Șefa CSM, Elena Costache, a șocat prin decuplarea de la realitățile țării în care trăiește, atunci când a deplâns subțirimea pensiilor de mii de euro ale magistraților.
Dar nu mai puțin șocant ar trebui să fie și dezinteresul cronic al reprezentanților diverselor domenii-cheie – învățământ, sănătate, desigur și justiție – față de modul în care funcționează aceste domenii și față de rezultatele pe care le înregistrează.
Contrastul dintre bătălia feroce pentru drepturile celor din sistem și lipsa de apetit față de schimbările care ar îmbunătăți calitatea serviciilor destinate “clienților” sistemului (populație școlară, bolnavi, justițiabili) reprezintă constanta universală.
Nicicând în acești 35 de ani post-decembriști nu au existat acțiuni de substanță și proteste demne de luat în seamă ale profesorilor, medicilor și magistraților pentru reforme de fond în domeniile lor, așa cum au existat în schimb când miza a fost legată de drepturi salariale, diverse bonusuri, varii privilegii, pensii.
Dacă lucrurile ar fi stat altfel, fiți siguri că școala românească nu ar fi fost codașa clasamentelor internaționale, spitalul românesc nu ar fi umilit, mutilat sau omorât pacienți care oriunde altundeva în UE ar fi fost puși pe picioare, iar pe rolul instanțelor nu ar fi existat dosare vechi de peste 30 de ani, verdicte topite de prescriere și nici nu ar fi plouat cu condamnări la CEDO pentru motive care, în esență, dau măsura incompetenței, mafiei sau ingerințelor politice.
Să fii plătit ca afară, dar să faci treabă de mântuială ca-n România profundă – cam ăsta pare a fi idealul și chiar obiectivul strategic al destulor reprezentanți de vârf din educație, sănătate și justiție.
Până și în văicăreala șefei CSM, Elena Costache, privitor la pensiile magistraților, tot genul ăsta de mentalitate-puroi supurează cu predilecție printre rânduri.
Este răscolitor tupeul, iar rezultatele lui sunt dramatice în viața reală – elevi prost pregătiți, bolnavi umiliți sau omorâți cu zile, justițiabili târâți cu anii și chiar cu deceniile prin tribunale.
Restanțele justiției românești: raportul calitate-preț și bunul simț
