MAE rus califică drept terorist atacul de la sala de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei

Sursa: Facebook

Ministerul rus de Externe a calificat împuşcăturile de la sala de concerte Crocus City Hall din nord-vestul Moscovei drept un atac terorist şi a îndemnat întreaga comunitate mondială să îl condamne, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit mai multor canale Telegram, cel puţin cincisprezece persoane au fost ucise în atac, iar aproximativ cincizeci au fost rănite. Videoclipuri postate pe Telegram de persoane care au asistat la concert arată ceea ce par a fi mai multe cadavre în interiorul centrului comercial Crocus City Hall, din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei. În acel moment acolo avea loc un concert al trupei ruseşti de rock „Picnik”, ai căror membri au fost evacuaţi, relatează Agerpres.

Casa Albă a transmis că este alături de victimele atacului ”oribil” de la Moscova, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, care s-a referit la ”imagini oribile şi greu de privit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here