VIDEO | Un tribunal olandez a respins cererea prin care scriitorul francez Michel Houellebecq solicita interzicerea unui film pe care el îl consideră defăimător și descris drept pornografic

Un tribunal olandez a respins marţi cererea prin care scriitorul francez Michel Houellebecq solicita interzicerea unui film pe care el îl consideră defăimător, „Kirac 27”, descris drept pornografic şi în care apare acest autor care se bucură de mare succes la nivel mondial, informează AFP, citată de Agerpres.

În trailerul filmului, realizat de colectivul olandez Kirac, cunoscutul romancier este prezentat cu torsul gol şi în timp ce sărută o tânără într-un pat. Michel Houellebecq consideră că pelicula îi pătează reputaţia şi îl prezintă ca pe un „star al filmelor porno”.

Instanţa „respinge acţiunile solicitate şi îl condamnă pe Houellebecq să achite cheltuielile de judecată, estimate în prezent la 1.393 de euro”, a declarat judecătorul delegat de la Tribunalul din Amsterdam.

„Este de neînţeles ca Houllebecq să fi participat la înregistrări dacă ar fi considerat cu adevărat problematic acel contract”, a explicat magistratul olandez.

Judecătorul a respins afirmaţiile lui Michel Houellebecq potrivit cărora el nu a semnat contractul pentru filmare întrucât era deprimat şi consumase alcool.

Scriitorul francez a spus că verdictul instanţei olandeze este „foarte dezamăgitor”, a precizat avocata sa din Ţările de Jos, Jacqueline Schaap.

„Domnul Houellebecq are în vedere un apel urgent”, a adăugat ea.

Regizorul filmului, Stefan Ruitenbeek, s-a declarat uşurat la aflarea sentinţei.

„Am avut mereu intenţia de a realiza un portret integru. Sper că Michel va fi bucuros de rezultat”, a declarat el într-un comunicat dat publicităţii de avocatul său.

În februarie, Michel Houellebecq a pierdut o acţiune în justiţie similară demarată într-o instanţă din Franţa.

Michel Houellebecq este unul dintre autorii de limbă franceză cu cele mai multe volume traduse şi vândute în străinătate.

Printre romanele care au contribuit la succesul lui Michel Houellebecq se numără volume precum „Extension du domaine de la lutte” (1994), „Les Particules élémentaires” (1998), „Platforme” (2001), „La Possibilité d’une Île” (2005), „La Carte et le Territoire” (2010), „Soumission” (2015), „Seretonine” (2019) şi „Anéantir” (2022).

Premiat în Franţa cu numeroase distincţii literare, inclusiv cu prestigiosul premiu Goncourt, şi recompensat cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare de preşedintele Emmanuel Macron, Michel Houellebecq este primul romancier francez laureat al Premiului de Stat al Austriei pentru literatură europeană după Patrick Modiano, care a câştigat această recompensă în 2012.

Scriitorul Michel Houellebecq, în vârstă de 67 de ani, a cultivat adeseori imaginea de ”copil teribil” al literaturii franceze, atât prin conţinutul subversiv al romanelor sale, cât şi prin unele dintre declaraţiile lui publice, considerate ”islamofobe” şi ”incorecte politic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here