Marele Premiu de Formula 1 al Chinei nu va avea loc nici în 2023. Care sunt motivele

Formula 1 nu va reveni în China nici anul viitor, din cauza regulilor din ţară cu privire la covid-19, informează bbc.com, citat de News.ro.

În China nu a mai avut loc un GP de Formula 1 din 2019, iar în 2013 competiţia urma să revină în ţară, în data de 16 aprilie. Însă politica zero-covid a Chinei face ca anul viitor să nu poată avea loc în China cursa de F1, a notat BBC.

Principalul motiv pentru care cursa nu va fi organizată în China este faptul că stafurile din F1 nu vor primi derogări în ceea ce priveşte cerinţele de carantină în cazul infectării cu coronavirus.

F1 este de părere că nu le poate cere echipelor să meargă la Shanghai pentru cursă în condiţiile în care există riscul ca staful să fie nevoit să stea zile întregi în carantină dacă se infectează cu covid-19.

Conform celor mai recente reguli din China, orice persoană găsită infectată cu covid-19 trebuie să stea cinci zile într-un centru de izolare şi încă trei zile în izolare la domiciliu.

Formula 1 încă nu a anunţat o decizie cu privire la Marele Premiu al Chinei, dar o astfel de decizie este considerată inevitabilă, a subliniat bbc.com.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here