De la începutul războiului, aproape 900.000 de refugiați ucraineni au intrat în Rusia, potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova. În același timp, este adesea pur și simplu imposibil pentru cei care se află sub bombardamentele rusești să stea pe teritoriul controlat de Ucraina. Ei sunt transportați în Rusia, prin autoproclamata DPR sau prin Crimeea, și sunt, de asemenea, supuși unei lungi proceduri de așa-numită filtrare. Ucrainenii petrec câteva zile în astfel de „lagăre de filtrare”. Meduza a discutat cu cei care au trecut prin „filtrare” și care acum povestesc cum funcționează acest sistem.
<< Chitaristul Vitali, soția sa și fiica lor de un an au ajuns la Mariupol în prima zi de război. Hotărâseră să se mute dintr-un sat din apropiere la rudele din oraș – crezuseră că este mai sigur în Mariupol. Au petrecut următoarele patruzeci de zile „fie în apartament, fie la subsol” – unul dintre obuze le-a lovit mașina.
În oraș, comunicarea stabilă a dispărut rapid. Devenise dificil să afli cum se poate pleca de acolo.
„Am aflat din greșeală despre autobuzul de evacuare, de la prieteni, și am decis să ne încercăm norocul. Am auzit că pe 5 aprilie, la 6 dimineața, va fi posibil să plecăm printr-un coridor verde. Am avut noroc, am putut să ne urcăm în autobuzul care mergea la Nikolskoie (un sat situat la 20 de kilometri de Mariupol, aflat sub controlul RPD)”, spune Vitali.
În Nikolskoie, toți bărbații au fost nevoiți să treacă printr-o percheziție făcută de trupele DPR. „Filtrare”, așa cum o numesc chiar DNR-iștii.
„Am intrat pe rând în rulotă, unde doi soldați verificae totul: telefonul, tatuajele, lucrurile personale”, își amintește Vitali. Când el însuși a intrat înăuntru, erau deja doi bărbați dezbrăcați în chiloți. Unul stătea cu mâinile la ceafă, cu fața la perete, iar celălalt stătea pe podea, în colț.
„După câte am înțeles, fuseseră identifcați ca participanți la unele mitinguri anti-ruse. Anterior [cunoștințele] mă sfătuiseră să șterg toată mesageria instantanee înainte de a merge în Rusia, iar acest [telefon „curat”] a devenit o problemă. A trebuit să dovedesc multă vreme că nu am nimic de-a face cu armata. Când m-am dezbracat, militarii au văzut un tatuaj cu un vultur american și m-au tot întrebat despre el. Dar până la urmă mi-au dat drumul”, spune Vitali.
La ieșirea din mașină, unul dintre soldați l-a întrebat brusc pe Vitali ce îi „va da”. Bărbatul avea o lanternă cu el și i-a dat-o. După aceea, a fost lăsat să treacă.
De la Nikolskoie, prin teritoriile aflate sub controlul DPR, Vitali s-a îndreptat spre Taganrog. Pe drum, a trebuit să treacă prin mai multe puncte de control – tot cu „filtrare” și interogatorii.
În padoc
Înainte de ocuparea orașului de către armata rusă, Konstantin, din Berdiansk (numele real a fost schimbat la cererea interlocutorului), se ocupa cu vânzarea de piese auto. „Afacerea mea s-a prăbușit pentru că s-a dovedit că nimeni nu mai avea nevoie de ea. Și livrările din străinătate s-au oprit”, spune el.
Konstantin a rămas rapid fără bani. „Se puteau cumpăra produse la un preț adecvat doar atunci când erau aduse de fermierii din satele învecinate. Prețurile au crescut zi de zi – un pachet de detergent ajunsese la șase dolari. Locuitorii din Mariupol, care au reușit să scape de bombardamente, veneau la noi și cumpărau tot ce era, apoi conduceau mai departe până la Zaporojie. Catastrofa umanitară a venit foarte repede, dar am sperat până la capăt că va fi bine”, își amintește el.
Konstantin împreună cu soția și copilul au decis să plece. Familia nu a putut să iasă pe teritoriul controlat de Ucraina, la Zaporojie, din cauza bombardamentelor. Singura opțiune sigură era să călătorești în Rusia prin Crimeea.
Pe chat-uri locale, Konstantin a văzut un mesaj care făcea referire la un autobuz de evacuare, în care mai erau locuri. Pe 28 aprilie, familia a părăsit Berdiansk. La granița cu Crimeea, în satul Ciongar, regiunea Herson, au trecut prin procedura standard de control al pașapoartelor. Soția și copilul au fost lăsați să treacă cu ușurință, iar Konstantin a fost dirjat spre o ușă din gard, un perimetru complet acoperit cu o plasă de camuflaj. Nimeni nu i-a dat pașaportul.
Când Konstantin a intrat înăuntru, a mai găsit câteva sute de bărbați care așteptau să le vină rândul la „filtrare”. În padoc, așa cum îl numește Konstantin, erau bănci și scaune, dar nimeni nu stătea pe ele.
Pe banca de la intrare se aflau două cutii cu pașapoarte. Militarii au scos la întâmplare un pașaport și au spus în liniște numele de familie, care a fost trecut înăuntru. Fiecăruia îi era frică să nu fie sărit”, a declarat, pentru Meduza, Maxim, un alt rezident trecut prin aceeași „filtrare”. Când numele de familie era rostit, numele destinatarul se putea transforma din „Kovalciuk” în „Petraiciuk”, persoana era astfel sărită și putea aștepta o perioadă nelimitată de timp. La fel s-a întâmplat și cu cei care ațipeau. Dacă numele de familie era spus de trei ori și nimeni nu răspundea, pur și simplu era luat următorul pașaport. Și așa au stat până noaptea. Pe lângă fard, cu pietriș pe pământ. Jumătate din oameni erau în tricouri și afară era frig – vreo 13 grade.
Konstantin a fost interogat aproximativ o oră. Erau interesați unde plănuiește să rămână în Rusia. A spus că la o rudă a soției sale. În replică, armata a cerut să-i furnizeze numele și documentele. Konstantin nu o cunoscuse personal pe ruda respectivă și a cerut un număr de telefon pentru a-și suna socrul și a lămuri. Dar conexiunea telefonică nu mergea, așa că bărbatul din Berdiansk s-a tot plimbat împreună cu militarii ruși pe teritoriul punctului de trecere a frontierei până a găsit rețeaua. Apoi a început inspectarea tatuajului.
„Am o stea cu opt colțuri, umplută, acesta este talismanul geometric al Scorpionului, semnul meu zodiacal. I-a încurcat. Unul dintre ei a sugerat că este Steaua lui David. Am spus că Steaua lui David are șase colțuri. Apoi ne-am dus la următorul ofițer. Nu credeau explicația mea, dar până la urmă am reușit să-i conving. Apoi au propus să-mi cheme soția, dar le-am explicat că este însărcinată și i-am convins să nu facă asta. Până la urmă, mi-au dat drumul. Nu mai fusesem niciodată atât de speriat”, spune Konstantin.
Maxim a trebuit să-și aștepte rândul în „padoc” timp de nouă ore. În timpul interogatoriului, i s-au spus „exclusiv obscenități”, își amintește el: „Au întrebat dacă fumez, dacă beau, dacă îmi înșel soția, dacă soția mea fumează…”
Telefonul lui Maxim a fost verificat cu atenție: „Au pus întrebări despre literalmente fiecare fotografie”. La un moment dat unul dintre soldați a spus: „Fie îi predai pe toți cei care servesc în Forțele Armate ale Ucrainei sau în anti-tero, fie vei merge să lupți pentru ai noștri. Oameni ca tine sunt imediat aruncați în prima linie. Acolo vei săpa tranșee și apoi vei muri”.
„I-am spus că, dacă aș avea astfel de cunoștințe, aș spune, doar ca să-mi mai văd măcar o dată soția și copilul, dar toți militarii au părăsit orașul în primele zile de război – au rămas doar civili. Drept urmare, mi-a dat telefonul și pașaportul și mi-a spus că îmi dă drumul doar datorită fiului”, își amintește Maxim.
Lagăre
Alexandru are 19 ani. El și familia sa au petrecut mai mult de o lună în adăpostul anti-aerian din subsol, după ce unul dintre obuze căzuse la o sută de metri de casa lor din Mariupol, chiar în prima zi de război.
Pe 29 martie, Alexandru și rudele sale au decis totuși să plece prin punctul de control al DPR, de unde autobuzele de evacuare ajungeau în Rusia.
A trebuit să mergem zece kilometri până la punctul de control. Li s-a explicat că femeile și copiii au prioritate, bărbații vor avea voie să plece doar dacă mai rămân locuri în autobuz. Nu conta dacă erau împreună cu familia sau singuri.
Apoi au decis să ajungă la Samoilov, un sat controlat de RPD din districtul Novoazovski, și să încerce să plece de acolo în Rusia. Coada pentru evacuare în Samoilovo era uriașă. Alexandru și familia lui au rămas blocați acolo câteva zile.
„Am fost plasați în [cea mai apropiată] grădiniță. Angajații acestei grădinițe au avut grijă de noi, ne-au hrănit de trei ori pe zi cu preparate standard din școlile și grădinițele CSI: supe, terci, chiftele, cereale. Nu ceva șic, dar mâncarea caldă de după Mariupol a fost toată delicioasă”, își amintește Alexander.
Apoi familiei i s-a explicat că este imposibil să plece în Rusia „doar așa”. Cel mai apropiat „punct de filtrare” era în Starobeșevo, un sat din sud-estul Ucrainei, controlat de RPD.
„Zilele din Starobeșevo au fost infernale”, își amintește Alexander. „Condițiile de acolo nu erau ca la Samoilovo.”
Femeile cu copii mici au fost din nou instalate la grădiniță, restul – „într-un fel de centru de recreere”, spune el. A trebuit să dorm pe podea. Nu era baie, toaleta funcțională era doar afară. Până în sala de mese, unde puteai să mănânci gratuit, trebuia să mergi pe jos aproximativ trei kilometri.
Abia în a treia zi de stat la Starobeșevo i-a venit rândul lui Alexandru. Întâi, a trebuit se completeze un formular cu date personale și să se răspundă la întrebări despre „atitudinea față de Forțele Armate ale Ucrainei” și contactele cu armata ucraineană. Apoi să i se ia amprentele și să fie fotografiat. Ultima etapă a fost interogarea și „inspecția vizuală”.
„Ofițerul FSB care m-a interogat arăta ca un personaj dintr-un film despre forțele de securitate ruse: ultimul iPhone, supraponderal, aspect epuizat”, spune Alexander. „A fost interesat de posibilele mele „legături cu grupuri extremiste” – din ceea ce am vorbit cu alții, această întrebare mi-a fost adresată mie și altor câteva persoane care păreau informale. La contra-întrebarea mea despre ce înseamnă extremismul și ce înseamnă grupuri, am primit drept răspuns tăcere și o privire furioasă.
În cele din urmă, Alexandru a primit un „bilet de călătorie” cu care se putea evacua în Rusia. Unul dintre aceste cupoane este acum și la dispoziția Meduza. Pe o parte se află numele complet, data nașterii și, aparent, numărul de serie al persoanei care a fost supusă „filtrării” (numărul atribuit persoanei de la care Meduza a primit acest cupon a fost de aproximativ 700.000). Pe cealaltă parte a biletuluie ștampilat cuvântul „Дактилоскопирован”, sub care este data procedurii și semnătura persoanei care a efectuat-o.
Următorul punct pentru Alexandru și familia sa a fost un punct de cazare temporară în apropierea graniței cu Rusia – mai multe corturi aliniate, în care erau mese, scaune și prize. Acolo, refugiații au fost hrăniți cu tăiței instant, iar numele lor erau consemnate într-un jurnal, după care au fost duși cu autobuzul la Taganrog.
„În Taganrog, m-am întâlnit cu rude – ne-au sprijinit și ajutat cât am fost acolo. Dar pe străzi am văzut priviri piezișe la graiul meu ucrainean. (…) După Ucraina, unde puteam spune ce vreau și unde vreau, acolo m-am simțit de parcă aveam căluș.”
Între timp, Alexandru și familia lui au părăsit deja Rusia – au plecat în Georgia.
„Aparent, există două tipuri de „puncte de filtrare”. Primul este ceva de genul unui punct de control de frontieră cu o cameră separată în care oamenii sunt duși la interogatoriu. Al doilea tip sunt taberele în care locuiesc oamenii [înainte de „filtrare”]. Nu este clar cum sunt trimiși oamenii într-un loc sau altul. În timpul interogatoriilor, ei pun aceleași întrebări ore întregi, dar cu o formulare diferită. Practic, se rezumă la atitudinea față de Forțele Armate ale Ucrainei, SBU și Rusia. Îți iau echipamentul și îl verifică undeva timp de câteva ore”, explică Kirill Jivoi, unul dintre organizatorii proiectului Voluntarii Tbilisi. Organizația sa îi ajută pe refugiații din Ucraina – colectează ajutor umanitar pentru ei, ajută la relocare și cu locuința. În total, au ajutat deja patru mii de oameni.
Al 1.300-lea pentru „filtrare”
Iulia, din Mariupol, a locuit într-un subsol cu doi copii și treizeci de vecini timp de 36 de zile. Casa ei a fost distrusă de o rachetă, obuzul a lovit și clădirea laboratorului medical în care lucra, colegii ei au murit. Soțul a plecat la război.
Iulia și copiii au reușit să părăsească Mariupol la începutul lunii aprilie prin același sat Nikolskoie. La acel moment, spune ea, era aproape imposibil să pleci tot în Ucraina: Rusia pur și simplu nu a deschis „coridoare verzi”.
În coada pentru „filtrarea”, Iulia cu copiii ei s-a dovedit a fi „al mie treisutelea”. S-au gândit că va trebui să aștepte cel puțin o săptămână, dar ulterior s-a dovedit că se poate trece la control la granița cu Rusia. În aceeași zi, într-un convoi de 11 autobuze, au mers la Rostov.
„La graniță a fost chemată câte o persoană din fiecare familie, rugată să pregătească gadgeturile și pașapoartele. M-au întrebat numele meu de familie, dacă am legături cu Forțele Armate ale Ucrainei, dacă sunt căsătorită. I-am răspuns că nu locuiesc cu soțul meu și nu am nimic de-a face cu Forțele Armate ale Ucrainei. Au spus că vor afla mai multe despre mine, dar mi-au dat drumul aproape imediat. Nici măcar nu s-au uitat la telefon”, își amintește Iulia. Nu au început să-i interogheze copiii – o fiică de 16 ani și un fiu de 11 ani.
Natalia, în vârstă de 59 de ani (numele schimbat, la cererea interlocutoarei), a părăsit Mariupol printr-un „punct de filtrare” din Starobeșevo. A călătorit cu fiul, nora și nepoții ei. Au fost nevoiți să aștepte la coadă pentru „filtrare” aproximativ 12 ore. În tot acest timp au stat în mașină.
„La început, ne-au bombardat cu de toate, își frecau degetele și palmele de parcă am fi fost un fel de criminali. Telefonul a fost verificat complet, iar fiul a fost interogat timp de două ore, ca și cum ar fi de vină pentru ceva”, povestește Natalia, neputându-și reține lacrimile.
Fiul ei, Denis, spune că s-au uitat prin tot conținutul telefonului său și i-au cerut să comenteze aproape fiecare mesaj din mesagerie. Anchetatorii au fost interesați cel mai mult de motivul pentru care el, un om cu o constituție atletică, în vârstă de aproximativ 40 de ani, nu a fost în armată și nu a mers la luptă.
Într-o conversație cu Meduza, Denis menționează mai multe persoane cărora nu li s-a permis să treacă, dar nu știe nimic despre soarta lor ulterioară. „Știu doar că toți cei care nu au trecut de „filtrare” sunt duși la Donețk pentru verificări suplimentare. Ce se întâmplă cu ei în continuare, nimeni nu știe”, a explicat interlocutorul.
„Oamenii s-ar putea să nu fi știut că în cele din urmă vor fi duși în Rusia”
Voluntar în proiectul „Ajutăm să plece” Maria (numele schimbat la cererea ei), care comunică în mod regulat cu refugiații ucraineni, vorbește despre mai multe „lagăre de filtrare” din Novoazovsk, Bezîmennî, Nikolski și Donețk.
„Condițiile nu sunt foarte bune acolo. Oamenii sunt băgați în sălile de clasă din școli unde nu există altceva decât birouri. În cel mai bun caz, unul dintre localnici aduce o pătură. Se spune că mâncarea de acolo este de proastă calitate, uneori expirată. Există multe referiri la focare de boli în tabere, în special în rândul copiilor. Oamenii se plâng de faptul că toaletele arată ca niște gropi. Am auzit de câteva ori că în astfel de locuri libertatea de mișcare este limitată și oamenii trebuie să scrie cereri la administrația taberei pentru a părăsi teritoriul său”, spune ea.
Potrivit femeii, acum oamenii trebuie să-și aștepte foarte mult timp rândul la „filtrare” – până la două săptămâni.
„Marea majoritate a cazurilor de plecare pe teritoriul Federației Ruse nu este o alegere voluntară”, notează ea. „Chiar și fără mitraliere, nimeni nu va alege în mod voluntar „filtrarea”. Adesea, oamenilor nu li se spune inițial unde sunt duși, oamenii s-ar putea să nu știe că în cele din urmă vor fi duși în Rusia.”
Potrivit unui interlocutor al Meduza, apropiat de autoritățile RPD (el însuși este implicat în „filtrarea” și scoaterea ucrainenilor), cei care nu au trecut de prima „filtrare” sunt reținuți pentru verificări mai amănunțite, dar mulți sunt „destul de rapid eliberați.” Restul – adică cei care sunt considerați în RPD a avea legături reale cu Forțele Armate ale Ucrainei – sunt trimiși într-un centru de arest preventiv de pe teritoriul republicii autoproclamate, spune el.
„Sunt foarte puțini, doar câțiva. Sunt și femei. Printre aceștia, uneori sunt și lunetişti, așa că verifică calusurile”, spune interlocutorul. Anterior, un consilier al primarului din Mariupol, Petr Andriușcenko, a spus că „cinci până la zece la sută dintre bărbați” nu trec prin „filtrare” și sunt duși la Donețk. Meduza a trimis o solicitare în acest sens către Ministerul Informațiilor din RPD, dar nu a primit încă un răspuns.
Iuri Mezinov, vicepreședintele consiliului de administrație al filialei regionale Rostov a partidului Rusia Justă – Pentru Adevăr, a călătorit el însuși la Mariupol cu ajutor umanitar și „a ajutat locuitorii din Donbas să plece în Rusia”. El a declarat, pentru Meduza, că ucrainenii care nu au fost „filtrați” acum „participă la acțiuni de investigație” și „ajută la găsirea celor responsabili pentru faptele de genocid” împotriva „populației din Donbas” (autoritățile de anchetă nu au raportat oficial despre astfel de măsuri): „Timp de opt ani, a fost colectată o bază de date uriașă, atât pe segmentul crimelor directe împotriva populației locale din Donbas, cât și pe cel militar. Mulți dintre ei au semne de genocid. Actualul regim din Ucraina pur și simplu a închis ochii la asta. În plus, guvernul Ucrainei a eliberat criminali din închisori în temeiul unor astfel de articole încât se pune problema sănătății lor mentale. Chiar crezi că ar trebui să lăsăm acest grup să intre în Rusia pașnică? Pentru copiii și bătrânii noștri?” (Meduza precizează că tema așa-zisului genocid din Donbas e folosită de propaganda rusă pentru a justifica invazia din Ucraina – n.tr.) >>
