Miliardarul american, cu afaceri în imobiliare, Steve Witkoff, cumulează azi cele trei funcții-cheie din actuala politică externă americană: emisar personal al lui Donald Trump pentru pacea între Rusia și Ucraina, pentru Orientul Mijlociu, pentru dosarul nuclear iranian.
De unde, și porecla dobândită cu timpul, aceea de “emisar pentru orice”.
Inițial, dată fiind lipsa de experiență a personajului, instalarea lui Witkoff în această poziție de emisar-umbrelă a fost întâmpinată cu ridicări de sprâncene în cercurile interne și internaționale de inițiați într-ale diplomației și geopoliticii.
Azi, după aproape trei luni de mandat, numele Witkoff continuă să provoace noi și noi ridicări de sprâncene, de data asta prin prisma bilanțului acumulat: o slabă și stânjenitoare prestație, rezultate nule în ceea ce privește cel puțin dosarul ruso-ucrainean, respectiv rapiditatea și nivelul de detaliu cu care Witkoff și-a asumat rolul de papagal al propagandei ruse, a vorbelor și a gândirii lui Vladimir Putin.
Judecând după mărturisirile făcute de el însuși în interviul de acum câteva săptămâni acordat trompetei putinisto-MAGA-iste, Tucker Carlson, Steve Witkoff are marea calitate de a fi un loialist total al lui Donald Trump, aproape de nivelul unui “groupie” chiar; dar cam atât.
A explicat, cu acea ocazie, cât de fascinat a fost încă din tinerețe de Donald Trump, cât de mult a râvnit să ajungă și el ca Donald Trump, a dat de înțeles cât de senzațional de sănătos este să fii sedus de unul ca Donald Trump.
Desigur, în același interviu, Witkoff a dezvăluit și faptul că și-a mai găsit un model în viață, acum, la bătrânețe, în persoana individului care l-a sedus până și pe adorabilul său șef – iar acest model e Vladimir Putin.
Azi, privind la rece situația, e evident că după săptămâni și săptămâni de activitate ca negociator cu rușii și ca emisar personal al lui Trump, Steve Witkoff nu se poate lăuda cu nimic:
- Nu a obținut nici măcar încetarea focului, darămite pacea. Ba, Rusia atacă tot mai sălbatic populația civilă din Ucraina.
- A făcut administrația Trump să pară un etern naiv, înainte și după fiecare discuție cu rușii.
- A făcut lobby ca Ucraina să-i cedeze Rusiei teritorii.
- Nu a dat semne vreodată că ar pricepe mizele acestui război, în orice caz nu în complexitatea și în profunzimea lor.
Cumva, prestația lui Witkoff lasă mai degrabă senzația că America de fapt nu are un negociator în toată puterea cuvântului cu Rusia, ci mai degrabă un amestec de curier de casă al președintelui american și băiețaș pus să facă treaba murdară în numele acestui președinte.
De altfel, asta a și făcut Steve Witkoff până acum: a plimbat mesaje personale între Trump și Putin, respectiv a făcut mizerabila treabă de a supune Ucraina unor presiuni indecente, ca și cum Ucraina ar fi agresorul, iar asta în timp ce a promovat cu patos agenda Rusiei și cultul personalității lui Putin.
De ce a procedat Witkoff astfel? Pentru că asta i-a cerut Trump. De ce i-a cerut Trump asta? Pentru că aceasta e strategia sa de a încheia războiul din Ucraina: zdrobind Ucraina pentru a ajuta Rusia să câștige. De ce să câștige Rusia? Pentru că “are toate cărțile” și pentru că până și lui Trump i-a devenit limpede că Rusia nu va renunța la lupte decât dacă Ucraina va fi strivită. Cum Trump vrea doar ca luptele să se încheie, Ucraina trebuie strivită. Iar cum Rusia nu se descurcă singură cu asta, deși încearcă de trei ani, America trebuie să o ajute.
Pe hârtia lui Trump, strategia asta păruse imbatabilă. În realitatea obiectivă, însă, meandrele concretului au făcut ca strategia asta să nu funcționeze.
Și, cel mai probabil, nu va funcționa nici pe mai departe, având în vedere că Europa nu are argumente pentru a renunța să sprijine Ucraina, având în vedere că Ucraina însăși nu renunță nici să se apere de ruși, nici să îl flateze din când în când pe Trump, nici să negocieze constant cu Trump și nici să îl înfrunte, în momente atent alese, pe același Trump.
E simptomatic, în acest context, baletul ucrainean pe tema metalelor rare râvnite de afaceristul Trump, dar simptomatic este și aplombul tot mai pronunțat, stilul tot mai incisiv și replicile tot mai articulate cu care Zelenski taxează ieșirile în decor ale emisarului Witkoff, iar prin asta însăși “marea” strategie de bișnițar a lui Donald Trump.
În acest moment, pentru președintele american, în dosarul ruso-ucrainean, norii negri nu fac decât să se adune, pe fondul rezilienței ucrainene, a trezirii europene, a complicațiilor adăugate de războiul comercial absurd al lui Trump cu toată lumea.
Cred că ne aflăm azi într-un punct în care se poate preconiza că strategia inițială a lui Trump de a pune capăt războiului din Ucraina își epuizează accelerat resursa de zbor. Iar atunci când epuizarea își va fi atins scadența, ceea ce probabil se va impune va fi o amendare sau o schimbare destul de profundă a strategiei.
Asta nu va însemna neapărat o strategie mai bună, mai dreaptă sau direct câștigătoare. Dar foarte probabil, asta va însemna retragerea emisarului Witkoff cel puțin de pe frontul ruso-ucrainean.
Până la urmă, e binecunoscut faptul că Witkoff nu fusese distribuit din prima în acest rol. Inițial, Steve Witkoff fusese emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu.
În cel mai bun caz, misiunea îi va fi redimensionată prin limitarea la acest spațiu. În cel mai rău caz, desigur, misiunea sa va fi redimensionată prin trimiterea înapoi la fundamente: acasă, la business-urile temporar neglijate, cu imobiliare.
Până la urmă, ăsta e destinul băieților însărcinați cu treaba murdară, atunci când treaba murdară nu a mers cum fusese planificat.
Steve Witkoff e azi suficient de compromis pentru a mai putea continua ca emisar al lui Donald Trump în dosarul ruso-ucrainean, odată ce șeful Trump va renunța la strategia în care emisarul Witkoff s-a compromis în asemenea hal.
