Politica America First, proclamată de Donald Trump, desființarea de către acesta a USAID și războiul împotriva Iranului au dus la reapariția unui fenomen aproape uitat: pirateria somaleză. Din cauza lui Trump — și, într-o anumită măsură, a aliaților săi israelieni — pirații din Cornul Africii au redevenit o amenințare serioasă pentru navigația maritimă, notează The Insider.
„Cine și-ar fi imaginat că putem face așa ceva? Suntem, practic, ca niște pirați”, se bucura Donald Trump, descriind la începutul lunii mai capturarea unui petrolier iranian de către armata americană în Strâmtoarea Ormuz.
După acest incident și alte episoade similare, autoritățile iraniene nu i-au numit pe americani „ca niște pirați”, ci adevărați tâlhari ai mărilor, care, încălcând toate normele și legile, capturează nave străine și își însușesc încărcăturile acestora. De altfel, și iranienii înșiși, care terorizează navele ce tranzitează apropierea apelor lor teritoriale, sunt acuzați de piraterie.
Atât pentru Statele Unite, cât și pentru Iran, capturarea navelor străine și confiscarea încărcăturilor acestora reprezintă, s-ar putea spune, o opțiune secundară, suplimentară, în tactica de război adoptată de cele două state. Însă acest conflict a dus la reactivarea adevăraților pirați — oameni care își câștigă existența literalmente din jafuri pe mare. Unul dintre efectele secundare ale noului război din Orientul Mijlociu a fost renașterea pirateriei somaleze, care, în urmă cu aproximativ două decenii, era considerată una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității mondiale și despre care părea că fusese, în sfârșit, învinsă.
Ecoul războiului
Somalia este o țară săracă, chiar extrem de săracă, sfâșiată de separatiști, jihadiști și pur și simplu de bande înarmate fără o identitate religioasă sau politică clară. Chiar și astăzi, ea figurează pe lista oficială întocmită de experții ONU a celor mai puțin dezvoltate state ale lumii.
În anii 1990, când țara s-a cufundat într-un război civil soldat cu moartea a cel puțin o jumătate de milion de oameni, situația era și mai gravă. Guvernul s-a destrămat, iar forțele armate au încetat pur și simplu să mai existe. O parte dintre soldați și ofițeri au dezertat, iar alții s-au alăturat milițiilor sau bandelor înarmate. A dispărut și marina militară. Câteva dintre navele sale au fost tăiate și vândute ca fier vechi, iar echipajele au dus restul navelor și ambarcațiunilor în porturile din Yemen și Kenya.
Absența unui guvern central și a unei flote militare în Somalia a fost exploatată rapid de companii europene și asiatice de pescuit. Acestea și-au trimis traulerele de mare tonaj în apele teritoriale ale Somaliei, rămase fără nicio supraveghere, unde pescuiau fără să respecte vreo cotă de captură. În plus, au început să deverseze în apele neprotejate ale acestui stat îndepărtat deșeuri, adesea foarte toxice, care distrugeau fauna marină. Nu au avut de suferit doar peștii din această cauză, ci și pescarii somalezi pe care străinii îi lăsau fără captură, condamnându-i la foamete atât pe ei, cât și pe familiile lor.
În decembrie 1991, încercând să-i alunge pe intruși de pe coastele lor, somalezii au capturat cargoul lent MV Naviluck. Ei au executat trei marinari filipinezi, au incendiat nava, iar apoi s-au retras spre țărm în bărcile lor de pescuit cu motor. Acesta nu a fost încă un act de piraterie în sensul propriu al cuvântului, deoarece atacatorii nu au încercat să pună mâna pe încărcătură și nici să ceară răscumpărare pentru eliberarea navei și a echipajului. A fost mai degrabă o acțiune de intimidare, care însă, la acea vreme, nu a atras prea multă atenție.
Primul atac considerat cu adevărat un act de piraterie a avut loc în septembrie 1994, când somalezii au capturat nava comercială MV Bonsella, încărcată cu produse farmaceutice. Ei au preluat controlul asupra vasului și au încercat să-l folosească pentru a intercepta și alte nave care treceau prin apropiere. Însă MV Bonsella s-a dovedit prea lent și prea puțin manevrabil pentru un asemenea scop. După câteva zile, somalezii au abandonat nava, luând cu ei toți banii, obiectele de valoare și o parte din marfă — adică au acționat deja exact ca niște pirați.
După acest incident, atacurile asupra navelor străine în scop de jaf au devenit vizibil mai frecvente. Autoritățile — adesea autoproclamate — din diferitele regiuni ale fostei Somalii unite au încercat să pună capăt atât abuzurilor comise de navele străine în apele lor, cât și comportamentului tot mai agresiv al pescarilor somalezi. Companiilor de pescuit străine li s-au vândut licențe și cote de pescuit, iar pentru a controla reacțiile pescarilor locali au fost angajate firme de securitate, ale căror gărzi înarmate escortau vasele străine prin apele considerate periculoase.
Însă lucrurile nu au evoluat deloc conform planului. În martie 2005, agenții de securitate somalezi aflați la bordul traulerului thailandez Sirichai Nava 12 s-au revoltat după ce nu și-au primit salariile. Ei au luat echipajul ostatic și au cerut proprietarilor 800.000 de dolari pentru eliberarea navei și a oamenilor. La câteva zile după capturarea traulerului, acești paznici deveniți pirați au fost arestați de militari britanici și americani în cadrul unei operațiuni de eliberare a vasului.
Aceasta a fost una dintre primele încercări ale somalezilor de a captura o navă nu pentru a o jefui, ci pentru a obține o răscumpărare. Tentativa s-a încheiat cu un eșec răsunător. Însă următoarea, desfășurată doar câteva săptămâni mai târziu, avea să demonstreze că pirateria avea un viitor.
Furtuna perfectă
La 10 aprilie 2005, în largul coastelor Somaliei, un grup de oameni înarmați a capturat petrolierul din Hong Kong MV Feisty Gas, care transporta gaz natural lichefiat din Emiratele Arabe Unite. Ei au cerut proprietarilor navei o jumătate de milion de dolari în schimbul garantării siguranței încărcăturii și a echipajului. În urma negocierilor, armatorii au reușit să reducă suma la 315.000 de dolari, bani care au fost transportați în numerar în Somalia. Astfel a început epoca de maximă expansiune a pirateriei somaleze.
Este important de subliniat că povestea MV Feisty Gas, care a demonstrat că jaful maritim putea fi o „afacere” profitabilă și în secolul XXI, reprezintă doar una dintre componentele a ceea ce poate fi numit „furtuna perfectă”. Pirateria somaleză s-a transformat într-un fenomen care a influențat în mod semnificativ navigația comercială internațională și, ulterior, întreaga arhitectură a securității mondiale.
Un alt factor important al acestei „furtuni metaforice” a fost o furtună reală — cutremurătorul tsunami din Oceanul Indian. În 2004, acesta a distrus orașe întregi din Asia de Sud-Est și a ajuns chiar până la coastele Somaliei, scufundând numeroase bărci de pescuit și rupând multe dintre plasele pescarilor locali.
În plus, valurile puternice au spart butoaie și containere cu deșeuri toxice care, ani la rând, fuseseră aruncate în mare în largul coastelor Somaliei. Acest lucru a declanșat o catastrofă ecologică, din cauza căreia chiar și pescarii care și-au salvat bărcile și echipamentele au fost nevoiți să renunțe la pescuit, din cauza dispariției masive a peștilor și a refuzului oamenilor de a cumpăra fructe de mare contaminate.
Într-o țară săracă și devastată de războaie interminabile, pescarii nu aveau o alternativă legală pentru mijloacele lor de trai. În plus, mulți dintre ei participaseră la conflicte armate și dobândiseră experiență de luptă. Împreună cu aceasta, de multe ori obținuseră și arme, care s-au dovedit utile pentru o activitate extrem de riscantă, dar potențial foarte profitabilă — pirateria.
În 2005, pirații somalezi au capturat mai mult de zece nave, iar în 2008 — deja 42. Nu toate tentativele de capturare au avut succes. De exemplu, în 2011, în apele Somaliei au fost înregistrate 237 de încercări de deturnare a navelor, dintre care doar 28 s-au soldat cu succes pentru pirați.
În același timp, somalezii din anii 2010 îi priveau probabil ca pe niște nepricepuți pe compatrioții lor care eliberaseră petrolierul MV Feisty Gas pentru doar 315.000 de dolari. În anii următori, tarifele pirateriei au crescut de mai multe ori. În Cartea Recordurilor Guinness există chiar un articol dedicat anului în care pirații maritimi au obținut cele mai mari sume plătite de armatorii navelor capturate. Anul record a fost 2010, când proprietarii de nave au plătit răscumpărări în valoare totală de 238 de milioane de dolari, adică în medie 5,4 milioane de dolari per navă. Se menționează separat că o mare parte din acești bani a ajuns în Somalia.
Pierderile indirecte ale economiei mondiale cauzate de acțiunile piraților somalezi — legate de modificarea rutelor maritime, creșterea costurilor asigurărilor, angajarea de escorte înarmate și altele — sunt estimate, în perioada 2005–2012, la zeci de miliarde de dolari.
Este evident că niște pescari șomeri și disperați nu ar fi putut crea de unii singuri atâtea probleme pentru întreaga lume. După primele capturi reușite, li s-au alăturat militari profesioniști și marinari. La activitate s-au implicat comandanți de teren și șeici tribali, care asigurau pirații cu arme, muniție, telefoane prin satelit, motoare puternice pentru bărcile lor și informații despre rutele navelor din apropierea coastelor Somaliei, obținute de la funcționari corupți locali și din statele vecine.
Iar în spatele acestor comandanți și șeici se aflau „acționari” și „investitori” — emigranți somalezi bogați, stabiliți în Kenya, în statele din Golf sau în Europa, dispuși să investească în pregătirea și înarmarea bandelor în schimbul profiturilor viitoare din capturarea petrolierelelor și cargourilor.
Un număr atât de mare de persoane interesate de profitul din piraterie făcea ca pirații propriu-ziși să primească doar o mică parte din bani. Astfel, până la 90% din cei 1,6 milioane de dolari plătiți ca răscumpărare pentru eliberarea jurnalistului american Michael Scott Moore au ajuns la funcționari, șeici, comandanți de teren și „acționari” din străinătate.
Michael Scott Moore a ajuns în Somalia în 2012 pentru a realiza o investigație jurnalistică despre activitatea piraților și a căzut el însuși în captivitatea acestora timp de 977 de zile. Ulterior, el își amintea că banii ajunși, în final, la răpitorii săi au fost atât de puțini încât împărțirea lor a dus la un schimb de focuri, în urma căruia cinci pirați au fost uciși de propriii lor camarazi.
„Make The Piracy Great Again”
Ținere sub control a piraților s-a dovedit a fi o sarcină dificilă. Aceștia nu aveau o singură bază (o ipotetică „Tortuga” somaleză) a cărei distrugere ar fi putut pune capăt fenomenului. Pirații erau răspândiți în zeci de sate mici de coastă și în baze plutitoare — nave-mamă de mari dimensiuni de pe care erau lansate bărci cu motor și echipe de atac imediat ce la orizont apărea o pradă potențială. Iar astfel de ținte apăreau zilnic, deoarece prin apele teritoriale ale Somaliei trece una dintre cele mai importante rute maritime ale planetei, care leagă Europa de porturile din Asia, Australia și Africa de Est prin Canalul Suez și Marea Roșie.
Pirateria a schimbat regulile navigației maritime. Navele au început să traverseze apele din apropierea Cornului Africii cu viteze mult mai mari decât înainte. În spațiile de locuit ale echipajelor au fost create „camere-citadela”, cu pereți rezistenți și uși securizate, unde marinarii se puteau adăposti în cazul atacurilor.
ONU a elaborat reguli pentru urmărirea penală a piraților maritimi, care au permis judecarea acuzaților în tribunalele din Seychelles, Mauritius și Kenya. Acest ultim aspect a fost extrem de important. Până atunci, pirații somalezi capturați de militari sau chiar de echipajele navelor erau de cele mai multe ori pur și simplu eliberați, din cauza lipsei de claritate privind cine și în baza căror legi trebuia să-i judece, într-o țară fără un cod penal național funcțional.
În plus, pentru combaterea pirateriei, începând din 2008, Uniunea Europeană și NATO și-au trimis flotele în largul coastelor Somaliei. A fost chiar formată Forța Operativă Multinațională 151, ale cărei nave și aeronave patrulau permanent, 24 de ore din 24, zona maritimă din apropierea coastei somaleze.
Contingentul american terestru din Somalia, format din aproximativ 700 de militari, nu era implicat doar în luptele cu jihadiștii, ci și în instruirea forțelor locale de securitate, care luptau inclusiv împotriva piraților. În plus, ajutorul umanitar american acordat Somaliei — de sute de milioane de dolari anual — a ținut pe uscat mulți potențiali pirați, asigurându-le un minim necesar de trai fără a fi nevoiți să-și riște viața încercând să captureze nave străine.
Toate acestea au lovit pirateria atât de puternic, încât în 2022 Organizația Maritimă Internațională a anunțat că urmează să ridice statutul apelor din apropierea Somaliei ca zonă de risc ridicat. Se putea spune că acest anunț marca, practic, victoria asupra pirateriei somaleze.
Totuși, încă de atunci se puteau observa primele semne că această victorie ar putea să nu fie atât de convingătoare. Încă din 2021, Donald Trump, în timpul primului său mandat prezidențial, a retras toți militarii americani din Somalia, în cadrul politicii sale „America First”, orientată spre reducerea prezenței SUA în străinătate. Pirateria nu a reapărut imediat, dar retragerea trupelor a adăugat instabilitate unei țări deja fragile, alimentând mediul criminal.
În 2023, Joe Biden, succesorul lui Trump la președinția SUA, a mutat o parte din forțele navale de la coastele Somaliei mai aproape de Yemen. De acolo, rebelii houthi au început să lanseze atacuri cu rachete balistice asupra Israelului, aliat al Statelor Unite.
Una dintre primele decizii ale lui Trump, după revenirea la Casa Albă în 2025, a fost desființarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională USAID, responsabilă de distribuirea ajutorului către alte țări, și revizuirea întregii politici umanitare a SUA. Din această cauză, ajutorul american acordat somalezilor a scăzut de mai multe ori — de la 476 de milioane de dolari în 2024 la 70 de milioane în 2025 și la doar 3 milioane în primele trei luni ale lui 2026. Acest lucru a dus la o sărăcire și mai accentuată a unei populații deja extrem de sărace.
În 2025, au fost aruncate la gunoi și eforturile de lungă durată de integrare a diferitelor părți ale Somaliei într-un stat unitar. Mai întâi, Trump a declarat că administrația sa ia în considerare recunoașterea independenței uneia dintre aceste părți — Somaliland. La doar câteva luni distanță, guvernul israelian a anunțat la rândul său o astfel de recunoaștere. Desigur, acest lucru nu i-a împins direct pe oameni spre pirateria maritimă, dar a adăugat un plus de incertitudine și ar putea întoarce mulți locuitori ai Somalilandului, majoritar musulmani, împotriva autorităților propriului lor (cvasi)stat.
Important este și faptul că vecinul nerecunoscut, Puntland, are un conflict vechi cu Somaliland privind apartenența unor regiuni de frontieră. În trecut, părțile au ajuns chiar să se lupte pentru aceste teritorii disputate.
În același timp, cel puțin o parte din cheltuielile militare ale Puntlandului erau acoperite din veniturile provenite din pirateria autorizată de autoritățile autoproclamate. Recunoașterea independenței Somalilandului de către Israel ar putea da acestui conflict — și, odată cu el, și pirateriei maritime — o nouă viață.
Cu atât mai mult cu cât fereastra de oportunitate pentru o nouă renaștere a pirateriei este acum literalmente larg deschisă. Începutul războiului SUA împotriva Iranului a concentrat atenția forțelor de securitate americane și, ulterior, europene asupra situației din Golful Persic. Navele care anterior patrulau rutele comerciale pentru a combate pirateria au fost redirecționate acolo, iar serviciile de informații urmăresc această regiune — adesea în detrimentul altora.
Această deturnare a atenției americane către Orientul Mijlociu a devenit ultimul element important în procesul de renaștere a pirateriei. Desigur, până la nivelul de vârf din 2010–2011, când navele capturate se numărau cu zecile, iar sumele răscumpărărilor depășeau frecvent 5 milioane de dolari per navă, mai este drum lung, însă reluarea activităților piraterești în largul coastelor Somaliei poate fi considerată evidentă.
În prezent, pirații dețin trei nave cu echipaje la bord: petrolierele Honour 25 și Eureka, precum și cargoul Sward. Într-o perioadă de prețuri-record ale combustibilului provocate de același război din Iran, petrolierele încărcate reprezintă ținta cea mai dorită pentru capturare. Și cu cât cresc prețurile petrolului, cu atât mai mari devin și răscumpărările cerute pentru aceste petroliere.
Este grăitoare povestea navei Eureka, care naviga sub pavilionul statului Togo. Inițial, pirații au cerut 3 milioane de dolari pentru eliberarea navei și a echipajului. Apoi, iritați de negocierile lente, au ridicat suma la 10 milioane de dolari. Prețul ridicat al petrolului, care a explodat din cauza războiului din Golful Persic, nu a făcut decât să le amplifice apetitul.
Ironia amară este că administrația americană aflată în funcție va avea mari dificultăți în a prezenta drept o victorie sfârșitul acestei „aventuri iraniene”. Este evident că nu se poate aștepta o înfrângere clară a regimului ayatollahilor, că Teheranul își va păstra atât forțele armate proprii, cât și rețeaua extinsă de proxy-uri din regiune. Indiferent de deznodământul războiului, acesta va fi departe de o înfrângere categorică a Iranului.
Cel mai probabil, războiul se va încheia cu obligația Iranului de a redeschide Strâmtoarea Ormuz, blocată în prezent, și cu promisiuni de a nu construi propria bombă atomică. Însă înainte de război, Strâmtoarea Ormuz nu era blocată, iar Teheranul susține de ani buni că nu este interesat de o armă nucleară. Cu alte cuvinte, finalul războiului ar trebui să însemne revenirea la status quo-ul de dinainte. Rezultă astfel că, pentru acest obiectiv, SUA au cheltuit miliarde de dolari, au murit mii de oameni, iar pirații somalezi, aproape uitați, au primit o nouă șansă de a scoate iarăși capul.
