Preşedintele rus Vladimir Putin ”nu a prevăzut” să se ducă la Istanbul, anunţă joi Kremlinul, care anunţă totodată că ”nu ştie” dacă delegaţia ucraineană se va prezenta la negocieri ruso-ucrainene prevăzute la Istanbul, relatează AFP, citată de News.ro.
”Nu, n-a prevăzut nimic pentru moment”, a declarat într-o conferinţă de presă zilnică un purtător de cuvânt al preşednţiei ruse, Dmitri Peskov.
Întrebat de AFP care sunt motivele care au motivat această decizie a lui Vladimir Putin, Peskov nu a răspuns.
Kremlinul ”nu ştie” dacă delegaţia ucraineană se va prezenta la negocieri bilaterale prevăzute la Istanbul, a anunţat el.
”Pentru moment, ucrainenii nu sunt acolo şi nu ştim dacă vin sau nu”, a declarat Peskov.
”Nu şim cum se vor desfăşura negocierile”, a declarat el.
”Obiecitcul” negocierilor prevăzute joi în Turcia cu Kievul este ”instaurarea unei păci durabile” în Ucraina, a anunţat pe Telegram principalul negociator rus, Vladimir Medinski.
Medinski se declară, împreună cu membrii delegaţiei sale, ”pregătiţi să desfăşoare o activitate profesională serioasă”.
”Obiecitvul negocierilor directe propuse de Vladimir Putin este instaurarea unei păci durabile şi solide prin eliminarea cauzelor profunde ale conflictului”, scrie el.
Zelenski a ajuns în Turcia: „Nivelul delegaţiei ruse este decorativ”/ Reacția Moscovei











