Marea Neagră, invadată de tone de alge

Litoralul românesc este sufocat de tone de alge despre care specialiștii spun că nu au mai fost în cantitate atât de mare de zece ani.

Bogdan Bola, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea, a declarat la Digi24 că fenomenul a apărut de mai multe săptămâni, dar nu cu intensitatea pe care a avut-o miercuri.

Aceste depozite de alge se colectează zilnic, dar de ieri, la prânz, a ieșit o maree de alge la țărm, curenții din mare și-au schimbat direcția și au adus la mal toate algele din larg. Temperatura crescută a apei influențează enorm fenomenul.

Despre aceste alge, specialiștii mi-au spus că de 10 ani nu s-au confruntat cu o așa problemă.

Fenomenul se manifestă așa din cauza iernii blânde care a fost și a temperaturilor foarte ridicate din aer și apă. Aceste temperaturi vor face ca algele să fie prezente în continuare pe litoral. Ne așteptăm la tot mai mari cantități în fiecare zi.

Curățăm plajele în fiecare seară. Nu există altă soluție. Multă lume vorbește despre montarea unor plase care să le blocheze, dar la Marea Neagră curenții nu sunt de suprafață, așa că algele care se rup în timpul furtunilor sunt aduse târâș pe fundul mării, până la mal, nu vin la suprafață. Aceste plase, nu ar avea, astfel, nicio eficiență„, a explicat Bogdan Bola.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here