MAE: Trei români au murit într-un accident de autocar în Slovenia

MAE anunţă că Ambasada României la Ljubljana, Republica Slovenia, a fost notificată de către autorităţile locale cu privire la producerea unui accident rutier la data 3 februarie 2023, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetăţeni români spre Italia. Trei cetăţeni români au decedat, iar alţi patru au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală, mai spune MAE, anunță News.ro.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Ljubljana, Republica Slovenia, a fost notificată de către autorităţile locale cu privire la producerea unui accident rutier la data 3 februarie 2023, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetăţeni români spre Italia. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi cu privire la circumstanţele producerii accidentului. Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români implicaţi în accident.

Potrivit datelor preliminare disponibile, în urma accidentului, trei cetăţeni români au decedat, iar alţi patru au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. De asemenea, ceilalţi 25 de pasageri se află într-o locaţie a Agenţiei Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziţie băuturi calde şi alimente, urmând să fie preluaţi de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei, precizează MAE.

MAE informează că, anterior notificării, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă în legătura cu acest accident. Ancheta autorităţilor slovene cu privire la acest accident este în desfăşurare.

Ambasada României la Ljubljana continuă dialogul cu autorităţile locale privind evoluţia stării de sănătate a răniţilor, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, precum şi sprijin în procedura de repatriere a trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

MAE precizează că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României în Republica Slovenia: +386 40980068.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here