la periferia Napoli

Sursa: X

Un cutremur de magnitudinea 4,2 a avut loc miercuri într-o zonă vulcanică, lângă Napoli, unde se află Vezuviul, cel mai important seism din ultimii aproape 40 de ani care nu a cauzat pagube, potrivit autorităţilor italiene, transmite News.ro.

Seismul a avut loc miercuri, la ora locală 3.35 (4.35, ora României), anunţă Institutul de Geofizică şi Vulcanologie INGV.

Peste 60 de evenimente seismice au fost înregistrate începând de marţi.

Cutremurul a fost resimţit de către populaţie, dar potrivit primelor verificări, până în prezent nu s-a semnalat nicio pagubă”, declară într-un comunicat Protecţia Civilă italiană.

Insulele Flegree, o regiune vulcanică situată la periferia de vest a Napoli, sunt supravegheate în mod constat din cauza riscului cutremurelor sau unor erupţii vulcanice.

”Dinamica Insulelor Flegree este urmărită în mod constant de către reţeaua de supraveghere a Observatorului Vezuviului, în contact strâns cu Departamentul Protecţiei Civile”, a anunţat directorul Observatorului Vezuviului la INGV, Mauro Di Vito.

În zonă se înregistrează un bradisism, mişcări de urcare şi coborâre a solului.

Faza de urcare ”este însoţită de o intensă activitate seismică locală”, anunţă pe site Protecţia Civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here