Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a estimat la un forum desfăşurat sâmbătă în oraşul croat Dubrovnik că, deşi Europa face progrese datorită vaccinării, ”în faţa noastră se află o luptă lungă contra pandemiei” COVID-19 şi lumea în ansamblul ei nu va depăşi această pandemie până anul viitor, relatează agenţia EFE.

Toţi suntem conştienţi de consecinţele viitoare, dar şi de soluţia pentru criza cauzată de pandemie, iar aceasta este vaccinarea’‘, a spus Borrell la forumul dedicat impactului pandemiei asupra relaţiilor geostrategice şi economiei mondiale, printre participanţi fiind şi miniştri de externe din 10 state balcanice şi central-europene, respectiv Albania, Croaţia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Grecia, Letonia, Macedonia de Nord, Malta şi Muntenegru, scrie Agerpres.

Pandemia va lăsa în urmă o lume diferită, mai digitală şi cu noi inegalităţi, consideră responsabilul diplomaţiei europene, context în care a pledat pentru donarea de vaccinuri anti-COVID-19 către ţările sărace pentru a le impulsiona creşterea economică acum blocată de pandemie.

El a acuzat Rusia şi China că practică o ”diplomaţie a vaccinurilor” pentru a-şi realiza interesele în lume, iar UE trebuie ‘să fie conştientă de aceasta şi să acţioneze conform situaţiei”.

Borrell a apreciat că în mod deosebit creşte influenţa Chinei în lume, în timp ce cooperarea cu Beijingul este ”tot mai dificilă”, dar a susţinut totuşi că este nevoie de o bună înţelegere cu China, dată fiind importanţa strategică a acesteia. ”Până la 25% din creşterea economică globală anul acesta vine din China”, a remarcat el.

De asemenea, a continuat oficialul UE, competiţia dintre China şi SUA va modela lumea în deceniile următoare şi Uniunea Europeană va trebui să-şi traseze orientările ”privind propriile sale interese”.

”Împreună cu Statele Unite avem în comun istoria, sistemul politic şi economic. Vom fi mereu apropiaţi de Washington, dar trebuie să privim lumea gândindu-ne la interesele noastre”, a indicat Josep Borrell, adăugând că blocul comunitar are un dialog ”pozitiv şi constructiv” pe tema Chinei cu administraţia preşedintelui american Joe Biden.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here