În ciuda eșecului „declarației lor de independență”, separatiștii s-au adunat la Barcelona.
Independența, da, dar cum? Separatişti, cu siguranță, dar cu cine? Republica, desigur, dar pentru când? Independența catalană a mobilizat masele de activiști favorabili cauzei sale încă un an, fără a-și rezolva îndoielile. După eșecul de facto al declarației de independență din toamna anului 2017, apoi arestarea principalilor lideri politici sau plecarea lor în străinătate pentru a fugi de acțiunea justiției spaniole, potrivit poliției municipale, 600.000 de persoane s-au adunat cu prilejul „Diadei”, sărbătoarea „națională” a regiunii, în loc de un milion ca anul trecut.
Un prim regres după șapte ani de mobilizări excepționale. Cu o particularitate, miercuri: mobilizarea în Piaţa Spaniei din Barcelona are loc cu câteva săptămâni înainte de verdictul împotriva a doisprezece politicieni – dintre care nouă în arest preventiv – judecați de Curtea Supremă, în special pentru infracțiuni de nesupunere și revoltă. Ceea ce mișcarea numește „represiune”, asociată cu incapacitatea partidelor independentiste de a formula o foaie de parcurs clară și consensuală în direcția obiectivelor lor, destabilizează unele dintre elementele de la bază.
„În fiecare 11 septembrie, trebuie să mergeți la demonstrație. Trebuie să arătăm că suntem mulți, în caz contrar, politicienii spanioli vor spune că mișcarea rămâne fără suflu”, spune Lluis, 69 de ani, care a venit la Barcelona din Torello, în nordul Cataloniei. „Dar suntem un pic dezamăgiți”, spune soția sa, Concepcio, în vârstă de 64 de ani, care poartă tricoul turcoaz vândut de organizație. În 2017, politicienii catalani ne-au spus că Republica era la îndemână, iar unii i-au crezut”. Cuplul este enervat de faptul că cele două mari grupări independentiste au organizat activități separat. Adunarea Națională Catalană (ANC) a montat standuri în Plaza de Palau. Companii 100% catalane invită consumatorii să-și semneze contractele de electricitate, gaze sau telefon la ei acasă decât la grupuri spaniole. Omnium Cultural, la rândul său, a organizat concerte și discursuri pe bulevardul Lluis Companys.
Partidele politice au, de asemenea, strategii diferite. Esquerra Republicana de Catalunya (ERC, stânga), separatistă de la nașterea sa în urmă cu 88 de ani, astăzi mizează pe cartea moderației. Este vorba să convingă, pe termen lung, o mare majoritate a catalanilor pentru a face separarea inevitabilă. În schimb, Junts per Catalunya (JpC, centru dreapta), moștenitor al unei tradiții moderate, susține un climat de tensiune permanentă cu autoritățile spaniole. O strategie scrisă de fostul președinte regional, Carles Puigdemont, instalat la Bruxelles, și interpretată la Barcelona de succesorul său, Quim Torra.
„Există anumite diviziuni”, spune Elisenda Paluzie, președintele ANC. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, dar, cu câteva săptămâni înainte de verdict, activiștilor le este mai greu să le accepte”.
Deoarece, fără un calendar adecvat, următorul termen pentru mobilizarea mișcării de independență va fi definit de un alt actor: Curtea Supremă, care ar trebui să-și dea verdictul până la jumătatea lunii octombrie. ERC, bine plasat în sondaje, susține că drept răspuns trebuie convocate alegeri, dar JpC refuză.
În arest preventiv timp de aproape doi ani, președintele Omnium, Jordi Cuixart, se bucură de un mare respect în cadrul mișcării, din cauza poziției sale extrem de ferme la proces și a refuzului său de a se alinia vreunui partid. În timpul unei întâlniri la vorbitor din luna august cu „Le Figaro”, dl.Cuixart a spus că reacția la verdict ar trebui să fie inspirată de principiul neascultării. „Până în prezent, singurul exercițiu de nesupunere civilă masivă în Catalonia a fost referendumul din 1 octombrie 2017. Există un alt exemplu în Spania: desființarea serviciului militar. Timp de 30 de ani, un milion de obiectori conștiincioși au combătut această datorie și au executat pedepse cumulate de 1.000 de ani de închisoare. Limita luptei noastre nu poate fi închisoarea „.
Legitimitatea politicilor din închisoare și din străinătate pentru a stabili liniile strategice face dezbatere în cadrul mișcării. Cuixart intervine în dezbatere, dar își limitează rolul: „Nicio țară, nicio mișcare nu poate fi condusă din închisoare”. Președintele Omnium, împotriva căruia procurorul solicită 17 ani de închisoare, spune că se pregătește să rămână „un deceniu” în spatele gratiilor. Ar accepta o graţiere, dacă rudele ar solicita-o în numele său? „Să nu se ridiculizeze nimeni în zadar”, răspunde el. O graţiere nu ar rezolva conflictul. Nu am comis nicio infracțiune „.
Sursa: RADOR
