Documente cu planurile Kremlinului privind Ucraina, abandonate de soldaţii ruşi. Ce intenții avea Moscova

O serie de documente descoperite în oraşul Trostianeţ din provincia Sumî (nord-est), în urma retragerii soldaţilor ruşi după o lună de ocupaţie, arată că Rusia îşi făcuse planuri să captureze toată Ucraina, nu doar teritoriile din est, relatează Daily Beast, citat de adevarul.ro.

„Anchetatorii au descoperit documente importante aparţinând soldaţilor Forţelor armate ale Federaţiei Ruse care ne arată destul de clar că Rusia se pregătea să captureze întreg teritoriul Ucrainei. Aceste informaţii urmează să fie analizate”, a declarat Oleksii Suharev,  şeful Biroului de Investigaţii din Ucraina.

Potrivit presei internaţionale citate de Daily Beast, forţele ruse de ocupaţie îşi instalaseră cartierul în gara oraşului, iar Trostianeţ era folosit ca o rută de trecere pentru a croi drum pentru tancuri înspre capitala Kiev pe care voiau să o cucerească.

Însă, cum au întâmpinat o rezistenţă îndârjită din partea ucrainenilor, şi rămase fără resurse, în cele din urmă forţele ruse au renunţat la planurile de a prelua controlul asupra capitalei iar trecerea lor prin oraş s-a transformat într-o ocupaţie.

Forţate să se regrupeze, forţele ruse s-au retras din localităţile din jurul Kievului pentru a-şi concentra ofensiva asupra estului Ucrainei.

Existenţa unor astfel de planuri ar confirma evaluările occidentale şi ale serviciilor americane de informaţii potrivit cărora planurile Kremlinului nu se limitau la teritoriile din estul Ucrainei.

„Nu am văzut semne că preşedintele Putin şi-ar fi schimbat planurile ambiţioase de a obţine controlul asupra întregii Ucraine”, spunea în aprilie secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Până şi comandanţii armatei ruse au admis că Rusia îşi propune să pună mâna şi pe alte teritorii ale Ucrainei, nu doar pe regiunile estice.

„De la începutul fazei a doua a operaţiunii speciale unul din obiectivele armatei ruse a fost preluarea controlului total asupra Donbasului şi sudului Ucrainei. Astfel vom putea asigura deschiderea unui coridor terestru spre Crimeea şi exercita o influenţă asupra elementelor vitale ale economiei ”,  a declarat generalul Rustam Minnekaiev, citat de agenţiile de presă ruse, preluate de AFP şi Reuters.

Recent, directorul Informaţiilor Naţionale din SUA, Avril Haines, a declarat Congresului că Putin vizează şi alte teritorii din Ucraina, nu doar pe cele din est.

„Evaluarea noastră este că Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina în cursul căruia intenţionează să atingă obiective militare dincolo de Donbas”, a spus Haines. Când a lansat invazia, Vladimir Putin a anunţat începutul unei „operaţiuni militare speciale” vizând estul Ucrainei. Potrivit agenţiilor de informaţi americane, adevăratul obiectiv era însă să cucerească rapid Kievul, în doar câteva zile, spunea în martie, în Congresul SUA, directorul CIA, Bill Burns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here