Le Figaro: Un vulcan activ de pe insula franceză Martinica, inclus în patrimoniul mondial UNESCO

Sursa: Twitter

Muntele Pelée şi Pitons du Nord – un grup de munţi de origine vulcanică – au fost înscrişi pe lista patrimoniului mondial UNESCO, sâmbătă, la Riad (Arabia Saudită), în cadrul celei de-a 45-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, a anunţat organizaţia ONU, potrivit Le Figaro, potrivit News.ro.

Muntele Pelée şi Pitons du Nord – vârfurile din nordul insulei Martinica, un grup de munţi de origine vulcanică – acoperă 13.980 de hectare din suprafaţa insulei din inima arhipelagului caraibian, adică 12% din teritoriul Martinicii.

Cu această înscriere, Martinica dobândeşte a treia etichetă UNESCO în doi ani, după cea de rezervaţie a biosferei şi cea acordată pentru „bunele practici în salvgardarea patrimoniului imaterial” privind yawl-ul rotund, o ambarcaţiune tradiţională.

„Un semnal puternic în favoarea păstrării biodiversităţii. Este un moment istoric pentru Martinica, dar şi pentru Caraibe şi pentru întreaga lume”, a declarat încântat Serge Letchimy, preşedintele Consiliului Executiv din Martinica, care vede în această înscriere pe lista patrimoniului mondial „un instrument puternic şi preţios pentru conservare” şi „expresia unei identităţi ecologice”.

Decizia „recunoaşte valoarea universală a patrimoniului natural al Martinicii, caracterizat prin geologia şi biodiversitatea sa excepţională” şi reprezintă „un semnal puternic în favoarea conservării biodiversităţii”, a declarat Ministerul francez al Afacerilor Externe.

Potrivit Parcului natural din Martinica, înscrierea în patrimoniul mondial „ar putea creşte numărul de vizitatori pe insulă cu 30-40%”.

Erupţia Muntelui Pelée din 8 mai 1902 a provocat moartea a aproape 28.000 de persoane. La o sută douăzeci şi unu de ani de la explozie, vulcanul este încă activ şi rămâne sub supraveghere permanentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here