Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la summitul PPE care a avut loc la Zagreb. În cadrul întâlnirii şefilor de stat şi guvern din PPE, a fost ales şi noul preşedinte al formaţiunii europene. Donald Tusk a devenit primul est-european care conduce un partid european. Klaus Iohannis a salutat, miercuri seară, alegerea fostului premier polonez Donald Tusk în funcţia de preşedinte al Partidului Popular European (PPE), apreciind că acest lucru arată că falia între Est şi Vest dispare tot mai mult.
„Este o premieră şi e o premieră frumoasă. Îl cunosc bine pe domnul Donald Tusk şi sunt foarte bucuros că a fost ales cu o majoritate covârşitoare.
Arată o deschidere semnificativă către membrii noi în UE, lucru care ne bucură şi e un semn vizibil, un semn evident că falia Est-Vest dispare tot mai mult şi asta este ce ne dorim şi noi pentru România şi pentru români: Să ajungem şi la un nivel de trai şi la o societate de maturitatea vechilor state ale Uniunii Europene”, a declarat preşedintele României după summitul PPE de la Zagreb.
Polonezul Donald Tusk, în vârstă de 62 de ani, a devenit miercuri primul est-european ales, în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Zagreb, să conducă familia popularilor din Uniunea Europeană, relatează Agerpres.
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea














Comments are closed.