Jens Stoltenberg avertizează că o alianţă a puterilor autoritare acţionează împotriva democraţiilor

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că o „alianţă a puterilor autoritare” acţionează din ce în ce mai strâns împotriva democraţiilor occidentale şi a avertizat că lumea a devenit mai „imprevizibilă”, informează EFE.

Într-un interviu acordat postului britanic BBC care va fi difuzat duminică, dar din care au fost date publicităţii sâmbătă câteva fragmente, Stoltenberg a remarcat că Rusia, Iranul, China şi Coreea de Nord sunt din ce în ce mai aliniate şi se susţin reciproc, potrivit Agerpres.

El a adăugat că lumea este acum „mult mai periculoasă, mult mai imprevizibilă” şi „mult mai violentă”.

„China susţine economia de război a Rusiei, furnizând piese cheie industriei de apărare şi, în schimb, Moscova îşi ipotechează viitorul Beijingului”, a subliniat el.

Rusia furnizează tehnologie Iranului şi Coreei de Nord în schimbul muniţiilor şi echipamentelor militare, aşa că NATO trebuie să lucreze cu alte ţări dincolo de geografia sa – cum ar fi Japonia şi Coreea de Sud – pentru „a face faţă acestei alianţe mai solide a puterilor autoritare”, a explicat secretarul general al alianţei nord-atlantice.

Şeful NATO s-a referit şi la eforturile sale de a obţine mai multe fonduri pentru războiul din Ucraina. Sprijinul pe termen lung este vital acum şi pentru a reconstrui ţara după conflict, a declarat el.

„Chiar dacă credem şi sperăm că războiul se va încheia în viitorul apropiat, trebuie să sprijinim Ucraina mulţi ani, să-i construim apărarea pentru a descuraja agresiunile viitoare”, a insistat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a apreciat că sprijinul militar este vital pentru a respinge forţele ruse din Ucraina şi pentru a-l forţa pe preşedintele rus Vladimir Putin să renunţe la obiectivele sale de ocupaţie, dar a sugerat că, într-un final, şi Ucraina va trebui să facă concesii.

„În cele din urmă, Ucraina este cea care decide ce fel de angajamente este dispusă să îşi asume, trebuie să îi permitem să fie într-o poziţie în care să poată obţine efectiv un rezultat acceptabil la masa negocierilor”, a declarat Stoltenberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here