Acum câțiva ani, la cină, o personalitate politică importantă s-a interesat cu seriozitate de perspectivele sale de a obține o funcție în presă: „La urma urmei, toată lumea știe că internetul v-a oferit o audiență mai mare decât oricând și, prin urmare, trebuie că înotați în bani.”
În ciuda CV-ului stelar al potențialului candidat, presupunerea era atât de retrogradă încât m-am străduit să îmi reprim un hohot de râs nepoliticos. După ce m-am asigurat că vorbea serios, i-am explicat că internetul a adus nu doar o audiență vastă, ci și o decimare a modelului de afaceri al mass-media, una atât de gravă încât era în joc supraviețuirea acesteia.
„Căutați”, am spus, „investiții bancare”.
Până acum, previziunile de nenorocire s-au adeverit în mare parte. Veniturile Associated Press, unde am lucrat timp de decenii, au scăzut de la vârf cu 50% în termeni reali. Acest lucru reflectă veniturile în scădere ale clienților săi, care sunt ziarele, site-urile, posturile de radio și televiziune din întreaga lume și așa mai departe.
Pe de altă parte, a avut loc o moderare fericită a refuzului publicului de a plăti pentru conținutul online. Pentru unele platforme – cu siguranță pentru cele cu adevărat de înaltă calitate – există o salvare și mai mult în creșterea paywall-urilor și adoptarea abonamentelor.
În timp ce perspectiva insolvenței ne distrăgea atenția, o altă criză a apărut: neîncrederea generalizată în mass-media, în special în rândul celor mai puțin educați. Ea este alimentată de politicienii populiști de dreapta, iar disprețul față de mass-media se înscrie în războiul lor cu „elitele”. Tipic pentru narațiunile populiste, este vorba în mare parte de prostii cu un grăunte de adevăr enervant.
Anul trecut s-ar putea să fi fost marcat de un fel de pivotare de-a lungul tuturor acestor piste – și vă ofer aici șase eseuri de anul trecut despre toate acestea. Merită jurnalismul atâta analiză și angoasă? Cinicii ar spune că nu. Oricine căruia îi pasă cu adevărat de civilizație trebuie să spună că da.
Mass-media are nevoie de un bilanț onest
Industria știrilor și-a condus propriul declin cu planuri de afaceri pe jumătate pregătite, cu mofturi, cu îmbătrânire și cu o versiune necinstită a obiectivității.
Erorile au inclus o fugă a multor publicații americane serioase către marginile progresiste, care nu reprezintă mai mult de unul din 20 de americani. Atunci când oamenii văd cum editorii sunt concediați și sunt forțați să prezinte scuze prefăcute pentru încălcări ale unei anumite ortodoxii, acest lucru agravează neîncrederea alimentată de dreapta populistă.
De asemenea, industria a exagerat pivotul său către video, în care concedierile de jurnaliști de text au fost prezentate ca un progres, în timp ce datele selective au convins pe toată lumea că video este regele. Videoclipul este bun pentru anumite lucruri, cum ar fi difuzarea de anunțuri pre-roll și atragerea copiilor către un ecran, dar este, de asemenea, ineficient. Ceea ce a condus cunoașterea și probabil că va conduce întotdeauna este cuvântul. Acum, tot mai mulți jurnaliști pot gândi rapid, dar mai puțini pot gândi profund.
Dar cea mai dezastruoasă eroare a venit atunci când, la sfârșitul anilor 1990, presa de știri a aruncat totul online gratuit.
Nu te poți abona la orice
Contrar convingerilor câtorva guru digitali autoproclamați, informația nu vrea să fie gratuită: conținutul bun este rar, iar raritatea are valoare.
Odată cu migrarea publicității către căutare și socializare în ultimii 20 de ani, o altă schimbare este în curs de desfășurare, iar plățile devin omniprezente. Prețul mediu al știrilor cu plată se ridică la aproximativ 200 de dolari pe an. În curând, majoritatea linkurilor din social media vor duce la fundături. Utilizatorii care vor încerca să citească un singur articol vor fi invitați să se aboneze la publicații pe care nu au nicio intenție activă de a le mai vizita vreodată.
Editorii care au suferit mult timp pot fi iertați pentru un moment de inflexibilitate triumfalistă: să se aboneze toți! Dar aceasta nu poate fi o soluție pe termen lung pentru un viitor în care conținutul online încetează să mai fie gratuit. Abonamentele nu pot fi singura ușă care să treacă prin zid. Piața va cere un răspuns. Dacă nu se oferă niciunul, utilizatorii se vor îndepărta și doar câțiva furnizori de conținut vor supraviețui.
Da, marile companii tehnologice ar trebui să plătească mai mult pentru știri
Piața liberă nu este singurul lucru care contează. Una este ca civilizația să renunțe la mașinile de scris și la agențiile de turism și alta este să renunțe la jurnalism.
Anul trecut, industria ziarelor a adus puțin sub 10 miliarde de dolari din publicitate, în timp ce Google singur a adus peste 200 de miliarde de dolari în venituri din publicitate digitală. O mare parte dintre acestea – ca și pe rețelele de socializare – se atașează conținutului jurnalistic. Acest lucru nu se datorează faptului că mass-media este condusă de proști, ci pentru că reclamele sunt atrase la scară. Marile companii de tehnologie ar fi înțelept să ia inițiativa și să propună crearea unui fond media dedicat unui anumit nivel de distribuție echitabilă pentru instituțiile media al căror conținut este prezentat pe platformele lor.
Atunci când se confruntă cu cererea ca Big Tech să plătească mai mult pentru jurnalism, unii adoptă argumentul laissez-faire conform căruia pedepsirea disrupției de succes pentru eșecurile mass-media este nedreaptă. Dar societatea ar fi bine să vadă imaginea de ansamblu.
Rusia ne reamintește că jurnalismul este prea mare pentru a da greș
Tragedia dintre Rusia și Ucraina ne reamintește în mod util importanța vitală a mult defăimatei media de știri – care, ca și democrația, este opțiunea noastră cea mai puțin rea (față de un peisaj plin de bloggeri și anunțuri partizane).
În ciuda durerii provocate rușilor înșiși de asaltul criminal al liderilor lor asupra Ucrainei (care are ca scop extinderea ușoară a celei mai mari țări din lume), toate semnele indică faptul că mulți dintre ei îl susțin. Există multe motive posibile, inclusiv amărăciunea pentru pierderea imperiului și înclinația umană universală de a fi naționalist în mod idiot atunci când te afli în război. Dar motivul principal este mai simplu: propaganda produsă de o presă docilă, instrumentul clasic care le permite dictatorilor să dicteze.
Izolați de știrile străine, majoritatea rușilor pur și simplu nu sunt expuși la un discurs deschis despre justificările, de cele mai multe ori absurde, despre adevăratul cost și despre eșecurile de pe teren.
Jurnalismul a făcut un pas înainte în tragedia din Ucraina
Tindem să fim de acord că jurnaliștii trebuie să acopere ceea ce este important. Ignorăm faptul că importanța este subiectivă și că știrile sunt, în esență, o afacere, și sperăm la un rezultat rezonabil. Războiul din Ucraina a testat această paradigmă jurnalistică fragilă, iar rezultatele au fost… rezonabile.
Mass-media de știri a ajuns la război într-o stare financiară zdruncinată și epuizată de mai multe decenii de acoperire a conflictelor. În timp ce în vremea celui de-al Doilea Război Mondial s-au înregistrat mai puțin de 20 de morți de jurnaliști, Comitetul pentru protecția jurnaliștilor raportează că peste 200 de jurnaliști și lucrători de sprijin media au fost uciși în timpul războiului din Irak din 2003-2011 și cel puțin 78 de jurnaliști în Afganistan.
Toate acestea riscau să frângă voința jurnaliștilor de a-și asuma mai multe riscuri – și totuși, mii de jurnaliști s-au adunat în Ucraina. Aceștia nu numai că au înfruntat condiții dificile pentru a acoperi știrile, dar au pus bazele discursului mondial cu privire la ceea ce trebuie făcut.
Se trage cortina pentru corespondenții străini? Nu-i chiar așa
Ce poate fi mai bun decât să fii corespondent în străinătate?
De-a lungul a câtorva decenii, m-am împrietenit cu maronii jamaicani, am fost fript de țăranii moldoveni și am fost etichetat drept „zen” de Bono. Am stat în preajma lui Yasser Arafat, l-am jignit pe Prințul Phillip și am fost abandonat în mijlocul unui interviu de John McCain. Între astfel de mici episoade absurde, am reușit să adaug câteva rânduri la proiectul preliminar al istoriei.
Războiul din Ucraina este doar cea mai recentă dovadă a importanței unui jurnalism detașat de preocupările naționale specifice. Datele arată că interesul este ridicat. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai complexă și mai interdependentă, jurnalismul de conectare a punctelor poate fi un fel de Sfântul Graal: atât un serviciu public de care oamenii au nevoie, cât și un produs pe care oamenii îl doresc.
