Multe sunt motivele pentru a-i cruța pe americani și restul lumii de încă o președinție Donald Trump: printre ele se numără, desigur, statutul său de inculpat penal, divizarea, toxicitatea, ignoranța grosolană și efortul său de a răsturna alegerile din 2020 și complicitatea în ticăloșia din 6 ianuarie. Dar colosala eroare de calcul a lui Trump cu privire la Iran ar putea fi cea mai mare dintre toate – pentru că în domeniul politicii externe idioțenia poate genera cel mai ușor Sfârșitul Lumii.
După cum știm, Iranul este guvernat de peste patru decenii de o cabală de fanatici religioși care impun o formă barbară de islam asupra poporului lor, amenințând în același timp Orientul Mijlociu și lumea în general. Contribuțiile lor la recordul eforturilor umane au variat de la „fatwa” împotriva romancierilor la execuții de homosexuali și încurajarea haosului din Liban, Yemen și Gaza.
Ideea că acest regim înjositor nu ar trebui să dețină arme nucleare unește națiunile lumii cum puține altele o fac și este evident de ce: descurajarea se bazează pe actori raționali, în timp ce mania religioasă îi poate face pe adepți, precum molahii iranieni, imprevizibili.
În ultimele zile, devine clar că acest proiect global important – interzicerea Iranului de a deține arme nucleare – este foarte aproape de eșec.
Potrivit rapoartelor din ultimele săptămâni, Iranul este aproape de 90 la sută din îmbogățirea uraniului pentru armament. Cel mai recent raport al AIEA a estimat că, la 13 mai, stocul total de uraniu îmbogățit al Iranului era de 4.744,5 kilograme, inclusiv o cantitate mare de uraniu îmbogățit până la o puritate de 60 la sută, un pas scurt și tehnic până la nivelul de calitate balistică. AIEA a constatat recent că Iranul și-a mărit semnificativ stocul de uraniu îmbogățit, ajungând la o cantitate de peste 23 de ori mai mare decât limita stabilită în acordul cu puterile mondiale pe care Trump l-a anulat.
Ultima estimare a AIEA, din februarie, a estimat stocul de uraniu al Iranului la aproximativ 3.760 de kilograme, din care 87,5 kilograme au fost îmbogățite până la o puritate de 60%. Unii apreciază că acest lucru este deja suficient pentru o bombă nucleară, iar Israelul este revoltat.
Experții sunt de acord că acest lucru face ca Iranul să aleagă dacă să treacă sau nu la îmbogățirea cu arme cu rapiditate și impunitate. Este destul de clar că Iranul ar putea urma aceeași cale precum Coreea de Nord – o națiune nucleară necinstită.
Motivul este Trump. Dacă Israelul este lovit de un atac nuclear, este vina lui Trump. Dacă o bombă murdară provenită din Iran lovește Bruxelles-ul, puneți-o pe seama lui Trump. Dacă Washingtonul este incinerat pentru că Iranul le-a strecurat teroriștilor o armă, mulțumiți-i lui Trump.
Asta pentru că, în 2018, președintele de atunci Trump a decis să scoată Statele Unite din Planul comun de acțiune cuprinzător, încheiat cu trei ani mai devreme între Iran și SUA, China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania.
În cadrul acelui acord, Iranul a fost de acord să înceteze îmbogățirea uraniului la niveluri apropiate de cele pentru armament, să își elimine stocul de uraniu mediu îmbogățit și majoritatea centrifugelor sale și să își reducă stocul de uraniu slab îmbogățit cu 98%. A fost de acord să îmbogățească uraniu doar la niveluri inofensive, să nu construiască reactoare cu apă grea și să se supună monitorizării AIEA. În schimb, sancțiunile legate de domeniul nuclear urmau să înceteze pentru 10 ani.
Acesta nu a fost un acord ideal. Acesta i-a permis să construiască rachete cu rază lungă de acțiune și nu a abordat în niciun fel problema sprijinului acordat de Iran teroriștilor. Nu a abordat regimul de teroare din Iran la nivel național; într-adevăr, prin încetarea majorității sancțiunilor economice, este posibil să fi consolidat regimul, astfel încât principalele victime sunt, într-un fel, proprii cetățeni iranieni.
Dar acordul a însemnat că Iranul nu va deține o armă nucleară. La momentul deciziei lui Trump, AIEA raporta că Iranul își respecta angajamentele – ceea ce înseamnă că era foarte departe de o bombă.
Aproape toți experții de pe planetă – inclusiv toți cei care merită să fie ascultați în cadrul instituțiilor de securitate israeliene – au sfătuit împotriva retragerii din acord dacă obiectivul principal este prevenirea unui Iran nuclear. Dar banda de perturbatori ignoranți cunoscută sub numele de dreapta populistă globală nu este impresionată de acest lucru. Așa cum a spus celebrul politician britanic pro-Brexit Michael Gove despre economiștii care au avertizat corect că ieșirea din Uniunea Europeană ar dăuna economiei britanice, „poporul s-a săturat de experți”.
Cu toate acestea, experții au avut dreptate în ceea ce privește Brexit și au nimerit-o și în ceea ce privește Iranul. După această decizie, Iranul a pus capăt treptat conformării sale și a redus cooperarea cu inspecțiile AIEA. Nu a mai avut aceleași stimulente și descurajări. Lipsit de pârghii, Occidentul a privit neputincios, ceea ce ne-a condus la calamitatea de astăzi.
Trump – care în weekend a fost ocupat să respingă zecile de capete de acuzare împotriva sa ca fiind o vânătoare de vrăjitoare – a susținut la vremea respectivă că sancțiunile împotriva Iranului vor îngenunchea regimul. Într-adevăr, anul trecut au izbucnit revolte în întreaga țară, dar regimul este încă în picioare. Pârghia mondială împotriva Iranului nu mai există; Trump, în mod evident, nu avea stomacul pentru un război cu Iranul – și nici succesorul său nu îl are.
Fostul președinte SUA, iubitor al președintelui rus Vladimir Putin, a fost îndemnat pe această cale dezastruoasă de bunul său prieten și colegul său de inculpare Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian care se confruntă în prezent cu proteste în masă săptămânale din cauza efortului său de a-și putiniza țara.
Pentru cinicul Netanyahu, lovirea Iranului a fost o stratagemă utilă din punct de vedere politic. El este, fără îndoială, prea deștept pentru a crede argumentul pe care l-a prezentat: faptul că, deoarece acordul cu Iranul avea un termen limită, acest lucru înseamnă că, la expirare, Iranului i s-a „permis” să continue să construiască o bombă. Acest argument ar însemna că, deoarece un contract de închiriere este limitat în timp, după aceea este în regulă să ocupi abuziv proprietatea.
Mintea lui Trump a trecut de la impunerea de tarife vamale asupra importurilor chinezești fără să înțeleagă că americanii vor plăti factura, la lăudarea lui Xi Jinping pentru că a reușit să își însușească puterea prin abolirea limitelor de mandate în China (Trump: „Poate vom încerca și noi”) și la a-i cere ajutorul pentru a câștiga alegerile din 2020.
Este greu de supraestimat răul făcut de Trump prin retragerea din acordul cu Iranul.
Dincolo de faptul că ne-a adus în pragul unui Iran nuclear, el a sălbăticit brandul SUA, transformând America într-o țară despre care se poate presupune că nu-și va onora angajamentele. Costul acestei deteriorări a brandului este incalculabil.
În acest moment, eliminarea programului nuclear prin forță pare puțin probabilă. Un atac israelian major asupra Iranului ar risca o contraofensivă devastatoare care ar costa nenumărate vieți și, foarte posibil, ar declanșa un război mai amplu.
Toate acestea erau perfect previzibile.
Dacă acordul cu Iranul a fost rău, a fost rău în principal pentru poporul iranian. Tranzacția fundamentală a constat în faptul că comunitatea mondială nu va submina regimul odios al Iranului în schimbul conformității nucleare.
Aș fi înțeles dacă s-ar fi opus acelui acord dintr-un simț al datoriei față de poporul iranian – o civilizație străveche care merită mult mai mult. Dar, desigur, nu acesta a fost argumentul. Scopul lui Trump a fost să împiedice un Iran nuclear, dar a obținut contrariul.
Își poate permite America încă patru ani cu Trump? Este destul de clar că răspunsul este nu, cu siguranță nu.
Ce s-a întâmplat cu victoriile zdrobitoare din politică, de modă veche, dar bune?
