Scriam joi (link la final) că “ne aflăm azi într-un punct în care se poate preconiza că strategia inițială a lui Trump de a pune capăt războiului din Ucraina își epuizează accelerat resursa de zbor. Iar atunci când epuizarea își va fi atins scadența, ceea ce probabil se va impune va fi o amendare sau o schimbare destul de profundă a strategiei”.
A doua zi, vineri, de pe pista unui aeroport parizian, secretarul american de stat Marco Rubio a “oficializat”, dacă se poate spune așa, ipoteza de mai sus:
- “Nu vom continua cu acest efort săptămâni şi luni la rând. Prin urmare, trebuie să determinăm foarte rapid acum, şi mă refer la o chestiune de zile, dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni. Dacă da, suntem implicaţi. Dacă nu, atunci trebuie să ne concentrăm şi pe alte priorităţi”.
Declarația lui Rubio, care marchează o schimbare dramatică în starea de spirit a administrației Trump, mai bine zis a lui Donald Trump, cu privire la mersul negocierilor cu rușii pentru situația din Ucraina, e fix ca o ceapă – miroase și are tot felul de straturi.
- Un strat/foiță – spuneți-i cum vreți – este acela al contrastului tulburător dintre comunicarea bombastică de până acum a administrației Trump cu privire la mersul discuțiilor cu rușii și noua răbufnire. Deși nici măcar o încetare parțială a focului nu fusese practic obținută (bombardamentele rusești au continuat în acest timp pe toate planurile), președintele Donald Trump și emisarul său, Steve Witkoff, au insistat în ultimele săptămâni, ca o moară stricată, pe cât de productive, pozitive, nemaipomenit de bune sunt contactele pe care SUA le au cu Rusia pentru a obține pacea în Ucraina. Vineri, însă, în timp ce se pregătea să plece de la Paris, Rubio a spulberat, din doar câteva fraze, toată frișca de pe efortul de PR al Washingtonului.
- O altă foiță demnă de remarcat, din “ceapa” americană, este aceea că mesajul brutal a venit de la secretarul de stat, nu de la emisarul special. Altfel spus, după episodul convorbirilor de la Paris, în mentalul colectiv va rămâne faptul că Rubio, până acum pus în umbră de Witkoff, a fost cel care a dat mesajul principal, în timp ce Witkoff a ieșit în evidență doar cu comparația sa semidoctă între vila de la Mar-a-Lago și Palatul Élysée (se pare că acest personaj, Steve Witkoff, tributar unei adolescentine fascinații față de șeful său, simte nevoia ca în fiecare ipostază în care se găsește să își flateze cu orice preț boss-ul). În context, trebuie menționat că relatările pe surse din presa internațională au făcut în ultima vreme vorbire de existența a doua tabere în cercul intim al lui Trump – Rubio făcând parte din tabăra care cere o abordare mai dură față de Moscova, Witkoff fiind în schimb axat pe oferirea și mai multor concesii Kremlinului. De vineri, după declarațiile lui Rubio și având în vedere că Rubio a fost cel care a dat mesajul principal, devine cu atât mai important de urmărit ce se va alege de rolul lui Witkoff în dosarul ruso-ucrainean; rol pe care, în ajun, anticipasem că l-am putea vedea diminuat până la dispariție.
- Alt strat, altă foiță ar fi aceea că, prin Rubio, Trump ar fi încercat să pună presiune pe ucraineni și pe europeni. Pe ucraineni, din două motive: pentru a-i face să se mai înmoaie în fața pretențiilor abjecte ale Rusiei, ca și pentru a-i determina să nu ezite săptămâna viitoare să semneze documentul final al acordului de cedare a mineralelor rare către americani. Iar pe europeni, din trei motive: să convingă Kievul să se înmoaie, să convingă Kievul să semneze, să accepte și ei, europenii, o relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei. Acest din urmă aspect e important în logica lui Trump: căci, chiar dacă SUA ar relaxa partea sa din regimul de sancțiuni, fără aportul Europei, cadoul american pentru Putin riscă să fie considerat neîndestulător de către Putin. Toate astea se leagă și mai bine dacă sunt proiectate pe ciorna de acord de pace avut în vedere americani, așa cum a fost el prezentat pe surse de Bloomberg, tot vineri.
- Nu mai puțin de luat în seamă este și foița din toată această “ceapă”, care ar face trimitere tot la o eventuală presiune, dar pe o cu totul altă direcție: pe direcția Rusia. Cu alte cuvinte, ar fi acel scenariu în care Trump schimbă macazul și, sub impulsul frustrării că figura cu pacea nu i-a ieșit până acum și nici nu pare că i-ar putea ieși pe mai departe, decide să injecteze o doză-șoc de sprijin armatei ucrainene pentru a-i arată Rusiei și cealaltă față a monedei. Asta l-ar îndepărta pe Trump, și teoretic, și practic, de promisiunea stupidă că va aduce rapid pacea. Dar, cu Trump la Casa Albă, până la urmă orice este posibil.
- În fine, o altă foiță, un alt strat din “ceapa” americană aici dezbătută ar fi că declarația lui Rubio poate avea până la urmă o geometrie variabilă, ca multe alte declarații făcute de însuși Donald Trump. Altfel spus, nimic nu e perfect sigur sau stabil, ori chiar serios, atunci când vine vorba de pozițiile actualei administrații de la Washington – răzgândirea peste noapte și răzgândirea la răzgândire au devenit trăsături-cheie.
Dacă declarațiile secretarului de stat Marco Rubio au nota lor indubitabilă de breaking news, nu mai puțin interesante au fost și semnalele Moscovei privind discuțiile purtate de americani, la Paris, cu europenii și cu ucrainenii.
În esență, semnalele rușilor au fost două:
- Discuțiile nu au produs un rezultat impresionant.
- Vladimir Putin a decretat expirarea moratoriului privind bombardarea infrastructurii energetice din Ucraina.
Cu privire la primul punct, e de remarcat că nimic nu i-ar putea mulțumi vreodată pe ruși atâta vreme cât americanii, europenii și ucrainenii nu acceptă totalitatea condițiilor puse de multă vreme de către Kremlin: preluarea de către ruși a mai multor regiunii ucrainene, recunoașterea de către toți ceilalți a anexării lor la Rusia, diminuarea drastică a armatei Ucrainei, diminuarea amprentei NATO în regiune.
Cât privește al doilea punct, e demn de observat faptul că, oricum, rușii nu au respectat nici măcar acest moratoriu. Apoi, se impune a fi subliniat faptul că Moscova a ținut morțiș să facă un gest strident de sfidare la adresa lui Trump, de aplicare a unei presiuni (încă una) asupra administrației de la Washington.
În clipa de față, pe Donald Trump nu îl doare atât eșecul în a obține pacea între Ucraina și Rusia, ci un eventual eșec în a găsi formula adecvată de a vinde rateul de zile mari ca pe o uriașă victorie.
Poate că europenii și ucrainenii ar trebui să lucreze mai mult la formă decât erau până acum obișnuiți. De pildă, ar merita să-și pună mințile la contribuție și să-l ajute pe președintele american să facă ceea ce știe mai bine: să vândă la suprapreț un produs prost, dar asta în schimbul atragerii lui de partea lor. Ar fi un “deal” rezonabil, în condițiile date, ar fi de fapt cel mai bun “deal” dintre “deal”-urile posibile, în actualele circumstanțe.
Liderii europeni și conducerea Ucrainei trebuie n-au încotro decât să conștientizeze până în cele mai mici detalii faptul că, temporar, la Washington nu există un “president”, ci doar un “salesman” avid de publicitate, lipsit de scrupule, total fără viziune.
Declarația de vineri a lui Marco Rubio merită ținută minte, dar mai mult decât atât merită exploatată inteligent și fără false menajamente.
Probabil emisarul Steve Witkoff va fi retras din rolul jucat în războiul ruso-ucrainean
