Ministrul rus de Externe rus Serghei Lavrov face o vizită oficială de două zile în China

Foto: Wikimedia Commons

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov va efectua luni şi marţi o vizită oficială în China, principalul partener diplomatic şi economic al Moscovei, au anunţat serviciile sale într-un comunicat de presă difuzat duminică, informează AFP.

„În 8 şi 9 aprilie, ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, va efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză, în cadrul căreia sunt planificate discuţii cu (omologul său chinez) Wang Yi”, a indicat ministerul rus, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului, cei doi lideri „vor discuta o gamă largă de probleme legate de cooperarea bilaterală, precum şi de cooperarea pe scena internaţională”.

„Este planificat un schimb aprofundat de puncte de vedere pe un anumit număr de ‘teme fierbinţi'”, mai precizează comunicatul, ministerul rus menţionând „criza ucraineană şi situaţia din regiunea Asia-Pacific”.

Într-un comunicat separat, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, a confirmat sosirea lui Lavrov ca parte a unei „vizite oficiale” pe teritoriul chinez „la invitaţia lui Wang Yi”.

De la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei în februarie 2022, relaţiile dintre Moscova şi Beijing s-au întărit foarte mult.

Deplasarea lui Lavrov se înscrie în logica acestei apropieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here