Lucian Bode, declarații la Forumul de Securitate de la Bucureşti

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat joi, în deschiderea Forumului de Securitate de la Bucureşti, că ordinea mondială şi ecosistemul internaţional de securitate pe care le-am clădit şi cu care ne-am obişnuit odată cu finalul Războiului Rece sunt acum greu încercate, transmite News.ro.

”Traversăm o perioadă critică pentru securitatea, pacea şi stabilitatea internaţională. Este o perioadă în care ne confruntăm cu o intensificare a conflictelor, cu o amplificare a prezenţei armate şi a agresiunilor militare, precum şi a surselor de instabilitate politică şi economică la nivel internaţional. Am participat astăzi la deschiderea celei de-a 22-a ediţii a formatului Parliamentary Intelligence-Security Forum, eveniment care are ca temă principală conflictul din Ucraina şi consecinţele acestuia asupra arhitecturii globale de securitate”, a scris ministrul de Interne pe Facebook.
Lucian Bode arată că în intervenţia avută, a evidenţiat că ordinea mondială şi ecosistemul internaţional de securitate pe care le-am clădit şi cu care ne-am obişnuit odată cu finalul Războiului Rece sunt acum greu încercate”.
”Prin dialog şi schimb de expertiză putem să contribuim fiecare la o mai bună înţelegere a provocărilor şi ameninţărilor cu care ne confruntăm şi să creăm un cadru propice găsirii unor soluţii viabile pentru gestionarea acestora, iar miniştrii şi parlamentarii sunt fără îndoială un jucător esenţial în această misiune”, a afirmat ministrul de Interne.
”Ţinând cont de ultimele evoluţii înregistrate pe plan internaţional, le-am transmis celor prezenţi că în continuare trebuie să acţionăm anticipativ şi să ne însuşim mai bine lecţiile pe care această criză umanitară şi de securitate ni le furnizează”, mai spune Bode.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here