Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989 și primele luni de după prăbușirea regimului comunist.
Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.
În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 15 martie 1990 – 25 martie 1990:
Joi, 15 Martie 1990
Interviu cu TV locală. Mulți vin să mă vadă. Vizităm și sediul UMRL, chiar în mijlocul Pieței Unirii. A fost, evident, casa unui nobil ungur, judecând după tablouri, armuri, mobilă etc. Totul de cea mai bună calitate.
Scriu în „Cartea de Aur“ ce UMRL a inaugurat cu inscripția mea: Sunt fericit că lupta pentru instaurarea democrației în România a luat un nou și impresionant avânt prin înființarea, astăzi, a Filialei UMRL Cluj.
Pentru mine Clujul are o deosebită semnificație. Alături de urbea mea natală, Turda, Clujul e adânc înscris în sufletul meu. Aici mi-am petrecut ani de liceu și universitate și aici a rostit străbunul meu, memorandistul Dr. Ioan Rațiu, nemuritoarele cuvinte: Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă. Urez Filialei UMRL-Cluj, viață lungă și realizări depline spre propășirea neamului românesc.
Plecăm la drum curând după ora 1.00 p.m. Prin Uioara, Aiud, Alba Iulia. Ne oprim la Lancrăm, să aducem prinos la mormântul lui Lucian Blaga. E frumos, înconjurat de iederă, ca să fie întotdeauna verde, așa cum și-a dorit el. Un simplu basorelief îl înfățișează pe un bloc, cred, de granit. Am descoperit și mormântul tatălui său, preotul Izidor Blagă, mort în vârstă de 57 ani, la 1908. Lucian avea doar 13 ani atunci. A murit în 1961.
Ajungem la Sibiu exact la ora 4.00 p.m., cum fusese programat. La 5.15 ședință de re-constituire a ASTRA-ei, desființată prin decret în 1948. Mă fac primul membru de onoare, după ce le-am vorbit despre spiritul de sacrificiu al strămoșilor noștri.
Ședința de constituire provizorie a Filialei UMRL a mers foarte bine. Binișor, peste 100 de persoane. Aceeași formulă. Cuvânt de deschidere al președintelui ad-hoc localnic, cuvântări din partea mea și a lui Enescu și întrebări adresate mie.
Vărul meu, Titi Turcu, vine cu fata lui, Doina, de 16 ani. E foarte emoționat. Ea e frumoasă, înaltă. Apoi cina cu organizatorii de aici. Stau lângă o doamnă Bampu, nepoată de-a Eleonorei Bampu-Roth, care mi-a fost colegă la Universitate.
Vineri, 16 Martie 1990
Cu 3 mașini la Păltiniș. Peisajul feeric. Șoseaua de la Sibiu mică, mică, printre brazi stufoși, cu o panoramă de dealuri și coline în vale. Ca niște valuri. Toate împădurite. Stațiune de schi. Puține piste, dar mari posibilități. Vor începe o nouă pârtie cu sistem de gondole, care promite mult, chiar anul acesta. Coborâșul, în slalom, e deja defrișat. Abia aștept să mă încumet și eu.
Cabana în care Dinu Noica își petrecea o mare parte a anului e modestă. Camera lui, de sihastru. Două paturi. Unul lângă perete, cu cărți pe el. Celălalt cam la mijloc, unde dormea. În fața ferestrei – unica, și mică, un mic brăduleț, cu lumânări pe el. Altceva nimic. Absolut nimic. El nu păstra nici o scrisoare. Discuta, doar. Explica. Lui Adrian Păunescu i-a atras atenția că ar dăinui mai mult poeziile lui dacă ar fi dedicate brazilor și luncilor, spiritului românesc, așa cum Blaga l-a înțeles, mi-a povestit o doamnă de vreo 50 de ani, care, se pare, a fost prietena lui în ultimii săi ani. Cel mai mare filozof al românilor a trăit așa, mi-a zis. Și m-am gândit la Diogene care trăia într-un butoi. Ne-am dus la schit. Frumoasă biserică din bârne de lemn. Alături, mormântul lui Noica. Sufla vântul. Ca să pot aprinde lumânarea și să feresc flacăra, a trebuit să îngenunchez cu ambele picioare. Și să mă aplec, adânc, la căpătâiul prietenului înglodit acolo pe veșnicie. Dar spiritul lui va rămâne, luminos, etern, mi-am zis.
Maica stareță (îmi închipui) ne-a arătat noile construcții, elegante și de bun gust, ale „Prea Înaltului“. Mi-a trebuit puțin timp să-mi dau seama că se refereau la Mitropolitul Plămădeală. Pot să adăpostească 60 de persoane. Sunt proiectate mai ales pentru fețe bisericești din Consiliul Ecumenic. N-o duc rău ierarhii ortodocși, mi-am zis. Atmosfera, și mai ales aerul curat, de munte, curat și învigorător, e ca o gură de șampanie pentru omul însetat.
Am făcut marea greșeală să accept invitația la masă. Dezastru. Ne-au ținut interminabil, deși era vorba doar de „o gustare“. Rezultatul: am pierdut șansa ca Titică Turcu să ne ducă la mormintele lui Ion Codru Drăgușanu și a fiicei lui, Eugenia Turcu, bunica mea. E cea care m-a făcut să scriu acest jurnal de zi toți acești ani. Dar e vina mea. Trebuia să fiu ferm și să refuz. Le-am dat un interviu la ziarul local, dar am insistat să merg la mormântul memorandistului. Părintele a venit afară, cu toți enoriașii, mai ales femei bătrâne, și a făcut o slujbă pentru cei răposați întru Domnul. Foarte frumoasă. Înălțătoare. I-a pomenit pe toți, la rând: Ioan, Dorina, Emilia și Felicia. Le-am strâns mâna și le-am mulțumit fiecăruia în parte. Preotului i-am dat 100 de dolari. Sper că se va îngriji de mormânt, care de altfel, arăta foarte frumos acolo lângă cel unde doarme Gheorghe Barițiu. E pe partea dreaptă a bisericii „dintre brazi“. Tot acolo e înmormântat și Șterca și alți mari români din secolul trecut.
Sâmbătă, 17 Martie 1990
Cred că am rupt cercul vicios. Am acceptat o casă ce mi s-a oferit în Strada Armindenului, No. 4. Trebuie renovată, dar merge. Și are o mică și frumoasă grădină. Mergem și la Ministerul de Externe ca să-mi depun cererea de restaurare a naționalității mele române. Nicolae, fiul meu, face același lucru. Sunt încântat.
Petrec restul zilei în compania soților Ciomagă din Iași. Completăm interviul ce-mi iau, ca să fie publicat în Convorbiri Literare și, apoi, ca broșură pentru alegeri. E un fel de curriculum vitae prezentat în formă de întrebări și răspunsuri. Când am terminat, le-am dat o cină, aici la Hotelul Intercontinental. Toți chelnerii și șefii mi-au cerut cartea România de Astăzi. Toți văzuseră coada imensă în fața hotelului, când am pus-o în vânzare azi după-amiază. S-a vândut imediat.
Timișorenii au fost să mă vadă și să mă invite la ei. În forță. Mai întâi tinerii de la Gazeta de Vest (Talpoș și Ferchiu). Apoi bătrânii de la Vestul vor să facă o mare adunare publică de „cel puțin 20.000 de oameni“!?
I-am dat lui Coposu 4.000 DM la un schimb favorabil lui. Dar o să am nevoie de bani românești pentru amenajarea și mobilarea casei.
Printre altele, soții Ciomagă mi-au confirmat ceea ce auzisem și de la alții: Ion Iliescu s-a referit la averea mea care mă situează avantajos în alegeri. Au un tupeu oamenii ăștia!
Duminică, 18 Martie 1990
Oltea Lupu îmi propune publicarea cărții România de Astăzi. Accept, dar îi spun că nu i-o dau în exclusivitate. 100.000 de exemplare la 25 de lei.
Cu Nicolae Radu, Iorgu Grigore și Sandu Pobereznic în Cișmigiu, la plimbare. Îmi vorbesc de KGB, GRU, Mossad și Deuxième Bureau. Vor să țină România sub Front. CIA nu e eficace. M16 e discret. Nu se știe ce carte joacă. Radu e de părere că ar trebui deschis un club de noapte, care să aibă misiunea unui birou de informații. Atât timp cât nu sunt personal implicat accept. Atât Radu, cât și Grigore, sunt siguri că dificultățile mele cu casa etc. au fost intenționat create pentru a mă descalifica la alegeri. Radu îmi spune că grupul lui dorește revenirea lui Botez din California. Botez e cumnatul lui Celac, Ministrul de Externe care vrea să mă vadă. Grigore mi-a aranjat o întrevedere cu el pentru Joia viitoare. Nu înțeleg, exact, cum intenționează oamenii ăștia – din grupul „O“ – să acționeze. Un lucru e sigur. Nu mă voi abate de la regulile și procedeele democratice. Mașinațiile și complotul bizantin nu-mi sunt accesibile. Și nu le vreau.
Mihai Cârciog vrea două exemplare în plus din România de Astăzi, ca să le trimită simultan la cules. Îi spun că nu-i pot da exclusivitate. Cine va fi primul pe piață, va câștiga mai mult. Acceptă. Va publica 200.000 de exemplare.
Radu Petrescu vine cu Directorul Stanciu de la TV. Îmi citește proiectul pentru un post independent TV. Va costa foarte mult și vor trece câțiva ani ca să fie pus la punct. Să-l facem împreună! Statul român și cu mine. Fără străini. Fără Rupert Murdoch. Da, dar ăsta să fie planul de lungă durată. Ce ne facem însă până la alegeri Trebuie să obținem posibilitatea de a transmite programe obiective, în care să vorbim despre democrație, și să explicăm situația reală din țară, acum. Altfel, Frontul are un avantaj colosal, ceea ce este negarea democrației. Rămâne să încercăm obținerea unei ore, sau o oră și jumătate, pe Canalul 1, care transmite, deja, pe țara întreagă. Stanciu e din Alba Iulia.
Luni, 19 Martie 1990. Astăzi în program Constanța
Pornim imediat după ora 7.00 dimineața. Bărăganul e imens, pământul nou arat și grăpat, gras și negru. Semănătura de astă toamnă deja verde. Mergem pe drumul Urziceni, Slobozia, Tăureni, trecem Dunărea înainte de Hârșova. E lată aici. Cele două brațe, ca niște verigi lunguiețe, atât la sud, cât și spre nord, se unesc, chiar aici, sub pod. Imagine unică. De pe vârful podului vezi clar, cum apele sunt strânse laolaltă, ca într-o chingă, ca să se împartă din nou spre miazănoapte. Greșim drumul la intrarea în Constanța. Ar fi trebuit să intrăm prin comuna Ovidiu. Am luat-o pe drumul camioanelor. Eram așteptați la intrarea normală. Ne întoarcem și iar ne încurcăm. Iritat, ies din mașină și mă plimb pe stradă. Un domn de la Comandatura Portului oprește mașina. Mă recunoaște. Ne ducem la Poșta centrală și ne descurcăm în cele din urmă, mergând chiar pe strada Ion Rațiu (nu Ioan!!), ca să ajungem la sediul UMRL din str. Ion Adam.
Primarul Rădulescu, geolog de meserie și Președintele CPUN – Constanța, Barbu Dănescu, ne primesc. Primul afabil, vorbăreț. Al doilea, nu prea. Cu siguranță „frontist“. Masă prea copioasă. La Căpitănia Portului ne primește Căpitanul Gafencu, bucovinean de origine, din familia lui Grigore, îmi spune.
La Clubul marinarilor, vreo 60-70 de oameni. Le răspund la între-bări. Îi preocupă efectul privatizării în industria transporturilor mari-time. Vor definirea obligațiilor lor fiscale dacă se angajează pe vase sub pavilion străin. Aflu că pescajul Constanței a ajuns la 36 de picioare. Marina comercială română consistă, astăzi, din 274 de vase, cu un GRT (gross register tonnage) de 5 milioane de tone. Cum nu mai exportă îngrășăminte artificiale, n-au de lucru în port. Totul din cauza megalomaniei lui Ceaușescu, care vroia o marină comercială.
La 5.30 la Casa de Cultură. Sala de 1.000 de persoane complet plină. Vreo 200 de persoane n-au putut intra căci nu mai era loc, mi se spune. Un fel de masă rotundă. Moderatorul foarte bun. Întrebările interesante, unele impertinente. („Se spune că sunteți zgârcit…“, „Cât de bogat sunteți?“ etc. …) Și iarăși dacă sau nu voi candida la Președinție. După câte știu, nici unul din cei ce și-au anunțat candidatura timpuriu, n-a ajuns să fie Președinte al Statelor Unite. Cel puțin în secolul ăsta. Tot ce știu e că am fost adoptat în unanimitate să fiu cap de listă la Cluj, le-am spus. Le-a plăcut răspunsul meu, după cum le-am declarat „Sigur că sunt“, când m-au întrebat de zgârcenie.
Atmosfera a fost extraordinar de caldă și de prietenoasă.
Când am vorbit de importanța respingerii Frontului ca să putem să ne instaurăm democrația și să nu fim abandonați, poate încă 50 ani Răsăritului, m-au aplaudat furtunos, în picioare. A urmat, după o scurtă pauză, un program artistic. Un sextet a cântat o compoziție omagiu Revoluției. Premieră. Corpul de balet a interpretat coregrafia lui Oleg Danovschi. Foarte interesant. De mare calitate. Îi vizitez în culise și-i felicit pe fiecare în parte.
Cină somptuoasă. Mult prea mult. Dar m-am simțit bine. Mai ales discuția cu chirurgul, vecin cu mine. Mi-a plăcut enorm. Are multe idei bune. De exemplu, comasarea proprietății agricole în loturi de 100 ha deservite de un SMT, care să fie și el părtaș.
Mai toți erau PNȚ-iști. Liberalii sunt mai bine organizați, îmi spun. De ce creștin și democrat? Sunt vreo 70.000 de turci în Dobrogea. Tradițional ei votau PNȚ. Acum se întreabă de ce sunt excluși!? Vor schimbarea conducerii Partidului. Nimeni nu-l agreează pe Petrina.
Nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Când ne-am ridicat să plecăm era ora 1.00 noaptea. Habar n-aveam că se făcuse așa de târziu. Pe moderator îl cheamă Nicolae Spirescu. E membru UMRL. Cri-tic de artă. Căpitanul portului Constanța e (CPT II Port) Ioan Mihăilescu. Constanța e al doilea oraș din România cu 450.000 de locuitori!
Marți, 20 Martie 1990
Conferință de presă la Constanța. Foarte reușită. I-am rugat pe toți să-mi trimită ce vor scrie.
Aud știri proaste din Transilvania. La Tg. Mureș, Miercurea Ciuc șiSf. Gheorghe, ciocniri între unguri și români. Au fost mai mulți morți.
Vizităm Mamaia. Complet schimbată de când am petrecut eu acolo o vară, prin 1935. Masă excelentă cu ciorbă de pește, cum mi-am dorit. Ne oprim la Murfatlar. Cea mai mare întreprindere din țară și a treia din Europa, mi se spune. Inginerul Prelipcianu ne explică „totul“ și ne arată butoaiele enorme etc. Directorul Ionescu, foarte afabil, ne orga-nizează o degustare. Vinuri foarte bune. Majoritatea dulcegi. Mie mi-a plăcut „Premiat“-ul lor. E aproape sec și ușor. La plecare mi-a dat un carton cu 12 sticle.
Miercuri, 21 Martie 1990
Numai necazuri. Complicații pentru că „nu sunt cetățean român“. Așa, cel puțin, mi se spune. Ceea ce eu resping. Pentru că nu sunt cetățean român nu mi s-a dat casa. Ajung, în cele din urmă, să-l con-tactez pe Bălcescu, Consilierul lui Ion Iliescu, care se va ocupa de problema mea. Așa-mi spune Radu Petrescu. Dar acum sunt foarte sceptic. Nu mai pot să cred nimic. Dacă nu se rezolvă chestiunea, îi declar lui Petrescu, voi face un scandal imens în presa mondială. Evident, e o mașinație ca să mă împiedice să particip la alegeri. Pentru „a deveni“ cetățean român mi se cere un certificat de naștere. Silvia Sabău s-a dus de la Cluj la Turda, dar acolo funcționarul i-a spus să nu se bage în treburile astea că o s-o pățească! În fine, seara târziu, Puiu Boilă îmi confirmă că-l va trimite pe Marinescu, Președintele CPUN, să meargă el la Turda să rezolve problema.
Bălcescu îmi promite rezolvarea și el. Îi spun că aș prefera casa din str. Armindenului, 4, sau pe amândouă. Numai să nu mă mai încurce.
Oltea Lupu, de la Editura „Citadela“, finalizează ediția lor a cărții România de Astăzi. Se duc la Letea să obțină hârtie.
Dau două interviuri lui Jansen Radu Constantin, venit din Germania. Unul pentru Germania și altul, în franțuzește, pentru Antenne 2.
Pe la 4.30 vine Cornel Coposu. Îmi dă diverse comisioane, cereri de ajutor etc. Mă întreabă, apoi, dacă accept să candidez la Președinție. Eu nu pentru asta am venit în țară. Dar dacă tu mi-o ceri, în numele partidului, atunci da. Va trebui să ridic problema la următoarea ședință a Delegației Permanente, și sigur te vom susține. Dar nu poți să fii PNȚ-ist. Așa-i regula acceptată. Trebuie să fii independent. Eu nu mă pot dezice de apartenența mea la PNȚ. Dar am calitatea de independent, fiind Președinte UMRL.
Am lăsat totul în suspensie, până îmi confirmă el că PNȚ e de acord să mă susțină. Îmi afirmă că ei au o influență asupra 14 partide. Radu Câmpeanu va putea să candideze și el. El lucrează cu Iliescu. E, oare, o înțelegere între ei? S-a scris deja așa în America. Nici Radu nu-l atacă pe Iliescu și nici Iliescu nu-l atacă niciodată pe Radu.
Pe la 10.10 p.m., îmi telefonează Marius Lupuțiu, din partea lui Coposu. Ciuglea din Târgu Mureș ține neapărat să-mi vorbească oricât de târziu. Când reușesc să pătrund la numărul indicat (954) 14234 mi se răspunde că e casa familiei Kássony!?
Joi, 22 Martie 1990
Iarăși interviuri. Cu Vestul din Timișoara, cu Zig-Zag și, acasă la Ionel Jovin, cu Petre Mihai Băcanu. M-am înțeles cu ultimul. E autentic pentru democrație.
Ziarele Adevărul și Libertatea au început să mă atace. Reproduc articole din Stindardul lui Pantazi și din N.Y. Spectator al lui Andronescu. E greu să rezist tentației de a răspunde.
Novacovici îmi citește, la telefon, declarația noastră în legătură cu tulburările de la Târgu Mureș. O accept. Cer lui Răzvan Theodorescu să-mi dea posibilitatea să vorbesc la televiziune.
Braia vrea să facem „o echipă“ împreună, „noi doi“. Îi mulțumesc, dar sunt contra oricărei alianțe formale „secrete“. Vom lucra împreună pentru că vrem același lucru și suntem amândoi membri UMRL. Constantin Pană, de la Asociația Campionilor de Tenis, vrea să fiu prezent la match-ul cu Anglia, în Cupa Davis. Să fac un speech. Va avea loc la începutul lunii Aprilie.
Ploieștenii și timișorenii țin neapărat să-i vizitez. Ultimii vor o adunare de masă în aer liber, cu ocazia vizitei unor somități occidentale.
Seara sosesc camioanele cu ajutoare din Anglia. Încercăm să le găsim un hotel însoțitorilor căci erau obosiți morți și constănțenii plecaseră deja. Trebuia să fac ceva. I-am găzduit aici, la Intercontinental. Mă costă peste o mie de dolari. Ce să-i fac. Sunt 12 persoane dar mulți împart camera. Vor pleca mâine dimineață la Constanța, cu Mihai Leu. John Russell e șeful lor.
Vineri, 23 Martie 1990
Foarte deprimant toată ziua. Bălcescu, consilierul lui Iliescu, nu mai telefonează. Adunarea cu muncitorii de la „Optica Română“ n-are loc pentru că Ministrul de resort i-a vizitat tocmai când trebuia să vin și eu. Grigore Rada, care a pregătit adunarea, îmi declară că muncitorii vor intra în grevă.
Doi PNȚ-iști vin să mă vadă. Primul, Popovici, nepotul lui Mihai, vrea să-l văd pe Ministrul Electrotehnicii și să ajut la producerea unui film despre Revoluție. Constantin Ardeleanu din Șimleu Silvaniei vrea să merg la Zalău și Bădăcin.
În fine, Mirel Iavorschi mă duce la Primărie unde mă așteaptă tot CPUN-ul Capitalei. Discutăm problema cetățeniei și a domiciliului meu. De asemenea, locuința mea. Președintele CPUN, sociologul Sorin Botnaru, vorbește mult. Primarul Dan Predescu mai puțin. Social-Democratul Dincă mă susține. Destulă discuție. În cele din urmă Rodica Minodora Ilie îmi vorbește între patru ochi. Ea organizase întrunirea. Îmi spune cum Consiliul vrea ca eu să candidez la Președinție. Formal nu mi-au cerut-o. Totul se face pe culoar și între patru ochi?
Nicolae îmi trimite raportul favorabil Frontului, pregătit pentru Andriessen de o delegată a Consiliului Europei, care a vizitat România la 16-17 Martie. Trebuie să-l contracarez.
Am dat 60.000 de lei Grupului Independent care publică o nouă revistă, al cărei Director-Fondator sunt eu. E pentru ARTĂ. Sper s-o scoată. I se spune ARTE 26 Petru Comarnescu. Promotorii sunt Nicolae Godonshi-Țepeș și Ioan Rodean.
Sâmbătă, 24 Martie 1990
Cu Rodica Minodora Ilie și Social-Democratul Dincă la Frăsinaru, la Ministerul des Externe. Ne spune că totul a fost aprobat, că mi s-a recunoscut cetățenia. Trebuie să aștept până Marți. Rodica a insistat: Vin Luni s-o iau.
Prânzul cu Radu Bogdan, redactorul-șef de la Dimineața. Mi l-a adus Gabriela Stanciu de la Libertatea. El e evident pentru Front. Și tot atât de evident că e îndrăgostit de Gabriela. Să vedem dacă de dragul ei își va schimba convingerile politice! Nicolae Costel, președintele Partidului Radical Democrat, a venit să mă vadă. Om tânăr, inteligent. Îmi poate pune elicoptere la dispoziție. Cum?! Mister.
Duminică, 25 Martie 1990
La Cimitirul Bellu pentru Iuliu Hossu. Ajung târziu pentru că am uitat că s-a schimbat ora. Mă dirijează lumea lângă Coposu. Nu stau mult, căci trebuie să mă pregătesc pentru cuvântarea ce urmează să o adresez Adunării din Piața Unirii. E organizată de Grupul Independent pentru Democrație. Pe la 12.30 vine o echipă întreagă să mă ia. Mergem pe jos. Vreo 300 de metri. Toată lumea mă recunoaște pe traseu și mulți mă agrăiau. Îndată după sosire m-am adresat mulțimii. Eu am estimat-o cam la 8000 de persoane. Mi s-a spus că au fost cel puțin 10.000. M-am simțit bine. Atmosferă caldă. Scandau Rațiu. Le-am vorbit de atacurile din Adevărul și din Libertatea și le-am explicat cum stau lucrurile. Reacția mulțimii a fost excelentă. Mi s-au dat multe, multe flori. Și am sărutat primul „meu“ copilaș al campaniei electorale. Tactică americană.
Masa cu Ianacopulos. Nici el nu vede bine revenirea Regelui imediat. N-a găsit suficient sprijin pentru monarhie. Se gândea să organizeze ceva la 10 Mai, de ziua națională de altădată. Cred că Ianacopulos înțelege că pe mine mă interesează numai continuitatea și stabilitatea statului român.
Cina cu Răzvan Theodorescu și Radu Petrescu. Trei alternative, îmi propune primul:
Să-mi cedeze partidele parte din timpul alocat lor la TV. (Nerealist. De ce s-o facă?)
Să fac eu un târg cu televiziunea. Să le dau ceva utilaj modern și să-mi dea, în schimb, o oră, în afara celor alocate partidelor (120 minute pe zi). Trebuie să vină de la Iliescu personal, dar cu aprobarea CPUN.
La despărțire cade de acord să mi se ia un interviu pe baza „top“-ului de popularitate. Eu fiind al 3-lea pe listă. Acceptă, de asemenea, transmiterea Declarației noastre în problema Târgu Mureș.
Lung interviu cu Sygma din Paris. Lia Trandafir lucrează cu ei.
