Maia Sandu, primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis, cu ocazia vizitei de lucru în România

Sursa: Presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei de lucru pe care aceasta o efectuează în ţara noastră la invitaţia Preşedintelui României. Cei doi şefi de stat vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, precum şi stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova, transmite News.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ”consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral şi european, precum şi al susţinerii clare şi ferme a României pentru Republica Moldova şi pentru rezilienţa sa”.

”În cadrul discuţiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, cu beneficii reale şi concrete pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Cotroceniului.

De asemenea, cei doi Preşedinţi vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum şi modalităţile de gestionare a efectelor economice, sociale şi umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

 

Maia Sandu, desemnată personalitatea europeană a anului 2022 la Paris

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here