„Lavoar” inedit descoperit de echipele de control într-o şcoală din Vrancea. Explicaţiile primarului localităţii

Prefectura Vrancea a făcut publică pe contul de Facebook al instituţiei o fotografie într-o clasă a unei şcoli din judeţ, unde echipele de control au găsit o improvizaţie care ar trebui să fie o chiuvetă în care copiii să se spele pe mâini, transmite News.ro. În fapt, este un lighean pus pe un scaun, iar în perete, prins cu sârmă, este un bidon de 20 de litri din care curge apa.

”Lavoarul” inedit a fost descoperit de echipele de control într-o şcoală din comuna Tătăranu. Primarul Bănel Bărbieru spune că improvizaţia aparţine unui învăţător, este una veche şi a fost păstrată pentru ca elevii să ude buretele.

”Şcoala respectivă e modernizată, are grup sanitar cu tot ce-i trebuie. Improvizaţia aparţine unui învăţător, căruia conducerea şcolii i-ar fi zis să termine cu prostia de acolo, dar s-a încăpăţânat şi l-a păstrat acolo, vezi Doamne, să ude buretel”, a declarat primarul comunei Bănel Bărbieru.
După ce imaginea a devenit publică, primarul a declarat că învăţătorului i s-a spus clar să desfiinţeze lavoarul improvizat.
Pe de altă parte, jumătate din şcolile din Vrancea vor funcţiona şi în acest an fără autorizaţii sanitare, fiind vorba în principal despre unităţi din mediul rural,unde  copiii vor merge la toaletă în fundul curţii şi se vor spăla pe mâini cu apă adusă de acasă, în sticle de plastic, pentru că şcolile nu au apă curentă ori canalizare.
Alte  73 de şcoli din Vrancea vor funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit unui raport prezentat joi de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here