Lockheed Martin dublează producţia de rachete Javelin

Sursa: defense.gov

Producătorul de arme Lockheed Martin intenţionează să dubleze aproape producţia de rachete Javelin, arma antitanc care ajută Ucraina să lupte împotriva invaziei Rusiei, a declarat duminică directorul general James Taiclet, într-un interviu, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Scopul companiei este de a creşte producţia la 4.000 de rachete Javelin pe an, de la 2.100 pe an în prezent, a spus Taiclet într-un interviu pentru CBS News.

Creşterea va dura până la câţiva ani, a spus el.

Preşedintele american Joe Biden a vizitat săptămâna trecută o unitate a Lockheed din Alabama care fabrică arme, care sunt produse în comun de Lockheed şi Raytheon Technologies, într-un efort de a presa Congresul să aprobe pachetul de asistenţă propus de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Statele Unite au livrat în Ucraina arme în valoare de 3,4 miliarde de dolari de când Rusia a invadat această ţară pe 24 februarie, între care rachete Javelin, precum şi obuziere, sisteme antiaeriene Stinger, muniţie şi echipamente de protecţie.

”Putem începe să intensificăm acum şi să creştem producţia imediat”, a spus Taiclet, menţionând că firma anticipează o cerere crescută pentru ”sisteme superioare în număr suficient de mare”.

”Plănuim pe termen lung şi nu doar pentru Javelin”, a spus el, menţionând că se aşteaptă la o cerere crescută dincolo de războiul din Ucraina, din cauza ameninţărilor din partea Rusiei şi Chinei.

Cum a modificat Putin parada lui Stalin. De ce contează atât de mult pentru el și cât de scheletică e în 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here