Kelemen Hunor, despre rotativă: Eu cred că se va întâmpla până la sfârşitul lunii mai

Kelemen Hunor

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri despre rotativa guvernamentală că el crede că se va întâmpla până la sfârşitul lunii mai. Despre păsgtrarea portofoliilor de către UDMR, el a arătat că acest protocol nu vorbeşte nimic de UDMR. ”Noi nu suntem parte în această poveste, deci nu e o chestiune de a păstra sau nu a păstra portofoliile”, a spus Kelemen Hunor, adăugând că dacă deschizi acordul, atunci deschizi de la cap până la coadă şi reprezintă ”o complicaţie inutilă din punctul lui de vedere, pentru că e greu de închis”, informează News.ro.

”În ultima săptămână din mai, în ultimile zile din mai se poate face acest transfer de la PNL la PSD a fucţiei de prim-ministru şi celelalte schimbări, binenţeles dacă cineva nu se răzgândeşte sau nu are cineva o altă idee. Din discuţiile noastre de până ieri, ca să spun aşa, eu cred că se va întâmpla până la sfârşitul lunii mai”, a spus Kelemen Hunor.

Întrebat dacă UDMR doreşte să îşi păstreze portofoliile şi miniştrii în funcţie, Kelemen Hunor a răspuns: ”Acest protocol nu vorbeşte nimic de UDMR, noi nu suntem parte în această poveste, deci nu e o chestiune de a păstra sau nu a păstra portofoliile, pur şi simplu pe noi acest acord nu ne priveşte. Dacă deschizi acordul, atunci deschizi de la cap până la coadă, cum se spune. E o complicaţie inutilă din punctul meu de vedere, că dacă ai deschis, e greu de închis.

Despre respectarea acestui acord, preşedintele UDMR a spus: ”Nu ştiu dacă se va respecta, vom vedea, nu sunt eu clarvăzător să spun că se va respecta sau nu se va respecta”.

Nicolae Ciucă: PNL va respecta rotativa la guvernare, dar nu va accepta să rămână la guvernare cu orice preţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here