<< A accepta faptul că temperatura medie a lumii ar putea crește cu peste 1,5°C, declara în 2015 ministrul de externe al Insulelor Marshall, ar însemna să semnezi „sentința de condamnare șa moarte” a țărilor mici, joase, precum a lui. Spre marea surpriză a tuturor, liderii care s-au întâlnit la Paris în acel an, la o conferință climatică precum cea care va începe săptămâna viitoare în Egipt, i-au acceptat argumentul. În acordul de la Paris, care urmărea să coordoneze eforturile naționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, aceștia au consacrat obiectivul de a limita încălzirea globală la aproximativ 1,5°C. >>, scrie The Economist.
<< Însă nu și-a amintit nimeni să anunțe și plutonului de execuție. Aceleași țări care au semnat cu evlavie acordul de la Paris nu și-au redus suficient emisiile pentru a-și îndeplini obiectivele; de fapt, emisiile globale sunt în continuare în creștere. Lumea este deja cu aproximativ 1,2°C mai caldă decât era în perioada preindustrială. Având în vedere impactul de durată al gazelor cu efect de seră deja emise și imposibilitatea de a opri emisiile peste noapte, Pământul nu poate evita acum o creștere a temperaturii de peste 1,5°C. Încă există speranța că depășirea nu poate fi prea mare și poate fi doar temporară, dar chiar și aceste posibilități consolatoare devin din ce în ce mai puțin probabile.
Consecințele eșecului lumii de a reduce emisiile sunt catastrofale și asta e valabil nu doar pentru atolii de corali din Pacific. Dezastrele legate de climă proliferează, din Pakistan, țară din care mare parte a fost inundată de musonul neobișnuit de intens din această vară, până în Florida, care în septembrie a suferit cel mai mortal uragan, după 1935. Chiar și distorsiuni mai puțin letale ale vremii, cum ar fi extraordinarul val de căldură din această vară, din Europa, provoacă pagube economice enorme, obstrucționând transportul, distrugând infrastructura și diminuând productivitatea.
Răspunsul la toate acestea ar trebui să fie o doză de realism. Mulți activiști sunt reticenți în a admite că 1,5°C este o cauză pierdută. Dar procedând astfel prelungește greșelile făcute la Paris, unde guvernele lumii au adoptat un obiectiv herculean fără niciun plan plauzibil pentru a-l atinge. Delegații care se adună în Egipt ar trebui să mânați de eșec, nu alinați de speranțe false. Ei trebuie să fie mai pragmatici și să înfrunte adevărurile dure.
În primul rând, reducerea emisiilor va necesita mult mai mulți bani. În linii mari, investițiile globale în energie curată trebuie să tripleze trilionul de dolari pe an actual și să fie concentrate în țările în curs de dezvoltare, care generează majoritatea emisiilor de astăzi. Energia solară și eoliană pot fi mai ieftine de construit și de funcționat decât tipurile mai poluante, dar rețelele trebuie reconstruite pentru a face față intermitenței soarelui și vântului. Împrumuturile concesionale și ajutorul din partea țărilor bogate sunt esențiale și un imperativ moral. Cu toate acestea, sumele necesare sunt mult mai mari decât ceea ce ar putea fi stors în mod plauzibil de la donatorii occidentali sau de la organizații multilaterale precum Banca Mondială.
Așadar, guvernele țărilor în curs de dezvoltare, în special cele cu venituri medii, vor trebui să lucreze cu lumea bogată pentru a mobiliza investițiile private. Din partea țărilor în curs de dezvoltare, asta va implica îmbunătățiri majore ale climatului investițional și acceptarea faptului că vor trebui să cedeze un anumit control asupra politicii energetice. Din partea donatorilor, aceasta va implica și concentrarea cheltuielilor pe scheme care „aglomerează” capital privat, cum ar fi despăgubirea investitorilor împotriva riscurilor politice și de reglementare, preluarea de participații în proiecte private și acceptul pentru absorbirea primei tranșe de pierderi dacă lucrurile merg prost. Ei vor trebui să facă lucruri care nu le plac, cum ar fi să ajute țările cele mai sărace să închidă centralele pe cărbune. Dar fără ca ambele tabere să dea de la ele, lumea se va coace.
Al doilea adevăr dur este că combustibilii fosili nu vor fi abandonați peste noapte. Europa se străduiește să construiască instalații de import pentru gaze naturale, pierzând accesul la aprovizionarea Rusiei, tocmai pentru că nu poate veni cu nicio alternativă imediată. Pentru unele țări mai sărace, investițiile în gaze, împreună cu sursele regenerabile, sunt încă necesare: a ajuta mai mulți cetățeni să obțină electricitatea care îmbunătățește viața este, de asemenea, un imperativ moral.
Al treilea adevăr este că, deoarece pragul de 1,5°C va fi ratat, trebuie depuse eforturi mai mari de adaptare la schimbările climatice. Adaptarea a fost întotdeauna copilul vitreg neglijat al politicii climatice, privit cu neîncredere de către activiști ca o distragere a atenției de la reducerea emisiilor sau, mai rău, ca o scuză pentru a nu face nicio reducere. Dar orice ar fi, lumea se confruntă acum cu mai multe inundații, secete, furtuni și incendii. Pentru țările în curs de dezvoltare în special, dar și pentru cele bogate, pregătirea pentru aceste calamități este o chestiune de viață și de moarte.
Din fericire, așa cum susține raportul nostru special, multe adaptări sunt accesibile. Poate fi ceva la fel de simplu ca a pune la dispoziția fermierilor tulpini de culturi mai rezistente și transmiterea de avertismente de ciclon persoanelor aflate în pericol. Mai bine, astfel de măsuri tind să aibă beneficii suplimentare în afară de a ajuta oamenii să facă față schimbărilor climatice. Acesta este un domeniu în care chiar și ajutorul modest din partea țărilor bogate poate avea un impact mare. Cu toate astea, ele nu scot banii cu care au promis că îi vor ajuta pe cei mai săraci să se adapteze. Acest lucru este nedrept: de ce ar trebui să fie abandonați să sufere așa cum suferă fermierii săraci din Africa, care nu au făcut aproape nimic pentru a provoca schimbările climatice? Dacă lumea bogată permite încălzirii globale să devasteze țări deja fragile, va ajunge inevitabil să plătească un preț pentru penuria de alimente și proliferarea refugiaților.
În cele din urmă, după ce au recunoscut că planeta va deveni periculos de fierbinte, factorii de decizie trebuie să ia în considerare modalități mai radicale de a o răci. Tehnologiile de aspirare a dioxidului de carbon din atmosferă, aflate acum la început de drum, au nevoie de multă atenție. La fel și „geoingineria solară”, care blochează lumina soarelui. Ambele sunt privite cu neîncredere de către activiștii climatici, prima ca o promisiune falsă, a doua ca o amenințare înfricoșătoare. În ceea ce privește geoingineria solară, oamenii au dreptate să-și facă griji. Ar putea fi foarte periculoasă și ar fi foarte greu de guvernat. Dar la fel va fi și o lume din ce în ce mai fierbinte. Notabilii care se vor aduna în Egipt trebuie să ia asta în calcul.
Depășirea pragului de creștere cu 1,5°C nu condamnă planeta. Dar este o condamnare la moarte pentru unii oameni, unele moduri de viață, ecosisteme, chiar țări. A lăsa momentul să treacă fără să te gândești bine la cum să pui lumea pe o traiectorie mai bună ar însemna să semnezi și mai multe sentințe de condamnare de moarte. >>
„Un cutremur tăcut” | Decizia CEDO care face imposibilă extrădarea din Europa în China
