Marea Neagră ar putea fi următorul front în războiul din Ucraina, avertizează un fost comandant din cadrul NATO

Un fost comandant NATO a avertizat că următorul front în invazia Ucrainei de către Rusia se va dezvolta probabil în Marea Neagră – și că SUA va trebui să ajute să escorteze navele cu cereale pentru a preveni o criză alimentară globală, scrie New York Post.

„Veți vedea un alt front deschis în acest conflict, care va include escortarea vaselor care transportă cereale înspre și dinspre Odesa”, a declarat fostul amiral James Stavridis (foto) gazdei John Catsimatidis, în emisiunea de radio AM 770, într-un interviu difuzat duminică.

„Cred că acea misiune va fi probabil întreprinsă de Națiunile Unite, de NATO, de Statele Unite și de aliații noștri. Dar va fi un nou front în război care va apărea în următoarele câteva săptămâni”, a spus Stavridis, fost comandant suprem aliat al NATO.

Ucraina, al șaselea exportator mondial de grâu, a dat vina pe Rusia pentru blocarea transporturilor din porturile sale din Marea Neagră, inclusiv din Odesa.

Dar oficialii ucraineni se tem că stabilirea unor coridoare sigure pentru a permite expedierea exporturilor sale ar putea crea, de asemenea, o cale pentru ca navele de război rusești să o atace.

Rusia, cel mai mare exportator de grâu din lume, a cerut Occidentului să ridice sancțiunile impuse împotriva sa, argumentând că lumea are nevoie de cereale

Președintele Vladimir Putin, într-o declarație susținută vineri la televiziunea rusă, a învinuit națiunile occidentale că au cauzat lipsuri și a negat acuzația că Moscova ar bloca porturile ucrainene și a cerut trecerea în siguranță a tuturor navelor care transportă cereale.

„Vom facilita trecerea pașnică și vom garanta siguranța sosirilor în aceste porturi, precum și intrarea navelor străine și deplasarea acestora prin Azov și Marea Neagră, în orice direcție”, a spus Putin.

Stavridis a spus că invazia rusă a Ucrainei a avut câteva consecințe neintenționate pentru Putin, inclusiv unirea NATO mai mult decât oricând de la Războiul Rece.

„Aveți Rusia drept agresor evident în Ucraina astăzi, dar faceți foarte multe amenințări de exemplu, cu privire la statele baltice – Estonia, Letonia, Lituania – care sunt membre NATO. Toate acestea au creat un real răspuns din partea Alianței”, a spus el pentru Catsimatidis.

”Observăm creșterea cheltuielilor europene pentru apărare. Suedia și Finlanda, două armate de înaltă capacitate, țări anterior neutre, solicită acum aderarea la NATO. Acel card de membru NATO este cel mai tare bilet din Europa în această vară”, a spus Stavridis.

Fostul șef NATO a spus că liderul rus „își eșuează națiunea și eșuează lumea. Și va culege roadele pentru acest lucru.”

Putin și-a lansat atacul asupra Ucrainei pe 24 februarie cu intenția de a depăși rapid vecinul de est al Rusiei și de a pune capăt posibilității ca Ucraina să adere la NATO. El a susținut că scopul Rusiei este „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”. ​

Liderul rus a vrut, de asemenea, să limiteze ceea ce a văzut ca fiind extinderea continuă a alianței NATO în Europa de Est și, odată cu aceasta, extinderea prezenței militare a Vestului în regiune. ​

Dar planul timpuriu al lui Putin de a lua rapid capitala ucraineană Kiev și de a răsturna guvernul țării a eșuat în fața rezistenței acerbe din partea luptătorilor ucraineni și a unei serii de gafe tactice care au împiedicat mișcarea trupelor ruse și le-au blocat echipamentul. 

De la acel eșec, trupele ruse au presat o ofensivă în regiunea Donbas, unde au supus orașele ucrainene unui foc constant de artilerie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here