Prim-ministrul Ludovic Orban consideră că dacă recent încheiatul parteneriat dintre Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Patriarhie este respectat, el nu va genera riscuri de răspândire a coronavirusului.

Aşa cum a fost gândit acest parteneriat, dacă este respectat, el nu va genera riscuri de răspândire a virusului”, a declarat premierul marţi, în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus.

Ludovic Orban a adăugat faptul că vor exista echipe de jandarmi şi de poliţişti care vor veghea la respectarea regulilor şi de asemenea se vor şi implica şi reprezentanţii consiliilor parohiale în acţiunea de distribuire a luminii din casă în casă.

În acelaşi context, premierul a ţinut să le mulţumească românilor din străinătate care au decis să nu se reîntoarcă în ţară de Paşte.

Le mulţumesc românilor care ar fi vrut să vină acasă de Paşte şi care până la urmă au luat decizia de a nu mai veni. Au făcut un lucru înţelept, au făcut o faptă bună, mai ales ştiind că mulţi dintre ei muncesc, trăiesc în ţări unde răspândirea virusului este foarte mare, au înţeles că este mult mai bine şi pentru familiile lor, şi pentru prietenii lor să nu vină acasă de Paşte şi le mulţumesc foarte mult. Mă bucur că îndemnurile noastre au dat roade. Să ştiţi că a scăzut numărul de români care se întorc în ţară„, a adăugat Orban, notează Agerpres.

Ministerul Afacerilor Interne vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe şi va ajuta Patriarhia pentru ca Lumina să ajungă la credincioşi în noaptea de Paşte. „Astăzi am semnat alături de Preafericitul patriarh Daniel un acord de sprijin (…) pentru distribuirea Sfintei Lumini„, a spus marţi ministrul Marcel Vela, într-o declaraţie la sediul MAI.

Astfel, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00. În zonele carantinate Lumina va fi dusă cu ajutorul personalului MAI, de la centrele episcopale la parohiile din împrejurimi.

Vela a mai anunţat că paştile vor fi distribuite credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 7,00 – 17,00, în toate parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii şi de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecţie – mască sanitară, distanţă socială – distanţa fiind marcată în faţa locului special amenajat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here