Simona Halep – Karolina Pliskova, 0-6, 6-2, 4-6. Halep pierde șansa unei calificări în semifinala Turneului Campioanelor

Simona Halep, locul 5 WTA, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-0, 2-6, 6-4, de jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, în ultima etapă a Grupei Violet.

Cele două jucătoare au oferit un meci ca un motagne russe, cu perioade dezechlibirate de joc, în care fie una, fie cealaltă a dominat clar.

Simona Halep i-a oferit totul pe tavă Karolinei Pliskova în primul set, propriile greşeli şi puncte uşor de închis. Fără să fie încurcată în vreun fel sau mişcată prea mult, sportiva cehă a bombardat constant şi precis terenul româncei, a servit tare şi bine şi a luat un „bagel” în 20 de minute. Cu zece greşeli neforţate (trei, Pliskova) şi tot atâtea puncte câştigate, Halep nu putea spera la mai mult.

Cahill a interevenit în pauza dintre seturi şi i-a corectat evoluţia, punând-o să stea mai în spate, să joace mai mult pe reverul rivalei şi să înalţe un pic mingile.

Aplicând sfaturile, campioana de la Wimbledon a dat semne de viaţă în setul al doilea, pe care l-a început cu break, consolidat destul de greu cu serviciul, după ce a salvat o minge de rebreak.

Pliskova şi-a mai pierdut din precizia din primul set, dar tot a reuşit să egaleze la 2. Însă raportul de forţe din teren se schimbase deja şi românca a mers şnur şi ea şase ghemuri la rând. După primele patru, Halep a egalat la seturi, cu 6-2, scor înregistrat după 57 de minute de joc.

Jucătoarea din Cehia şi-a oprit coborârea abruptă în evoluţie la 0-2 în decisiv. Halep începuse şi acest set cu break, dar din al treilea ghem şi-a pierdut brusc orientarea şi reperele trasate de Cahill în pauza după primul set, în timp ce adversara şi-a recuperat calmul şi loviturile devastatoare de la început. Pliskova a câştigat iar multe ghemuri la rând, cinci. Certată de antrenorul ei, Halep a revenit până la 4-5, scor la care şi-a pierdut serviciul şi partida, după ce a avut 30-0 şi după o oră şi 43 de minute de joc. Sportiva cehă a fructificat prima minge de meci avută, cu mult noroc, ajutată de banda fileului.

Cu două victorii şi o înfrângere, Pliskova a ocupat locul al doilea în Grupa Violet şi va evolua, sâmbătă, în semifinale cu liderul WTA, australianca Ahleigh Barty. În cealaltă semifinală se vor întâlni ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului şi elveţianca Belinda Bencic, locul 7 WTA.

După ultimul turneu al anului, Halep rămâne cu o victorie în trei meciuri, cu locul 3 în grupă, cu un premiu de 690.000 de dolari şi cu 500 de puncte WTA. 

LIVE TEXT SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA LA TURNEUL CAMPIOANELOR:

ora 16.54 Karolina Pliskova câștigă meciul împotriva Simonei Halep după un meci de coșmar pentru româncă. Mai mult, lovitura care i-a adus victoria a fost o minge trimisă din greșeală în fileu, care a picat lângă acesta și la care Halep nu a mai putut ajunge

ora 16.47 Simona Halep găsește resursele necesare și face break în ultimul moment. După două game-uri câștigate la rând, Halep revine de la 5-2 și reduce diferența la 5-4. Va servi din noi pentru a rămâne în meci

ora 16.44 Este 5-3 pentru Pliskova și jucătoarea din Cehia servește pentru meci. Halep pare că a rămas fără baterii

ora 16.35 Este 3-2 pentru Pliskova în setul trei, după ce jucătoarea din Cehia confirmă breakul

ora 16.25 Pliskova egalează la 2, după ce reușește un rebreak, cu un game câștigat la 0

ora 16.23 Simona Halep este în continuare la conducerea meciului, cu 2-1 în setul trei. Românca urmează la serviciu

ora 16.14 Simona Halep începe în forță setul 3 și face break. Este 1-0. Hai, Simo!

ora 16.07 Darren Cahill este chemat din nou la fileu. Îi spune că face o treabă foarte bună și că este foarte mândru de ea. Că a jucat foarte bine și să continue să joace la fel. „Ești gata de meci? Hai!”, i-a spus Cahill.

ora 16.06 Este 6-2 pentru Simona Halep, care este la un set de o nouă semifinală la Turneul Campioanelor

ora 15.58 După un prim set dezastruos pentru jucătoarea din România, Halep se apropie la un game de câștigarea setului 2 și este la un pas să trimită meciul în decisiv. Simona luptă pentru semifinala Turneului Campioanelor, fază pe care nu a mai atins-o de acum 5 ani. În toamna lui 2014, Halep ajungea în semifinala competiției, unde o învingea Serena Williams. Halep o învinsese pe americancă în faza grupelor din competiție, iar, la sfârșitul meciului, Williams i-a spus Simonei că ar dori să facă o poză alături de viitorul nr. 1 din circuitul WTA. Profeția Serenei avea să se împlinească. Pe atunci Halep nu câștigase niciun Grand Slam

ora 15.50 Pliskova face rapid 2-2, prin break, însă Halep câștigă rapid pe serviciul adversarei și preia din nou conducerea meciului, cu 3-2

ora 15.42 Pliskova își face rapid serviciul și reduce diferența la 2-1

ora 15.40 Halep confirmă breakul și este 2-0 pentru jucătoarea româncă

ora 15.33 Simona Halep începe cu break al doilea set, după sfaturile lui Darren Cahill. Să îi ținem pumnii! Hai, Simona!

ora 15.30 Darren Cahill coboară la fileu. Îi spune Simonei Halep că loviturile sunt prea plate. O sfătuiește să își acorde timp, pentru că ritmul este foarte rapid. O sfătuiește să-și dea reset, să uite tot ce s-a întâmplat în primul set și să nu se mai miște atât de rapid între puncte.

ora 15.29 Pliskova câștigă primul set în doar 20 de minute

ora 15.26 Pliskova face 5-0 cu un as. Simona Halep pare că și-a pierdut concentrarea și nu găsește soluții în acest prim set

ora 15.20 Început-fulger de meci pentru Pliskova, care conduce cu 4-0 după doar 13 minute de joc

ora 15.17 Un detaliu interesant: talpa încălțărilor pe care le poartă Simona Halep, special create pentru teren hard, a fost rașchetată ușor, pentru ca Simona să se deplaseze mai bine pe teren

ora 15.15 Simona Halep își pierde serviciul pe debut de meci. Este deja 2-0 pentru Pliskova

ora 15.10 A început meciul dintre Simona Halep și Karolina Pliskova, cu Pliskova la serviciu

ora 15.05 Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, locul 8 WTA şi deţinătoarea trofeului, a învins-o, vineri, scor 7-5, 7-6 (10), pe Sofia Kenin, locul 12 WTA, în Grupa Violet de la Turneul Campioanelor.

Meciul a durat două ore şi 10 minute.

Elina Svitolina era deja calificată în semifinale şi încheie faza grupelor fără set pierdut. Ea va evolua în semifinale contra elveţiencei Belinda Bencic, locul 7 WTA.

Sofia Kenin a disputat doar un singur meci la Turneul Campioanelor, ea evoluând vineri după ce a înlocuit-o pe Bianca Andreescu, nevoită să se retragă din cauza unei accidentări.

________________________________________________________________________

Învingătoarea din partida Simona Halep – Karolina Pliskova o va însoţi pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, în semifinalele competiţiei.

Halep conduce cu 7-3 în întâlnirile directe cu Pliskova. Ultimul meci l-a câştigat jucătoarea cehă, scor 7-5, 6-1, în semifinale, la Miami, în martie.

Sportiva română s-a impus în penultima întâlnire, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, în februarie, la Ostrava, în Cupa Federaţiei.

În primul meci al zilei de vineri, de la ora 12.30, Svitolina, deja calificată după primele două etape, va da piept cu jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 4 WTA.

Andreescu s-a accidentat în meciul cu Pliskova şi, dacă va decide să se retragă din turneu, va fi înlocuită de americanca Sofia Kenin, locul 12 WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here