Liderii Senatului SUA spun că acordul pentru ajutorul pentru Ucraina şi controlul frontierei sudice nu va fi finalizat curând

Sursa: Pixabay

Lideri ai Senatului american au declarat marţi că un acord cu privire la ajutorul financiar suplimentar pentru Ucraina şi întărirea securităţii frontierei de sud a Statelor Unite nu va fi finalizat în curând, un senator democrat marcant dând ca termen probabil luna ianuarie, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Negociatori ai celor două partide, republican şi democrat, lucrează pentru a trece un pachet financiar înainte de pauza pentru sărbătorile de iarnă. Potrivit senatorului Dick Durbin, numărul doi al democraţilor, acest lucru nu este probabil să se întâmple. ‘Sper că vor pregăti textul, se vor aşeza şi îşi vor sufleca mânecile şi vor termina de îndată ce vom reveni în ianuarie’, le-a spus el reporterilor.

Liderii democrat şi republican din Senat au spus că discuţiile au fost productive, dar nu vor fi finalizate în curând.

‘Toată lumea înţelege că mai avem mult de muncă şi că va mai lua timp’, a spus liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, de la tribuna Senatului.

La rândul său, Mitch McConnell, liderul republicanilor minoritari în Senat, a apreciat că negociatorii implicaţi ‘fac progrese lente şi constante’.

Casa Albă a avertizat că, până la finalul anului, Statele Unite vor rămâne fără resurse pentru a ajuta Ucraina să încerce să îşi recupereze teritoriile ocupate de Rusia.

Cererea administraţiei Biden pentru încă 61 miliarde de dolari s-a împotmolit în Congres, unde republicanii spun că acest ajutor trebuie să fie însoţit de fonduri pentru controale mai dure la graniţa cu Mexic. Finanţarea pentru Israel, un alt element al pachetului financiar, este mai puţin controversată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a confruntat cu o primire sceptică din partea republicanilor atunci când s-a aflat în vizită la Washington săptămâna trecută pentru a face lobby pentru acest nou ajutor.

Membrii Camerei Reprezentanţilor, controlată de republicani, au intrat deja în vacanţă şi au părăsit Washingtonul, fiind neclar dacă ar reveni în cazul în care Senatul, controlat de republicani, ar adopta pachetul financiar.

Congresmenilor le-ar putea fi mai dificil să ajungă la un acord în ianuarie, când încep alegerile primare ale republicanilor pentru desemnarea candidatului lor la prezidenţiale. Ei s-ar putea confrunta de asemenea cu un termen limită pentru a evita un ‘shutdown’ guvernamental parţial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here