Lucian Bode: Nu am niciun motiv să demisionez / În toată cariera mea politică nu am încălcat nicio decizie a PNL

Fostul secretar general al PNL Lucian Bode, căruia i s-a cerut demisia din PNL până luni, la ora 12.00, afirmă, duminică seară, că noua viziune liberală începe cu ultimatumuri şi se încheie cu ameninţarea excluderii celor care îndrăznesc să aibă o altă opinie. ”NU am niciun motiv să demisionez”, a transmis Bode, precizând că situaţia financiară care i se impută este doar o ”sentinţă politică”, iar problemele ”nu există”, relatează News.ro.

“Noua viziune liberală începe cu ultimatumuri şi se încheie cu ameninţarea excluderii celor care îndrăznesc să aibă o altă opinie în interiorul partidului. Subliniez, doar în interiorul partidului. E deplorabil şi hilar unde s-a ajuns”, a scris, duminică seară, într-un comunicat de presă, Lucian Bode.

Acesta afirmă că, în peste 27 de ani petrecuţi în PNL, şi-a exprimat toate poziţiile în cadrul organismelor statutare ale PNL, cel mai recent, în Biroul Politic Naţional şi în Colegiul Director Judeţean al PNL Sălaj.

“Mi-am permis să vorbesc liber despre ce s-a întâmplat cu PNL în ultimul an şi jumătate, despre modul de promovare a oamenilor «în afară», despre depărtarea de electoratul nostru tradiţional, despre fuga de responsabilitate şi despre abandonarea muncii de partid. Se pare că am deranjat. Totuşi, am făcut-o cu argumente, conform valorilor liberale în care cred. Şi am făcut-o mai ales pentru că deciziile politice se discută liber, nu vin servite la «impuse»”, a mai transmis Bode.

Potrivit acestuia, “ameninţarea cu excluderea nu demonstrează viziune politică, ci incapacitatea unora de a răspunde argumentelor”.

Bode acuză, de asemenea, că dacă “noul PNL” sancţionează libertatea de opinie, nu face altceva să îşi calce în picioare chiar identitatea pe care pretinde că o apără.

“Unele lucruri aş putea să le înţeleg, însă memoria instituţională nu poate fi rescrisă printr-un vot în Congresul extraordinar. În privinţa situaţiei financiare a PNL, lucrurile sunt mult mai simple decât recenta «sentinţă politică». Ea trebuie privită din două perspective: prima, cea a legalităţii procedurilor, validată de către toate instituţiile statului abilitate să o verifice; a doua, politică, decisă de fiecare dată doar în structurile statutare ale PNL, sub coordonarea şefilor de campanie.

În 2024, nicio decizie de campanie nu a fost luată discreţionar. Toate cheltuielile şi toate angajamentele au fost cunoscute şi asumate de către toate echipele de campanie ale partidului, inclusiv de către unii dintre cei care astăzi pozează în lupi moralişti sau reformatori liberali”, a mai transmis Bode.

Acesta susţine că situaţiile financiar-contabile ale partidului au fost verificate şi validate inclusiv de către AEP şi de Curtea de Conturi.

“Problemele invocate întruna nu au existat şi nici nu există. Ele există doar într-o «sentinţă politică» dată astăzi fără nicio dezbatere prealabilă în vreun cadru statutar al PNL. Nu mă miră, pentru că asta e noua metodă de reformă a partidului: întâi se stabileşte vinovatul, apoi se caută faptele”, a adăugat Lucian Bode.

Liberalul somat de colegi să demisioneze până luni, la ora 12.00, afirmă că “un partid care îşi exclude vocile critice nu se reformează, ci îşi pregăteşte eşecul în surdină”.

“Cât priveşte demisia, atâta vreme cât în toată cariera mea politică nu am încălcat NICIO DECIZIE a PNL, NU am niciun motiv să demisionez”, anunţă Lucian Bode.

Congresul Extraordinar al PNL cere demisiile lui Lucian Bode, Rareş Bogdan, Adrian Veştea, Hubert Thuma şi a Alinei Gorghiu din partid. Aceştia au ca termen până luni, la ora 12:00, să depună demisiile, în situaţia în care acest lucru nu se va întâmpla forurile de conducere fiind mandatate să declanşeze procedurile de excludere.