Joe Biden a aprobat transferul de date personale din UE către SUA

Sursa: Flickr

Preşedintele american Joe Biden a semnat vineri un ordin executiv privind transferul de date personale din Uniunea Europeană către SUA, schimb care este crucial pentru economia digitală, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Semnarea decretului de către liderul de la Casa Albă vine după ce în martie Washingtonul şi Bruxellesul au ajuns la un acord de principiu asupra acestui dosar şi va permite Comisiei Europene să înceapă propriul proces de ratificare, ce ar urma să dureze mai multe luni.

Secretarul american pentru comerţ Gina Raimondo a evocat într-o întâlnire cu presa ”încununarea eforturilor comune de restabilire a încrederii şi a stabilităţii fluxurilor de date transatlantice”, în timp ce comisarul european pentru comerţ Didier Reynders a salutat pe Twitter „o etapă importantă în hotărârea noastră de a restabili fluxuri de date transatlantice sigure şi libere”.

Textul întăreşte măsurile vizând garantarea confidenţialităţii şi protejarea libertăţilor civile în programele americane de monitorizare ce vizează datele culese în Europa şi transferate sau găzduite pe celălalt mal al Atlanticului.

Este prevăzută de asemenea crearea unui mecanism independent şi constrângător care să le permită cetăţenilor statelor eligibile să ceară despăgubiri dacă estimează că datele lor personale au fost colectate ilegal de către serviciile de informaţii americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here