Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea avea loc fără spectatori

Foto: Miyuki Meinaka/ Wikimedia Commons

În Japonia, Tokyo şi alt trei departamente au fost plasate începând de duminică în stare de urgenţă pentru a treia oară, din cauza creşterii cazurilor de infectare cu coronavirus, situaţie care impune ca evenimentele sportive să aibă loc cu porţile închise.

În timp ce sistemul sanitar japonez se află deja sub o presiune intensă, Tokyo-2020 a fost criticat pentru că a cerut colaborarea personalului medical japonez pentru olimpiadă, iar doamna Hashimoto a spus că absenţa spectatorilor ar putea uşura această presiune.

„Dacă evenimentul (olimpic) ar trebui modificat, ar fi în ceea ce priveşte spectatorii”, a subliniat conducătoarea comitetului de organizare, menţionând că „acesta este un domeniu în care am putea fi în măsură să reducem preocupările populaţiei în privinţa sistemului spitalicesc”.

În încercarea de a reduce scepticismul populaţiei japoneze, în marea parte în favoarea unei noi amânări sau chiar a anulării competiţiei, Tokyo-2020 a publicat miercuri o versiune actualizată a manualelor (playbooks) cu măsuri stricte împotriva virusului, care vor fi distribuite sportivilor, transmite Agerpres.

Cu toate acestea, carantina pentru participanţii la JO 2020 nu va fi necesară, iar vaccinările nu vor fi obligatorii.Seiko Hashimoto a menţionat că regulile vor continua să fie îmbunătăţite, dar s-a declarat convinsă că Jocurile pot fi organizate într-un mod „sigur”.

Comentând preocupările populaţiei legate de Jocurile Olimpice, preşedinta comitetului de organizate şi-a exprimat speranţa că publicul va fi în cele din urmă „fericit” că evenimentul s-a putut desfăşura. „Marele meu obiectiv este să pregătesc Jocurile astfel încât oamenii să vadă lucrurile astfel”, a adăugat doamna Hashimoto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here