Retailerii din Franța, obligați să informeze consumatorii dacă dimensiunea produselor a fost micşorată, dar prețurile nu au fost reduse corespunzător

Sursa: Inquam Photos / Cornel Putan

Retailerii francezi vor trebui să informeze cumpărătorii atunci când dimensiunea produselor a fost micşorată fără o reducere corespunzătoare a preţurilor, în efortul de a combate aşa-numita ”shrinkflaţie”, potrivit Ministerului de Finanţe, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Şhrinkflaţia a devenit o problemă atât pentru consumatori, cât şi pentru guverne, deoarece gospodăriile s-au luptat să facă faţă scăderii puterii de cumpărare în faţa inflaţiei ridicate din ultimii ani.

Din iulie, comercianţii francezi vor trebui să afişeze timp de două luni când cantitatea produselor alimentare şi altor bunuri de consum obişnuite, cum ar fi detergentul, a fost redusă într-un mod care duce la creşterea preţului unitar, a spus ministerul.

„Shrinkflaţia este o fraudă, îi punem capăt. Vreau să reconstruiesc încrederea consumatorilor, iar încrederea merge mână în mână cu transparenţa”, a declarat ministrul de Finanţe Bruno Le Maire, într-un comunicat de vineri.

Preţurile alimentelor au devenit o problemă politică majoră în Franţa anul trecut, după ce inflaţia alimentară a atins un record de 16% în urma negocierilor anuale privind preţurile dintre furnizori şi comercianţi cu amănuntul.

Ca reacţie, guvernul a adoptat o lege prin care să devanseze negocierile pentru acest an şi să facă presiuni asupra companiilor pentru a limita creşterea preţurilor.

Lanţul de supermarketuri Carrefour a aplicat voluntar avertismente de preţ pentru unele produse, în septembrie anul trecut, pentru a pune presiune pe marii producători de bunuri de larg consum precum Nestle, PepsiCo şi Unilever înaintea negocierilor anuale privind preţurile.

Moment de cotitură. Ajutorul militar pentru Ucraina, aprobat de Congresul SUA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here