Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la Ankara, unde urmează să se întâlnească cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, citată de News.ro.
Cei doi şefi de stat se întâlnesc în marja unor negocieri directe foarte aşteptate între Rusia şi Ucraina la Istanbul.
Şeful statului ucrainean a declarat pe aeroportul de la Ankara că nivelul delegaţiei ruse trimise în Turcia la negocieri este ”decorativ”.
Zelenski a anunţat că Ucraina va decide cu privire la viitoarele etape ale negocierilor cu Rusia după întâlnirea sa cu pmologul său turc Recep Tayyip Erdogan.
Aceste negocieri directe între Rusia şi Ucraina, la Istanbul, au fost prevăzute iniţial joi dimineaţa.
Însă ele urmează să aibă loc în a doua parte a zilei, ”la cererea” Turciei, anunţă joi diplomaţia rusă, citată de agenţiile ruse de presă.
”Discuţiile de la istanbul sunt decalate în a doua parte a zilei, la cererea părţii tirce”, anunţă într-o conferinţă de presă săptămânală o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Zaharova nu a oferit alte detalii.
Pe de altă parte, preşedintele american Donald Trump a anunţat joi, la Doha, că s-ar putea duce în Turcia, dacă negocierile între Rusia şi Ucraina înregistrează progrese.
”Ştiţi, dacă se va întâmpla ceva, mă voi duce vineri”, a declarat Donald Trump în Qatar, în a doua zi a unui turneu la Golful Persic.
Zaharova îl jigneşte pe Zelenski, un ”clovn” şi un ”ratat”, după ce acesta critică nivelul ”decorativ” al delegaţiei ruse trimise la negocieri ”false” în Turcia de Putin. ”Cine este el?”. Lavrov îl cataloghează ”jalnic” pentru că l-a chemat pe Putin ”personal” la Istanbul
O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, maria Zaharova, l-a insultat joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a catalogat drept un ”clovn” şi un ”ratat”, în urma criticilor acestuia cu privire la nivelul delegaţiei ruse trimise în Turcia la primele negocieri de pace ruso-ucrainene din ultimii peste trei ani de război, pe care le-a catalogat ”lase”, relatează AFP.
”Cine foloseşte cuvântul «fals»? Un clovn. Un ratat. O persoană fără nicio formare”, a declarat în confernţa sa de presă săptămânală maria Zaharova.
Ea a făcut aceste declaraţii imediat după declaraţiile lui Volodimir Zelenski pe aeroportul din Ankara, înaintea unei întâlniri cu preşedintele turc recep Tayyip Erdogan.
”Dar cine este el?”, a întrebat ea.
Ministrul rus de Exterme Serghei Lavrov l-a catalogat joi, la rândul său, drept ”jalnc” pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, din cauză că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să participe personal la negocieri de pace ruso-ucrainene în Turcia.
”În primul rând, Zelenski a spus că îi cere lui Putin să vină personal. Ei, bine, este jalnic”, a declarat Serghei Lavrov într-o intervenţie în faţa unor diplomaţi, la Moscova, transmisă în direct pe site-ul Ministerului rus de externe.














