La 4 sau la 6 ani? Vârsta ideală pentru a învăța să citești

Sursa: Pixabay

În unele țări, copiii de până la patru ani învață să citească și să scrie. În altele, ei nu încep să facă toate aceste lucruri până la vârsta de șapte ani. Așadar, care este cea mai bună metodă pentru un succes de lungă durată? O analiză semnată de Melissa Hogenboom, pentru BBC

<< Aveam șapte ani când am început să învăț să citesc, tipic școlii alternative Steiner, pe care am urmat-o. Fiica mea învață într-o școală standard de limba engleză și a început să citească la patru ani, așa cum este tipic în majoritatea școlilor britanice.

Privind-o cum memorează litere și cum pronunță cuvinte, la o vârstă la care ideea mea despre educație era să mă cățăr în copaci și să sar prin bălți, m-a făcut să mă întreb cum ne modelează diferitele noastre experiențe. Obține un avans semnificativ care îi va oferi beneficii pe tot parcursul vieții? Sau este expusă la cantități nejustificate de potențial stres și presiune, într-un moment în care ar trebui să se bucure de libertatea ei? Sau pur și simplu îmi fac prea multe griji și nu contează la ce vârstă începem să citim și să scriem?

  • Experiența timpurie a limbajului unui copil este considerată fundamentală pentru succesul lor ulterior

Nu există nicio îndoială că limbajul, în toată bogăția lui – scris, vorbit, cântat sau citit cu voce tare – joacă un rol crucial în dezvoltarea noastră timpurie. Bebelușii răspund deja mai bine la limbajul la care fuseseră expuși în uter. Părinții sunt încurajați să le citească copiilor lor chiar înainte de a se naște, ca și atunci când sunt bebeluși. Dovezile arată că, în general, cât de mult sau cât de puțin ni se vorbește în copilărie poate avea efecte de durată asupra realizărilor educaționale viitoare. Cărțile sunt un aspect deosebit de important al acestei expuneri lingvistice bogate, deoarece limbajul scris include adesea un vocabular mai extins, mai nuanțat și mai detaliat decât limbajul vorbit în viața de zi cu zi. Acest lucru îi poate ajuta, la rândul său, pe copii să-și extindă gama și profunzimea în ceea ce privește modul de exprimare.

Deoarece experiența timpurie a limbajului la copil este considerată ca fiind atât de fundamentală pentru succesul ulterior, a devenit din ce în ce mai obișnuit ca grădinițele să înceapă să le predea copiilor astfel încât ei să dobândească abilități de alfabetizare de bază chiar înainte de începerea educației formale. Când copiii încep școala, alfabetizarea este în mod invariabil un obiectiv major. Acest obiectiv, de a se asigura că toți copiii învață să citească și să scrie, a devenit și mai presant pe măsură ce cercetătorii avertizează că pandemia a cauzat o creștere a decalajului dintre familiile mai bogate și cele mai sărace în ceea ce privește realizarea profesională, sporind inegalitatea academică.

În multe țări, educația formală începe la patru ani. Adesea se crede că a începe devreme le oferă copiilor mai mult timp pentru a învăța și a excela. Rezultatul, totuși, poate fi o „cursă a înarmărilor în educație”, în care unii părinții încearcă să îi ofere copilului lor avantaje timpurii la școală prin coaching și predare în privat, iar alții plătesc chiar pentru ca ai lor copii cu vârsta de până la patru ani să beneficieze de învățătură privată suplimentară.

Comparați asta cu educația timpurie bazată mai mult pe joacă, de acum câteva decenii, și puteți vedea o schimbare uriașă în politicile specifice, bazată pe idei foarte diferite despre ceea ce au nevoie copiii noștri pentru a evolua. În SUA, această urgență a accelerat schimbări, precum legea din 2001 a „niciunui copil lăsat în urmă”, care a promovat testarea standardizată drept modalitate de a măsura performanța și progresul educațional. În Marea Britanie, copiii sunt testați în al doilea an de școală (la vârsta 5-6 ani) pentru a verifica dacă ating standardul așteptat, la lectură. Criticii avertizează că testarea timpurie, precum aceasta, poate descuraja copiii să citească, în timp ce susținătorii ei spun că ajută la identificarea celor care au nevoie de sprijin suplimentar.

Cu toate acestea, multe studii relevă puține beneficii dintr-un mediu timpuriu prea academic. Un raport din SUA, din 2015, spune că așteptările societății cu privire la ceea ce ar trebui să dobândească copiii la grădiniță s-au schimbat, ceea ce duce la „practici inadecvate la clasă”, cum ar fi diminuarea învățării bazate pe joacă.

Riscul „școlarizării”

Modul în care copiii învață și calitatea mediului sunt extrem de importante. „Faptul de a-i învăța pe copiii mici să citească este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le face învățământul primar. Este fundamental, pentru ca aceștia să progreseze în viață”, spune Dominic Wyse, profesor de educație primară la University College London, în Marea Britanie. Alături de profesoara de sociologie Alice Bradbury, tot de la UCL, a publicat cercetări care sugerează că modul în care predăm alfabetizarea contează mult.

Într-un raport din 2022, ei afirmă că, în special, concentrarea intensă a sistemului școlar englez pe fonetică – o metodă care implică potrivirea sunetului unui cuvânt sau al unei litere rostite, cu litere scrise individual, printr-un proces numit „sounding out” – ar putea eșua la unii copii.

Un motiv pentru aceasta, spune Bradbury, este că „școlarizarea în primii ani” a dus la o învățare mai formală, mai devreme. Dar testele folosite pentru a evalua arată că învățarea timpurie poate avea puțin de-a face cu abilitățile necesare de fapt pentru a citi și a te bucura de cărți sau alte texte semnificative.

De exemplu, testele pot cere elevilor să expună și să pronunțle cuvinte lipsite de sens pentru a-i împiedica să ghicească pur și simplu sau să recunoască cuvinte familiare. Deoarece cuvintele lipsite de sens nu reprezintă un limbaj semnificativ, copiii le pot considera o treabă dificilă și încurcată. Bradbury a descoperit că presiunea de a dobândi aceste abilități de decodare – și de a trece testele de citire – înseamnă, de asemenea, că unii copii de trei ani sunt deja expuși la fonetică. „Ajunge să memoreze în loc să înțeleagă contextul”, spune Bradbury. De asemenea, ea e preocupată de cărțile folosite, de faptul că ele nu sunt deosebit de captivante.

Nici Wyse, nici Bradbury nu pledează pentru învățarea per se mai târziu, ci mai degrabă subliniază faptul că ar trebui să regândim modul în care copiilor le este predată alfabetizarea. Prioritatea, spun ei, ar trebui să fie încurajarea interesului și familiarității cu cuvintele, folosind cărți de povești, cântece și poezii, care ajută copilul să capteze sunetele cuvintelor, precum și să-și extindă vocabularul.

Această idee este susținută de studii care arată că beneficiile academice ale preșcolarului dispar mai târziu. Copiii care frecventează grădinițele intensive nu au abilități academice mai mari în clasele ulterioare decât cei care nu au frecventat astfel de grădinițe, arată acum mai multe studii. Educația timpurie poate avea totuși un impact pozitiv asupra dezvoltării sociale – care, la rândul său, contribuie la probabilitatea de absolvire a școlii și a universității și este asociată cu rate mai scăzute ale criminalității. Pe scurt, frecventarea grădiniței poate avea efecte pozitive asupra realizărilor ulterioare în viață, dar nu este necesară pentru dobândirea abilităților academice.

Prea multă presiune academică poate chiar cauza probleme pe termen lung. Un studiu publicat în ianuarie 2022 a sugerat că, în general, cei care au urmat o grădiniță finanțată de stat, cu un accent academic puternic, au prezentat realizări academice mai scăzute, câțiva ani mai târziu, comparativ cu cei care nu trecuseră printr-o astfel de grădiniță.

Acest lucru este în concordanță cu cercetările privind importanța învățării bazate pe joc, în primii ani. De exemplu, grădinițele bazate pe joacă au rezultate mai bune decât grădinițele mai axate pe academic.

Un studiu din 2002 a constatat faptul că „succesul școlar ulterior al copiilor pare să fi fost îmbunătățit de experiențe de învățare timpurie mai active, inițiate de copil”, și că învățarea prea formală se poate să fi încetinit progresul. Studiul a concluzionat că „forțarea copiilor prea devreme poate avea de fapt efect invers atunci când copiii trec în în școala elementară.

  • Copiii cărora li se predă într-un cadru bazat pe joacă au avut mai puține probleme de comportament ca adulți, potrivit unui studiu

În mod similar, un alt studiu mic a constatat că copiii dezavantajați din SUA, care au fost repartizați aleatoriu într-un cadru mai bazat pe joacă, aveau probleme comportamentale și deficiențe emoționale mai scăzute la vârsta de 23 de ani, în comparație cu copiii care au fost repartizați aleatoriu într-un cadru mai „de instruire directă”.

Studiile preșcolare precum acestea nu fac lumină asupra impactului alfabetizării timpurii în sine, iar studiile mici în locații individuale trebuie întotdeauna tratate cu grijă, dar sugerează că modul în care se predă contează. Un motiv pentru care educația timpurie poate duce la rezultate sociale pozitive mai târziu în viață poate să nu aibă nicio legătură cu predarea, ci cu faptul că oferă îngrijire. Aceasta înseamnă că părinții pot lucra neîntrerupt și pot oferi mai multe venituri familiei.

Anna Cunningham, lector superior în psihologie la Universitatea Nottingham Trent, care studiază alfabetizarea timpurie, susține că dacă un cadru este de la început prea concentrat din punct de vedere academic, poate determina profesorii să devină stresați din cauza testelor și a rezultatelor, ceea ce poate afecta, la rândul său, copiii. „Desigur, nu este bine să judeci un copil de cinci ani pe baza rezultatelor lui”, spune ea. Anxietatea părinților cu privire la cât de bine se descurcă copilul lor la școală poate alimenta, de asemenea, acest lucru: conform unui sondaj comandat de o organizație caritabilă educațională din Marea Britanie, performanța școlară este una dintre preocupările principale ale părinților.

Start mai târziu, rezultate mai bune?

Nu toată lumea este în favoarea unui start timpuriu. În multe țări, inclusiv Germania, Iran și Japonia, școala formală începe la aproximativ șase ani. În Finlanda, adesea considerată drept țara cu unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ din lume, copiii încep școala la șapte ani.

În ciuda acestei aparente întârzieri, elevii finlandezi obțin un scor mai mare la înțelegerea lecturii decât cei din Marea Britanie și SUA, la vârsta de 15 ani. În conformitate cu această abordare centrată pe copil, anii de grădiniță în Finlanda sunt plini de mai multă joacă și fără instruire academică formală.

Urmând acest model, o analiză din 2009 a Universității din Cambridge a propus ca vârsta școlară oficială să fie adusă înapoi la șase ani, oferindu-le copiilor din Marea Britanie mai mult timp „pentru a începe să-și dezvolte abilitățile lingvistice și de studiu, esențiale pentru progresul lor ulterior”, deoarece un start prea timpuriu ar putea „risca să le reducă copiilor de cinci ani încrederea și să le afecteze pe termen lung învățarea.

  • „Nu contează dacă începi să citești la patru, cinci sau șase ani, atât timp cât metoda este bună” – Anna Cunningham

Cercetarea susține ideea de a începe mai târziu. Un studiu din 2006, făcut la o grădiniță din SUA, a arătat că a existat o îmbunătățire a scorurilor la teste pentru copiii care au întârziat cu un an.

Alte cercetări care compară cititorii timpurii cu cei întârziați au descoperit că cititorii întârziați recuperează și ajung la niveluri comparabile – chiar depășindu-i ușor pe cititorii timpurii la abilitățile de înțelegere. Studiul, mai explică autorul principal Sebastian Suggate, de la Universitatea din Regensburg, arată că învățarea începută mai târziu le permite copiilor să potrivească mai eficient cunoștințele lor despre lume, înțelegerea dobândită, cu cuvintele pe care le învață. „Are sens”, spune el. „Înțelegerea cititului este limbaju, trebuie să deblocheze ideile din spate”.

(…) În alte lucrări care analizează diferitele vârste de înscriere la școală, a descoperit că faptul de a învăța să citești mai devreme nu a avut beneficii perceptibile la vârsta de 15 ani.

Rămâne întrebarea: dacă abilitatea de a citi nu este îmbunătățită prin învățarea timpurie, atunci de ce să începi devreme? Variația individuală în ceea ce privește apetitul de a citi și abilitate reprezintă un aspect important.

„Copiii sunt extrem de diferiți în ceea ce privește abilitățile lor fundamentale atunci când încep școala sau când încep să învețe să citească”, explică Cunningham. În studiul ei asupra copiilor educați după metoda Steiner, care încep educația formală abia la aproximativ șapte ani, ea a trebuit să excludă 40% din eșantion, deoarece copiii știau deja să citească. „Cred că acest lucru se datorează faptului că erau pregătiți pentru asta”, spune ea. Ea a descoperit, de asemenea, că în special copiii mai mari erau mai pregătiți „să învețe procesul de a citi, în ceea ce privește abilitățile lingvistice de bază”, deoarece avuseseră trei ani în plus de expunere la limbaj.

Studiile arată, de asemenea, că în general capacitatea de citire este mai strâns legată de vocabularul unui copil decât de vârsta acestuia și că abilitățile de limbaj vorbit sunt esențiale pentru dobândirea abilităților literare ulterioare. Cu toate acestea, știm că mulți copii care intră la școală sunt în urmă cu privire la competențele lingvistice, în special cei din medii defavorizate. Unii susțin că predarea formală le permite acestor copii să aibă acces la sprijinul și abilitățile pe care alții le pot dobândi informal acasă. Această linie de gândire este susținută de autoritățile educaționale din Marea Britanie, care spun că predarea timpurie a cititului celor care au rămas în urmă cu limbajul lor vorbit, este „singura cale eficientă pentru a înlătura acest decalaj [al capacității lingvistice]”.

Alții sunt în favoarea abordării opuse, a afundării copiilor într-un mediu în care să se bucure și să-și dezvolte înțelegerea limbajului, care este până la urmă esențial pentru succesul la citire. Acesta este exact lucrul cu care un cadru de învățare jucăuș contribuie la încurajare. „Activitatea de predare constă în a evalua unde sunt copiii tăi și de a le oferi cea mai potrivită manieră de predare, legată de nivelul lor de dezvoltare”, spune Wyse. Evaluarea Cambridge din 2009 s-a făcut ecoul acestui lucru și a afirmat că „nu există nicio dovadă că un copil care petrece mai mult timp învățând prin lecții – spre deosebire de învățarea prin joacă – va presta mai bine pe termen lung”.

Cunningham, a cărei fiică a început de curând să învețe să citească, are o viziune liniștitor de generoasă asupra vârstei ideale privind cititul: „Nu contează dacă începi să citești la patru sau cinci sau șase ani, atât timp cât metoda prin care ești învățat este una bună, dovedită. Copiii sunt atât de rezilienți încât vor găsi oportunități de a se juca în orice context”.

Atunci, obsesia noastră pentru alfabetizarea timpurie pare să fie oarecum nefondată – nu este nevoie, nu există niciun beneficiu clar de a grăbi lucrurile. Pe de altă parte, dacă copilul tău începe să citească de timpuriu sau arată un interes independent pentru lectură înainte ca școala să i-o ofere, este bine și asta, atât timp cât, pe parcurs, există o mulțime de șanse să se oprească și să se distreze. >>

Cum ajungi un geniu? Limitele IQ-ului. Orizontul deschis de curiozitate, curaj, noroc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here