AUR crește pe bază de frustrare și tot din motive de frustrare USR nu reușește să facă pași înainte, iar formațiunile din coaliție pierd câte ceva. Desigur, cele două frustrări au origini și resorturi diferite, căci și profilul electoratului potențial este diferit, de la un caz la celălalt.
În cazul AUR, pericolul vine din faptul că plaja de populație care respinge toate celelalte oferte de pe piață este prea puțin mofturoasă cu „alternativa”, ca atare ar putea fi mai dispusă și să meargă la vot (firește, pentru a alege AUR). În schimb, plaja de populație care nu se regăsește în ofertele PSD, PNL și AUR rămâne, din motive greu de înțeles, mult mai mofturoasă cu „alternativa”, de pildă atunci când vine vorba de USR; așadar este și mai predispusă la absenteism. De pildă, este elocvent cazul dezinteresului electoratului față de USR; formațiune care, precum AUR, și spre deosebire de PNL și PSD, se află în opoziție, la adăpost de uzura guvernării, și, teoretic, ar putea fi mai „calificată” în a reprezenta o variantă de fugă pentru nemulțumiți, în raport cu partidele din actualul arc de putere.
Dar destui români nemulțumiți de alianță și totodată iritați/speriați de AUR totuși par înclinați să repete tradiția costisitoare a statului acasă, atât timp cât nu va coborî din Ceruri mult-visatul Partid Perfect. E un comportament în cel mai bun caz bizar, în condițiile în care lecția deja predată de realitate este aceea că statul acasă nu rezolvă problema, dar o poate adânci.
Nu e deloc dificil să faci rapid un inventar cu ceea ce nu funcționează sau ceea ce merge șchiop în societate și în sfera politică, un bilanț pentru care direct răspunzătoare sunt, ca peste tot în lume și în mod natural, partidele mainstream, precum PSD, PNL, USR, UDMR. Asta, măcar din simplul motiv că în ultimii patru ani toate au trecut pe la Palatul Victoria, iar trei sferturi din ele sunt în continuare acolo.
În același timp, nu poți să treci cu vederea faptul că, spre deosebire de legislatura 2016-2020, actuala legislatură are o compoziție infinit mai rezonabilă, frecventabilă și responsabilă. Chiar și dacă e vorba de PSD, al cărui comportament post epoca Dragnea e ca un susur de izvor montan pe lângă bolboroselile și damful pestilențial al unei mlaștini.
În linii mari, Justiția și Externele, cele două domenii de pe flancuri din cauza cărora acum nu mulți ani România risca să sară de pe orbita euroatlantică, ridică azi probleme semnificativ mai mici și benigne decât o făcuseră la un moment dat.
Deși rămân destule de îmbunătățit și de recuperat pe cele două dimensiuni, privind comparativ, punctul în care au fost aduse ele reprezintă totuși o mare realizare.
România în care trăim nu este o Românie de laborator, prin urmare productiv ar fi ca și așteptările, și judecățile să fie ușor adaptate la context.
Orbita euroatlantică a fost nici mai mult nici mai puțin decât elementul fundamental care a civilizat și dezvoltat România post-comunistă.
Faptul că după trei ani trepidanți (2017-2019) a fost oprită îndepărtarea, este o reușită. Desigur, nu e și suficient, mai ales că rămâne valabilă, inclusiv în acest domeniu, pilda lui Winston Churchill de după succesul operațiunii de salvare a sute de mii de militari britanici și a zeci de mii de militari francezi, la Dunkuerque: „războaiele nu se câștigă prin evacuări”. Și, am putea adăuga noi, cu atât mai puțin prin inacțiune și lipsă de realism.
Pentru relativa securizare a celor două, Justiție și Externe, onest ar fi ca recunoașterea și creditul să meargă în cufărul partidelor care, chiar și împinse de la spate, au făcut ceva în acest sens – PSD, PNL, USR, UDMR (le-am pus în ordinea cifrelor din sondaje, în lipsă de criterii mai „științific” obiective).
Nu AUR a contribuit la progresele noi și vechi ale României, ba din contră, AUR a făcut deja prea multe pentru a le sabota. Nici Șoșoacă nu are vreun merit, dar e profund în culpă.
Am spus-o mereu, o repet fără inhibiție și imun la riscul evident de a fi taxat în bula idealiștilor cărora le pică greu nuanțele și disconfortul terenului accidentat: pentru apetitul implicării cetățenești și electorale în viața cetății, responsabilitatea factorului politic e certă, însă e și valabilă doar până într-un anumit punct. Dincolo de el, intervine fără echivoc responsabilitatea fiecăruia dintre noi, în dubla și prețioasa noastră ipostază de contribuabili și alegători.
Dacă indivizi și grupări politice precum Șoșoacă și AUR cresc în notorietate sau intențiide vot, amenințând astfel progresele multe, dar în pas lent, acumulate în ultimii 25 de ani, o felie generoasă din vină îi va reveni fiecărui „nemulțumit” care le face jocul „neregăsindu-se” în oferta politică „mainstream”.
Ofertă poate că modestă și sigur cu defecte, dar totodată ofertă incomparabil mai „spălată” și, pe fond, rezonând cu direcția strategică de pe urma căreia am câștigat atâtea: un trai mai bun pentru mai mulți decât înainte de aderarea la UE, un spațiu mai securizat decât înainte de aderarea la NATO, drepturi și posibilități fără precedent de a călători liber în străinătate, de a munci sau chiar a te stabili acolo.
Desigur, suntem liberi nu doar să procedăm astfel încât asemenea câștiguri să fie protejate și eventual potențate, ci și să acționăm astfel încât ele să fie puse în pericol și chiar pierdute peste noapte.
Pentru prima categorie, soluția e într-adevăr complicată, dar există: să mergi la vot și să votezi ceea ce știi și se vede bine că este imperfect și nu te va priva de sectoriale dezamăgiri. Pentru a doua categorie, există soluția „simplă”: să stai acasă în ziua scrutinului sau să votezi „anti-sistemul”, cu tot ceea ce vinde el prin excelență – povesti meșteșugite și sloganuri siropoase – și apoi livrează garantat – nu oarece dezamăgiri, ci direct potopul.
În 2024 vin câteva rânduri de alegeri. Atenție mare la ceea ce vom face crezând naiv că vom și obține ceea ce ne dorim, căci e atât de simplu să ne alegem cu opusul.
VIDEO | Fost ministrul al Apărării de la Chișinău: George Simion s-a întâlnit cu rezidentul FSB
