Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989 și primele luni de după prăbușirea regimului comunist.
Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.
În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 15 februarie 1990 – 21 februarie 1990:
Joi, 15 Februarie 1990
E prima zi, de când m-am întors în România, că pulsul mi-a revenit la normal. Sunt plin de idei. Încep să văd cum trebuie să procedez.
O altă zi arhiplină. Har Domnului că țin acum o condică în care-mi fac note chiar în timpul întrevederilor mele. Astfel rămâne ceva în scris. Aici notez doar ce mi se pare deosebit de important.
Cu Sandu Pobereznic la Ambasada Americană. Discuție de o oră cu Howard Steers. Cred că acceptă analiza mea. Apelez la ajutorul Americii. Țara noastră vrea democrație. Să ne sprijine efortul acum. Cheltuiala e minimă în comparație cu ce cheltuiesc în Nicaragua, de exemplu. Și, aici, vor avea victorie sigură. Ei n-au putere la State Department. N-au bani, totul depinde de Congres. E un proces lung etc. Argumentele obișnuite. N-au bani de cheltuit!! Să obținem fonduri de la diversele instituții NED, AFL-CIO, Ford Foundation etc.
Faceți un raport asupra situației. Explicați ce vă spun acum. Recomandați ca Președintele Bush să mă primească. Eu sunt gata să mă urc în primul avion direct la Washington. Fără ajutor, acum, șanse-le noastre de reușită sunt foarte slabe. Și am adăugat: Eu cred că voi fi ales în circumscripția mea, la Turda. Voi rămâne, chiar dacă voi face parte dintr-o mică Opoziție numai.
Libertatea a publicat un foarte bun interviu cu mine, semnat de Sorin Roșca-Stănescu. Îi mulțumesc la telefon.
Masa cu Truția. Trebuie să-l aduc pe Dinu Daponte, să discute ei afaceri. Eu nu trebuie să mă amestec, chiar dacă de afacere beneficiază țara.
Lupoi vede o influență a Masoneriei la conducerea statului. Câmpeanu a acceptat să fie Vicepreședinte, al Consiliului Unității Naționale (CPUN), alături de Cristian Ionescu, Karol Kiraly, Mânzatu, Corneliu Mănescu și Bârlădeanu. Loja Masonică din Armată e puternică. Tot masoni sunt și Silviu Brucan, Mihai Bujor și Petre Roman. Ei trebuie că-l au la mână cu ceva pe Ion Iliescu. Trebuie să aflăm cu ce! Omul ăsta e tare prăpăstios, vede numai comploturi peste tot. Acum Masoneria, mai zilele trecute armata în munți a lui Petre Roman.
Seara, la Televiziune. Ușor peste o mie de oameni. Când m-au recunoscut, au început să scandeze Rațiu, Rațiu. Le-am mulțumit de pe treptele de la intrare. Să nu cedați! Să nu vă lăsați păcăliți de Iliescu etc. Mare entuziasm. Nenumărați au venit să-mi strângă mâna. Tecuceanu era cu mine. Și el foarte impresionat.
Răzvan Theodorescu a început menționând că o cunoaște pe Doamna Rațiu (Ioana) de când era copil și tânăr. Are vreo 8 ani mai mult ca ea. M-a Întrebat și de Tutu etc. Vorbește mult. E profesor la Academia de Arte Frumoase. Cam unsuros, dar nu neplăcut. Are capul complet ras. Chilug. Să le vorbesc despre exil. Și s-o fac răspunzând la întrebările ce-mi vor pune doi corespondenți ai postului de TV. De acord, dar numai dacă mi se dă posibilitatea să vorbesc puțin la început de problemele care preocupă pe români astăzi. Da, dar nu prelungire.
Am rămas înțeleși. Voi aduce eu vorba în discuție și de astfel de probleme. Nu puteau să refuze să vorbiți la Televiziune. Dar nu vor să vă lase să spuneți românilor ce-i doare. Să nu acceptați dacă nu se transmite direct, a comentat Tecuceanu. Are dreptate.
La ieșire, iarăși primire frumoasă deși lumea începuse să se împrăștie. Cum n-aveam mașină, un tânăr ne-a oferit să ne ducă la Intercontinental. Mare încurajare pentru mine, reacția aceasta spontană. În timpul cinei o altă bucurie. Vine un domn să-mi spună cât m-a admirat când l-am corectat, politicos dar ferm, pe Brian Gumble în programul Today Show a postului N.B.C., când i-am spus că Timișoara nu e oraș unguresc și că nu sunt mulți unguri acolo.
Vineri, 16 Februarie 1990
Aceeași îmbulzeală la mine. Unul după altul. Mă obosesc.
Reușesc să ajung la timp, la Atkinson, Ambasadorul Marii Britanii. Îi spun că Jessica Douglas Home nu trebuia să se amestece în chestiunea distribuirii hârtiei ce am obținut în Anglia. Mă refer la cele 1.000 de tone. Noi, UMRL, trebuie să le distribuim. Nimeni altul. Doar guvernul Angliei poate să intervină, ca să se asigure o distribuire echitabilă, pentru că ei plătesc cheltuielile de transport. A înțeles. Îl va vedea pe Corneliu Mănescu, și vrea să-i menționeze problema. De acord, i-am zis. Dar să nu ascundă faptul că UMRL a obținut hârtia. Dacă asigurați prezența UMRL la distribuirea hârtiei, ideea democrației va repurta o victorie. Noi vom fi absolut corecți. Și vom distribui această hârtie în mod echitabil, deși eu sunt PNȚ“.
După masă a venit Dinu Daponte de la Bruxelles și, curând după aceea, Principesele Mărgărita și Sofia. Ambele foarte prietenoase.
Cina cu Bubi Truția și Dinu Daponte. Sper că vom putea pune la punct operația sugerată de Bubi, cu Israelul. Eu nu vreau să mă amestec, decât să facilitez lucrurile. Bubi ne-a dat o cină la Restaurantul „Ambasador“. Nu e rău. Mult tineret. Au dansat. Totul la un nivel mult sub ceea ce există în Occident. Dar tineretul e tineret. Au dansat. S-au amuzat. Muzica mult prea tare. Ceea ce mi-a dat răgazul să observ atmosfera, în timp ce Dinu și Bubi discutau afaceri. Imposibil, pentru mine, să aud ce-au discutat.
Ion Geamănu mi-a adus adeziunea a 6.000 de persoane, plus mineri din Rovinari/Gorj.
Sâmbătă, 17 Februarie 1990
Voisem să am o zi liberă. Mare glumă.
Dau două interviuri. Lui Nestorescu-Bălcești (Horia) pentru Universul. Și lui Florin Negulescu, secondat de Medelina Mincu, de la Dreptatea, organul nostru PNȚ.
La prânz, Dinu e absolut sigur. Trebuie să candidezi la Președinție.
Nimic altceva. Șansele tale sunt bune, mi-a spus.
După-amiaza mai puțin încărcată, pentru că secretarii noi au început să înțeleagă că trebuie să am și puțină liniște și refuză multitudinea de oameni care-mi cer doar ajutor și bani!!
Sorin Roșca-Stănescu îmi ia un nou interviu. Despre privatizare. Lupoi vine cu Mânzatu și cu încă vreo câțiva acoliți. Mânzatu mi-a explicat cum stau lucrurile. El știe. Noi habar n-avem. Dialogul e extrem de interesant și de util. Atâta timp cât nu devine monolog. A înțeles oare ce-am zis? Nu prea. Nu mi-a plăcut omul. Prea ritos. Prea sentențios. Prea sigur de sine. Ceea ce denotă o îngustime de minte.
La cină, tot cu Dinu. A repetat ideea lui. De data asta cu multe amă-nunte. După masă, astăzi, și-a petrecut ziua cu doi prieteni de-ai lui din copilărie: Filoti și nu mai știu cine.
Nepoatele mele Sabău au venit la masa noastră, cu „primașul“, să ne cânte „Iancule, Iancule!“. Evident, mi-au făcut plăcere.
Duminică, 18 Februarie 1990
După ce-l depunem pe Dinu la Otopeni, Dan mă duce la Sinaia. Toată călătoria m-a încântat. Pământul negru, mănos, salcâmii și plopii ce flanchează șoselele, dealurile subcarpatice și, apoi, munții. Indiscutabil, România e o țară frumoasă. La Sinaia am luat funicularul la cota 1400 de unde am admirat crucea de pe Omul. Caraimanul nu se vedea din cauza ceții. Doar poluarea enormului combinat de lângă Ploiești m-a zguduit și întristat.
La întoarcere, înaintarea ne-a fost încetinită de un convoi de nenumărate tractoare, toate împodobite cu brazi. Iar în direcția contrarie, și aproape neîntrerupt, de mașini din București.
Am sosit cu 15 minute întârziere la hotel. Principesa Mărgărita nu s-a supărat. A venit din nou, imediat. Ne-am instalat pe balcon, ca să fim siguri că nimeni nu ne înregistrează. A început, transmițându-mi un mesaj din partea Regelui și a Reginei. Dificultățile dintre noi au fost cauzate de intriganți. Ei n-au decât admirație și apreciere pentru mine. Cine au fost intriganții?, am întrebat. Nicolette Frank e unul; dar nu mai face parte din anturajul familiei. Apoi vroia să știe dacă ar fi bine sau nu ca să vină Ei în țară. Regele, da, dar această posibilitate nu există acum, în circumstanțele de azi. Ca particular? Trebuie să ne gândim cu multă grijă. În momentul de față, n-aș îndrăzni să dau un sfat.
Am examinat, apoi, scenariile posibile. Se merge înainte pe drumul actual. Iliescu are majoritate automată în Consiliul Unității Naționale. Dar a făcut anumite concesii. Dacă alegerile sunt cât de cât „libere“, vom avea membri în Parlament. Alegerea Președintelui e prin vot direct al populației, nemijlocit. S-a propus ca eu să candidez împotriva lui. Dacă partidul meu adoptă aceste sugestii, dacă mi se face oferta, dacă o accept și candidez, e aproape sigur că voi fi învins de Iliescu. Totuși voi face un efort suprem ca să mă prezint bine. Presupunând însă că aș fi ales, atunci aș convoca o Adunare Constituantă, precedată de un plebiscit. Vreau, sau nu vreau, restaurarea Monarhiei? Eu întotdeauna răspund la o astfel de întrebare că sunt pentru, ca să asigurăm continuitatea și stabilitatea statului. Și referindu-mă la ea, zâmbind, i-am spus: Ai fi o foarte prezentabilă Regină.
Alternativa a 2-a. Iliescu reușește să se instaleze solid și să fie ales la alegeri, ce vor face militarii?, m-a întrebat. Care este perspectiva unei lovituri de stat militare? Nu e în tradiția noastră. „O“, de care l-am informat pe Rege, nu e suficient de tare, îmi dau aici seama, în orice caz. Pentru moment nu văd soluția aici.
Ne-am dus împreună la casa ce ne-a fost oferită de Liberali (Dan Lăzărescu). Pe drum, i-am spus că eu prefer să candidez la Turda, unde sunt convins că voi câștiga. Îl voi ține informat pe Rege de tot ce se petrece, de-acum încolo.
La masă la Vasile Gionea. Cu adevărat o adunare de gerontocrați! Toți peste 70 de ani. Am sărbătorit aniversarea nașterii lui Gionea. A câta? n-am aflat. Prezenți: Ioan Lup, Barbu Pițigoi, Ion Diaconescu, Paul Lăzărescu, Ioan Barbuș, Gabriel Țepelea, și șeful PNȚ de la Ploiești, soții Gionea, Cornel și eu.
Coposu ne-a povestit cum a decurs conversația de 3 ore ce a avut cu Iliescu. „Mi-a propus un pact de neagresiune. L-am respins.“ Restul, amănunte neinteresante politic. S-au depănat amintiri. Multe din război. Lup, mai ales, este foarte volubil. Deși e mai bătrân ca mine, el a terminat Dreptul cu un an în urma mea, la Cluj. Mi-a plăcut nepotul lui Mihai Popovici.
M-au pus la dreapta lui Coposu, care era în capul mesei. Lângă mine, Țepelea. Îmi place omul ăsta. Și el a fost la căminul Avram Iancu, pe vremea mea. Schimb de informații util. Începem să ne cunoaștem puțin mai bine. Le-am atras atenția asupra articolelor în care PNȚ e descris ca antisemit și antimaghiar (Gabrielescu). Explicații nesatisfăcătoare. A fost o mare gafă!
Am acceptat invitația să mergem la Teatrul Național din partea lui Dărău. Se joacă piesa lui Goldoni „Bădăranii“. M-am dus cu echipa noastră – 5 la număr. Ne-a primit regizorul Victor Moldovan, și, după spectacol, am mulțumit și felicitat pe actori în cabinele lor. Am vorbit cu Mihai Fotino, Marian Hudac și Simona Bondoc. Era și Florin Piersic într-una din camere. S-a arătat foarte entuziast pentru revenirea mea în țară.
Seara reușesc să-l găsesc pe Chuck Percy la Washington. Îi spun că situația, aici, e touch and go. Îi cer sprijinul ca Bush să mă primească. Cu toată franchețea îmi indică: Nu cred că pot să te ajut. Sunt 160 de ambasadori în Washington și toți vor să fie primiți. Voi face ce voi putea.
Luni, 19 Februarie 1990
Ion Puiu vine foarte devreme și vorbește cam o jumătate de oră la telefon cu Victor Gaetan din New York. Îi spun că-și pierde vremea căci Gaetan nu e serios. Se ceartă cu toată lumea. În măsura în care poate trimite ajutoare din SUA, foarte bine. Tănăsescu N.Y. S-a făcut o organizație în acest scop sub președinția lui Valmy. De la Washington sub Petre Nicolae. Nu știu cine e.
Domnii Pană, Cristea și Hărădău, fost campion de tenis al României, au venit să-mi ofere Președinția de Onoare a „Asociației Campionilor de Tenis Români“. Mi-au confirmat că nu intră în concurență cu Federația Română de Tenis, după care am acceptat.
Masa cu Alec Mally și Booth de la Secția economică a Ambasadei SUA. Cred că i-am convins să intervină pentru obținerea de sprijin financiar canalizat prin UMRL. De asemenea, să se acorde burse românilor.
Ambasadorul britanic Atkinson e gata să susțină cererea noastră ca să se dea vize gratuite ansamblului care merge la Londra. E vorba de orchestra RTV, Rapsodia Română și Doina București. În total, 45 de persoane. În mod normal viza costă 800 de lei. E un adevărat test al dorinței britanicilor de a mă ajuta.
Spectacolul va avea loc la London Palladium, sub titlul: „Gala Festival for Romania“. Gigi Tecuceanu a organizat totul. Va trebui să merg și eu la Londra, să țin un discurs. Petula Clark, The Drifters etc. vor contribui și ei. Totul sub egida „UMRL – ajutor pentru România“. Mally și Booth vor căuta să ajute prin N.E.D. și C.I.P.E. (Council for International Private Enterprise.)
La cină, la Petrina. Cu Bărbuș, Coposu, Diaconescu, poetul „creștin democrat“ Ioan Alexandru și un tânăr, Marius Lupuțiu. Ultimii doi mi-au făcut o foarte bună impresie. Lupuțiu a pledat pentru organizarea eficace a Partidului și Alexandru a citit poezii de-ale lui. Patriotice, dar subtile.
Mare agitație. Minerii au demonstrat toată ziua împotriva intrării cu forța, ieri, în palatul prezidențial. Telefoane peste telefoane ca să-l înduplece pe Coposu să meargă la o ședință extraordinară a Consiliului Unității Naționale, convocată de Ion Iliescu. Petrina i-a informat că nu-l pot găsi. Har Domnului că a refuzat să meargă. La ședință, la televizor, am văzut ce abil a fost Iliescu. I-a asociat pe toți la denunțarea celor care au demonstrat și manifestat împotriva lui, împotriva guvernului provizoriu, împotriva Securității. Toate cauze bune pe care și noi, partidele istorice, le împărtășim. Adevărată mascaradă, Ioan Lup, Secretar General PNȚ, s-a dus și a vorbit. Nu rău, dar nu trebuia să se ducă la ședință.
Marți, 20 Februarie 1990
Bubu Cutuș, cu care am copilărit, a venit să mă vadă, cu fata lui, Corina. I-am dat o recomandație ca să obțină o viză de intrare în Anglia. Și-a reamintit de petrecerea noastră, a colegilor de la Liceul Regele Ferdinand, cred că în 1933, de ziua mea de naștere. Mulți dintre ei au ținut cuvântări. Pista Szent-Király a zis: „Io nu vorbesc bine românește: Da, să ajute Iancu pe Dumnezeu!“
Grigore Rada, tânăr PNȚ-ist, îmi vorbește, lung, despre nevoia de a-i înlocui pe bătrânii din Partid. A revenit, ceva mai târziu, împreună cu Vasile Rus, electronist, și Constantin Arambașa, profesor uniersitar, ambii în jur de 40 de ani. De ăștia avem nevoie.
Enescu e de altă părere: Domnule Rațiu, Dumneavoastră sunteți un simbol al democrației pentru care ați luptat 50 de ani. Stați așa! El vrea ca UMRL să se dezvolte. Vrea chiar să renunț la calitatea de membru PNȚ.
La cină, Ionel și Lia Jovin. Ei sunt de părere că eu ar trebui să fiu Președintele PNȚ. I-am asigurat că nu urmăresc așa ceva, dar mă voi supune deciziei colegilor mei de partid.
La 11,30, azi dimineață, am fost la Pățan, Ministrul de Finanțe. Discuție utilă. Să dea drumul la bănci și să mă lase să obțin o casă și să public un ziar. Dinu Daponte i-a făcut o bună impresie.
Miercuri, 21 Februarie 1990
Ziua începe prost. BBC-ul nu reușește să-mi ia un interviu, cum fusese programat.
Directorul Combinatului de Fibre din Iași (8.000 de muncitori) vrea să-i ajut să obțină credite în Occident ca să-și modernizeze utilajele. Mi-a fost trimis de Țepelea. Era cu un alt delegat. Le-am spus că e o problemă politică, nu economică. Atâta timp cât guvernul provizoriu nu merge spre democrație, occidentalii nu vor avea încredere în România și nu vor investi și nici susține cu împrumuturi economia română.
Cornel Coposu vine cu soții Popescu. Ea are un post important în serviciul de informații al guvernului. Vor să scrie un studiu independent despre actuala situație din țară. Îmi dau sumarul, care e bun. Când va apărea studiul, ea își va pierde postul, cu siguranță, pentru că Frontul va fi denunțat în cartea ei. Să-i caut eu un post de reprezentantă a unei societăți străine. Ea e economist calificat. Accept principiul. Să-mi dea indicații la ce firme occidentale ar trebui să intervin.
Iau masa cu Cornel. Îmi povestește cum Maniu a insistat ca el să-l acompanieze la Felicia Rațiu (fiica memorandistului), prin anii treizeci. Eu nu vroiam să merg pentru că urma să joc bridge în seara aceea, dar Maniu a insistat. „Nu pot să mă duc singur la o domnișoară nemăritată“, i-a declarat Maniu. S-au dus și, continuă să-mi relateze Coposu, am asistat la o conversație extraordinară. „Cum se simte Domnișoara Felicia?“, a întrebat-o Maniu. După răspunsul de rigoare, Felicia i-a zis: „Văd că dl Maniu a avut probleme politice în ultimul timp, dar sper că o duce bine cu sănătatea etc.“.
Conversația a continuat așa, la persoana 3-a tot timpul. Extrem de afectuoasă.
Îmi dă Cornel explicația. Sora lui Maniu era măritată cu preotul Pop, care a murit când avea doar vreo 34 de ani. Văduva a rămas cu patru copii. Maniu fusese numit, după un concurs riguros, avocat al Mitropoliei din Blaj. Avea casă mare. Era burlac. Îi făcea curte Feliciei Rațiu, dar nu asiduă. Ea era însă probabil cea mai bună partidă în Ardeal la ora aceea. Când i-a murit cumnatul, însă, a socotit de datoria lui s-o ia la el pe soră-sa, cu copiii: Ionel Pop, tatăl lui Pitu, și Clara, mama lui Puiu (Iuliu) Boilă, doi din ei. Concluzia lui Coposu e că nici Maniu și nici Felicia nu s-au căsătorit niciodată. O fi fost adevărată dragoste între ei, nimeni nu poate să știe.
Am vorbit politică. El se teme de o victorie a noastră la alegeri. Eu nu. Facem un guvern fără nici o dificultate. Și sunt sigur că voi obține sprijin masiv în Occident. Dar eu aș prefera să fim aleși vreo 60-70 deputați în Parlament. Frontul să câștige. Vor duce țara de râpă și guvernul va cădea. Atunci ne va veni rândul.
Mi-a indicat că eu aș putea fi cap de listă la Cluj, deși Turda e circumscripția mea electorală. Dar listele vor fi pe județe. PNȚ nu vrea să conteste alegerea de Președinte. Vrea însă următorul scenariu: alegeri parlamentare, consultarea națiunii prin plebiscit: monarhie sau republică, adoptarea unei Constituții moderne. Alegere prezidențială abia atunci, dacă poporul alege forma de republică.
Îmi exprim credința că ar trebui să-i opunem un contracandidat lui Iliescu, la Președinție, chiar dacă știm bine că va pierde. Asta, în cazul că CPUN reușește să-și impună punctul de vedere și să facă alegerile prezidențiale în același timp cu cele parlamentare.
Am aflat că ultimul transport de Românul liber venit din Anglia a fost oprit la Otopeni de Generalul Rozloveanu. Șeful Serviciului de Pașapoarte, Director Mihai Ștefan.
